Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Nike FuelBand – bratara de fitness [review]

13.7K 2

Nike FuelBand este un dispozitiv ce îţi spune la finalul zilei cât ai fost de activ. Nu pe facebook ci la mișcare fizică. E ca şi cum ai avea un sensei care la sfârşitul zilei îţi spune: “Daniel San, nu prea ai făcut mişcare” sau te felicită când ai fost super activ. Trecând peste referinţa la Karate Kid, în practică, Nike FuelBand folosind un accelerometru îţi oferă în orice moment trei parametri despre activitatea ta: număr de paşi, număr de calorii arse şi progresul către targetul zilnic de puncte Fuel. Am primit o astfel de brăţară în test şi chiar am fost curios să văd cum se integrează un astfel de dispozitiv în viaţă unei persoane şi cât de util este.

Din păcate pentru că am plecat în Balkan Challenge nu am avut foarte mult timp să testez decât vreo 2 zile. Dar zic eu că am reuşit să îmi fac o idee de ce şi cum 🙂

Cum arată

Nike FuelBand este o brăţară rigidă. Dar nu trebuie să va faceţi griji, dacă e prea mică sau prea mare vine cu o modalitate ingenioasă de a regla mărimea. Are 2 elemente de 8 si 16mm care pot fi puse sau scoase ca să reglezi dimensiunea.

Faptul că e rigidă are totuşi şi un avantaj: nu se roteşte pe mâna. Ceea e foarte util astfel încât nu trebuie să cauţi unde e display-ul.

Display-ul care arată informaţiile de mai sus este unul foarte elegant, din leduri, care îl face uşor să îl citeşti în majoritatea condiţiilor. În exterior cu lumina puternică nu e la fel de vizibil, dar este totuşi citibil şi nu trebuie să îi faci umbră cu mâna că să îl citeşti.
În partea de jos a ecranului găsiţi şi un rând de leduri colorate de la roşu la verde care îţi afişează progresul către targetul zilnic.

Brăţară care am primit-o eu era în varianta cu un cauciuc transparent ceea ce era destul de interesant: se vedeau circuitele din interior. Pentru un geek ca mine, acest lucru era interesant, dar dacă nu e pentru tine nu îi băi că se găseşte şi pe negru 🙂

Detalii tehnice

Bateria durează undeva la 4 zile din ce am înţeles (din păcate nu am avut ocazia să testez). Chiar dacă pare puţin, cred că în practică nu ar fi o problema pentru că tot îl conectezi la calculator destul de des pentru a urca pe contul tău Nike+ activităţiile. Moment în care se şi încarcă.El are posibilitatea sa facă sincronizarea și cu telefonul prin bluetooth, dar atunci trebuie să ții minte să il mai pui și la încărcat.

Brăţară este rezistentă la apă. Lucru care pentru mine e un mare plus, pentru că de multe ori uit să îmi dau ceasul jos când intru la duș ;))
Ea este water resistant şi nu water proof, aşa că nu puteţi înota cu ea 😉

Modul de folosire

Utilizarea lui e foarte simplă şi intuitivă. Are un ecran şi un singur buton aşa că nu ai ce să greşeşti.
La fiecare apăsarea a lui îţi arată unul din cele 4 informaţii disponibile: progresul pentru targetul zilnic, ceas, calorii arse şi numărul de paşi.

Pentru a stabili un target zilnic trebuie să descarci şi să instalezi aplicatia Nike+ Connect. Dar se descarcă foarte uşor, iar procesul de instalare este destul de uşor.
Odată instalat dispozitivul se asociază cu un cont Nike+ în care poţi să vezi o situaţie statistică a activităţilor din fiecare zi şi să te bucuri văzând că ai devenit din ce în ce mai activ.

Cât de precise sunt informaţiile oferite?

