Gânduri după TriChallenge 2017

A fost un weekend greu, dar extrem de frumos. Au trecut deja patru ani de când la început de septembrie pun umărul la treabă alaturi de echipa smartatletic la TriChallenge. Nici o ediție nu a fost fără surprizele și provocările ei, așa că nici de data asta nu ne-am plictisit 🙂

(credit foto: Radu-Cristi | Emil Bituleanu | TriSport)

Ceață

Am învățat ca echipă multe de la o ediție la alta. Am adunat diverse scenarii și planuri B, C etc. pentru multe situații. Trebuie însă să recunosc că ediția aceasta de TriChallenge ne-a făcut o surpriză pe care nu mi-am imaginat-o: ceață la înot.

Dacă nu vroiam să ajungă cineva pe la bulgari era clar că nu puteam da startul. Râdem, glumim, dar situația era destul de serioasă și trebuia să găsim o soluție. Am întors problema pe toate părțile împreună cu echipa de arbitri și salvamarii în încercarea de a găsi o soluție să nu anulăm înotul, dar să ne încadrăm și în ora maximă de la ciclism. Soluția de scurtare a tuturor probelor și traseul în linie, cred că a fost cea mai bună soluție care să garanteze și siguranța participanților. Iar aici vreau să îi felicit din toată inima pe cei din echipa de salvamarii care au avut cu siguranță o misiune extrem de grea să conducă participanții în siguranță chiar și pe acest traseu scurt.

Chiar înainte de startul la olimpic, ceața s-a jucat puțin cu noi. A dat semne că se ridică și câteva voci susțineau păstrarea traseului, totuși decizia luată s-a dovedit una bună. Nu de alta, dar minunea nu a ținut prea mult și ceața a revenit.

Respect

Cu starturile comasate, la intervale mai scurte de timp și distanțe mai mici era de așteptat că o să fie cam aglomerat la ciclism. Din păcate lucrul acesta a fost speculat de destui sportivi, iar mersul la plasă a fost prezent.

Cred că sunt foarte naiv, dar cu toate astea eu visez la un viitor în care toți sportivii să își respecte cursa, iar arbitrii să aibă rol de îndrumare și nu de polițist. Căci pâna la urmă dacă mergi la plasă nu faci decât să îți furi singur căciula.

Din fericire însă, cred că lucrurile merg într-o direcție bună. Un indicator la TriChallenge as spune că e numărul de persoane care ne-au cerut să le scoatem bicicleta mai devreme din tranziție. Anul acesta eu știu de un singur concurent. Un sportiv străin, care însă s-a scuzat că nu a citit programul și ar fi pierdut transportul dacă nu o ridica mai devreme.

TriKids

De la an la an a tot crescut numărul de copii care participa la TriKids. Dar mai imbucurător cred că este creșterea nivelului de competivitate. Deja la această ediție mulți copii aveau cursiere, costum de triatlon sau neopren.

Cu câteva excepții, părinții au fost foarte disciplinați și au respectat cursa celor mici. Una mai extremă am detaliat-o pe facebook. Chiar dacă până la urmă am decis să dăm doar un avertisment în pagina de rezultate, cred destul de mult în acest gen de discuții. Cred că  ajută mult ca relația organizator-arbitru-concurent să fie una de colaborare. Una in care fiecare parte până la urmă este interesantă de o cursă frumoasă și în siguranță.

Antrenament

Am un antrenor dur, care mai e și accidentat. Așa că din invidie că nu poate alerga chinuie pe alții. Așa că luni dimineața am continuat seria dimineților matinale pentru a ajunge repede în București și a face un antrenament de 24km. Acum fie vorba între noi, aș cam avea nevoie de el. Nu de alta dar mai am puțin peste o lună până la maratonul de la Frankfurt și antrenamentele serioase pentru el sunt extrem de puține.

Cu chiu cu vai, cu mult tras de mine, am reusit sa scot ceva.

Ne vedem la anul!

La anul urmează ediția aniversară, numărul 10, la care eu voi sărbătorii 5 anișori de culise TriChallenge 🙂
Până atunci le mulțumesc celor de la smartatletic pentru încredere și faptul că anul acesta mi-au asigurat și gardă de corp :))