Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Ce a fost in mintea mea cand am alergat 24 de ore pe banda

1.88K 5

Cursa de 24H îţi dă prilejul să te gândeşti la multe lucruri, la fel ca la maraton, doar de 5-6 ori mai mult. Deşi aveam aşa mult timp la dispoziţie nu puteam nici să mă apuc să rezolv în cap integrale circulare, trebuia să aleg nişte gânduri simple şi care să mă motiveze. Deci număratul minutelor în sens invers, 1440, 1439, 1438, nu ar fi fost o idee bună. Mai jos am listat la ce m-am gândit totuşi, lucruri care m-au ajutat enorm uneori şi cine ştie poate măcar unul dintre ele vă va ajuta şi pe voi vreodată.

Ce a fost în mintea mea?

… când m-am hotărât să alerg 24H pe bandă? Deobicei când cineva îşi pune întrebarea “ce a fost în mintea mea?”, răspunsul nu este unul pozitiv. Dar ştiam că pentru a face faţă trebuia să mă menţin cât mai pozitiv, aşa că atunci când mă lovea această întrebare încercam să mă gândesc că: am ales această cursă pentru provocare, pentru că voi descoperi lucruri noi despre mine, pentru satisfacţia de la final.

Oare cum va fi la finish?

De multe ori în timpul celor 24H ca să trec peste momentele grele m-am gândit la finalul cursei, la cum va fi atunci. Dar nu la faptul că mă vor durea picioarele X zile, ci la cum mă voi simţi, la sentimentul de bucurie de după. Încercam să vizualizez cât mai în detaliu: mai sunt 10 min, voi accelera, mai sunt 5 min, continui să accelerez, se aude 5 … 4 … 3 … 2 … 1 … FINISH, apăs butonul de stop, cobor de pe bandă, facem poze cu toţii la final etc. Încercam să mă gândesc cine va fi la finish, unde vor sta fiecare. Folosesc de multe ori în cursă tehnica asta de vizualizare, uneori mă gândesc la masa de după, la ce bunătăşuri voi mânca după :-p: să vezi ce îngheţată voi mânca, aia cu ciocolată multă.

Cum aş putea povesti experienţa asta?

Dacă totul ar merge perfect, poveştile despre cursă ar fi plicticoase, momentele dificile le dau sarea şi piperul. Aşa că uneori chiar mă bucur când ceva nu merge bine. Încerc să mă gândesc la cum voi povesti acel moment prietenilor, cum aş putea să îl prezint într-un mod cât mai amuzant.

Mă doare doar piciorul drept!

Îmi place mult un citat din Murakami: “Pain is mandatory, suffering is optional”. Durerea poate fi un lucru bun, îţi dă un feedback despre cum se simte organismul tău. De multe ori înainte să te lansezi în scenarii apocaliptice despre cum va evolua durerea, trebuie doar să accepţi că ai o durere, să găseşti o poziţie în care doare mai puţin şi să mergi mai departe. De multe ori ea dispare sau se mută în altă parte :-p.

Uuuu la următoarea oprire mănânc o portocală!

La fel ca în viaţă trebuie să te bucuri de lucrurile mărunte. Eu mă bucuram la gândul ce o să mănânc la următoarea oprire, privindu-l pe tipul ce se uită nedumerit la nebunul care alergă 24H, privind paznicul ce se plimbă pe segway ca un Hopa Mitică, o piţi care nu a exersat destul mersul pe tocuri.

Am mai terminat un interval!

Mi-am spart cursa în intervale de 25 minute alergare cu 5 minute mers, pauză. Mă bucuram mereu la terminarea unui set de 25 min de alergare. Nu stăteam să le calculez, le luam doar ca mici linii de finish, încă una şi încă una.

Nu am voie să mă opresc!

De multe ori în segmentul de 25 minute de alergare aveam tendinţa să mă opresc sau măcar să încetinesc. La fel, în pauze, îmi venea să le lungesc mai mult decât îmi planificasem. Nu mi-am dat voie ca acest lucru să se întâmple. Ştiam că dacă dau minţii o portiţă cât de mică de ieşire, o scuză pe care o poate exploata, totul se termină. Odată ce mă opream odată pentru că era prea greu, cream un precendent şi a doua oară era şi mai uşor să mă opresc, apoi urma a treia oară şi tot aşa până când poate mă opream de tot. A fost mai greu odată când aveam nevoie la baie în timpul celor 25 de minute :-p

Hummmmmmmmmmmmmmmmmm!

Uneori încercam să fiu Zen, să îmi golesc mintea de tot, să mă uit în zare şi la nimic. Până la urmă prin toate gândurile astea creierul consumă destul de multe calorii :-p. Starea asta meditativă mă ajuta să mă relaxez. Încercam să fac abstracţie de tot din jurul meu, să nu mă gândesc la alergare. Staţi liniştiţi nu sunt încă Shaolin Master, nu reuşesc să stau prea mult aşa, tot mai intra câte un gând.

Ce fain a fost când …

Pentru a-mi păstra optimismul mă gândeam la alte curse: la momente grele şi cum am trecut de ele, la ce fain m-am simţit în momentele frumoase, la cât de frumos a fost la final.

Cum alerg, ce beau …

Din când în când încercam să fac o verificare, cum sunt picioarele, cum ţin mâinile. Încercam să stau într-o poziţie cât mai relaxantă să mă mişc cât mai eficient pe bandă.

Cam astea au fost gândurile mele, puţine, multe, n-aş sputea spune.

5 Comments

  • Victor says:

    Mai Gaby, mai toti suntem mandri de tine. Stiu ca am vb cu Iuliana dupa cursa ta, si Doamne, cat de mandra era ca esti fratele ei. Sincer ma mandresc ca imi esti prieten, si ca mereu am ceva de invatat de la tine si de la Oana, sper totusi sa nu mai faci excese din acestea prea des. Cu toate ca …. daca ai iesit pe locul 9 mondial , la prima incercare, iti dai seama ca poti fi primul la a doua?:D
    Imi este dor de voi, si succes in continuare. Esti cel mai bun.

  • Bogdan says:

    Felicitari pentru experienta! Frumos ce ai scris aici. Si multumesc pentru apa de astazi de la semi. A venit exact cand trebuia 🙂

  • […] Să alergi 24h e o nebunie, e fooarte dificil, te gandesti de foarte multe ori: de ce faci asta când puteai să stai acasa, să faci un ultramaraton de seriale la televizor. E un experienta masochistă de-a dreptul. Asta dacă scoatem din ecuaţie scopul caritabil. Pentru că în momentul în care aveam cel mai mic gând de a mă oprii mă gandeam cum ar fi să am în faţa mea în acel moment o mama al cârui copil ar fi putut fi salvat de un incubator ce urma sa fie achiziţionat de Salvaţi Copiii. Cum puteam eu sa îi explic acelei mame că bebelusul ei nu a putut fi salvat pentru că pe mine mă dureau un pic picioarele. […]

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.