Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Weekendul acesta sunt alegerile. De multe ori în prag de alegeri intră şi sportul mai tare în agenda publică. Se discută de Daciadă, despre starea bazelor vechi, despre construirea de baze și arene sportive noi. Discuţii care merită făcute, care…
Chiar dacă alergi ca amator sau elite, regulamentul de concurs face diferenţa între o alergare în parc şi un concurs. Chiar dacă unele reguli sunt evidente, ca respectarea traseului, unele sunt mai subtile. Unele pot părea la prima vedere chiar…

Eu am o opinie mai puțin populară, când vine vorba de performanță și sport in rândul copiilor: distanța nu înseamnă performanță, iar performanța este la seniori.
Orele de educație fizică trebuie să fie tratate ca orice altă disciplină din programa școlară. Considerăm că adeverințele cerute la fiecare început școlar pentru a participa la orele de sport nu aduc un plus de valoare, ba din contra consumă…
COVID-19 este cred subiectul la ordinea zilei pentru multe conversații. Uneori mai la mișto, alteori mai panicos, virusul a ajuns să aibe efecte clare, chiar și în pasiunea noastră pentru sport. Situația este neplăcută pentru toată lumea: concurenți, organizatori, furnizori,…
De fiecare dată când citesc articole despre taxa la o competiție sau cum e organizat un concurs pentru bani, în mintea mea ele sunt la nivelul discuțiilor: cine e mai tare Van Damme sau Chuck Norris. Pot fi aduse argumente…

Sportul și mișcarea pare a prinde avânt în România. Dar dincolo de o evaluare așa ochiometrică mi se pare extrem de util demersul celor de la Quantix, respectiv cercetarea Sportul și Viața Sănătoasă în România. Acum putem compara pe o…

Trebuie să recunosc că apreciez mult companiile care promovează sportul. Mai ales cele care aleg calea mai grea, cu sporturi mai puțin promovate. Așa că jos pălăria pentru JYSK, care continuă parteneriatul cu sportul paralimpic prin noua campanie Cunoaște-ți campionii!

Compania Municipală Sport pentru Toți București a lansat acum anul trecut un proiect care pe hartie suna foarte dragut. Dezvoltare și Sănătate prin Sport ce se desfășoară în perioada 2019-2022, oferă pentru copiii cu vârsta între 6 și 18 ani,…

Campania „Mingi în școli” continuă pentru al patrulea an sub deviza „Pasează mingea!”. Achiziționează produse din gama Fa în perioada 1 august și 30 septembrie, și contribuie la campania de susținere a micilor campioni prin dotarea școlilor cu mingi de…