Aşa cum spuneam şi iniţial brăţara Nike Fuel foloseşte un accelerometru pentru a măsură nivelul activităţii. Asta înseamnă că el poate fi păcălit 😉
Dacă faci de exemplu mişcări bruşte de mâna poţi să câştigi destul de multe puncte. Personal însă consider că acest lucru nu este o problema majoră. Dacă te apuci să cauţi modalităţi de a păcălii brăţara să îţi ofere mai multe puncte cu efort mai puţin nu faci decât să te păcăleşti singur.

Pe de altă parte nu primeşti puncte pentru activităţiile fizice în care mâna rămâne în aceeaşi poziţie. Spre exemplu flotări, tractiuni sau mersul pe bicicletă 😉
În ce priveşte mersul pe bicicletă depinde pe unde îl faci. Dacă mergi pe un drum cu mai multe denivelări din cauza acceleraţiei rapide aduci ceva puncte 🙂

În ce priveşte precizia numărului de paşi ea are o eroare, dar nu cred că interesează pe cineva să ştie la nivel de unitate câţi paşi a făcut într-o zi. Până la urmă ce e important este să poţi avea o măsură relativă asupra nivelului de activitate fizică. E clar că într-o zi în care ai făcut 2000 de puncte ai avut o activitate fizică mai mare decât într-o zi în care faci 1000 de puncte.

Utilitate

Cred că cea mai mare utilitate a brăţării este aceea că te motivează să faci mai multă mişcare. Deşi informaţiile oferite par destul de banale, fiind prinse într-un obiectiv şi având informaţii instant unde te aflii, intri destul de repede în joc şi te poate prinde foarte mult.

În cele două zile în care l-am folosit mă trezeam de multe ori că mă uităm la brăţară:
Ia să văd activitatea asta câte puncte mi-a adus.

În plus mă motiva să fac lucruri noi doar că să câştig încă câteva puncte:
Ia să o iau pe scări că să mai fac ceva puncte.

În plus ma făcut de multe ori să îmi dau seama de perioadele de șoarec de birou. Periode în care mă puneam câteva ore la calculator şi din când în când mă uităm câte puncte am mai câştigat scriind emailuri ;)) Nu prea multe :-p Lucru care mă făcea să mă mai ridic, mă mai plimbam prin camera să mai fac câteva puncte către targetul zilnic.

Apropo de acest joc legat de target am auzit un părinte la un moment dat care a folosit un dispozitiv similar pentru a promova ideea de mişcare la copilul lui. Ce făcea era că îi oferea o mică recompensă în momentul în care acesta îşi atingea targetul de paşi/calori într-o zi.

O altă chestie care mi-a plăcut la el este că are şi ceas. O caracteristică foarte utilă zic eu. În felul acesta îţi poţi lăsa ceasul acasă şi să foloseşti acest dispozitiv în locul lui.

Concluzii

Mi s-a părut un dispozitiv foarte fain şi care pentru o persoană care doreşte să facă mai multă mişcare poate fi unul foarte util.

Preţul de 199 euro de la Orange, nu este deloc mic, dar dacă îţi permiţi să dai aceşti bani pentru un astfel de dispozitiv cred că este o achiziţie care te poate motiva să faci mai multă mişcare decât un abonament la sală pe care nu îl foloseşti decât 2-3 şedinţe pe lună.

Din acest motiv văd acest gadget mai mult pentru începători care au nevoie de un stimul în plus decât pentru practicanţii constanţi de mişcare (alegare, bicicletă etc) care probabil s-ar orienta mai degrabă către un gadget specializat.

2 Comments

  • […] îl pui de fiecare dată dimineaţă pe noiile haine sau încălţări. O astfel de brăţară este Nike FuelBand disponibilă pe la Orange […]

  • stefana ,pensionara says:

    Ha,ha,ha asta-i un fel de bunica cicalitoare ! Dar pe vremea mea bunica, striga cat o tinea bojocii sa ne mai adune la masa, sau la facut lectii,in rest alergam ,eram slabanogi,inventivi ,ambitiosi , ne luam la intrecere unii pe altii.
    Ia sa va dea parintii vostrii o curatenie generala in beci sa zugraviti,sa reparati instalatii sa aruncati vechituri urcand si coborand zile in sir, sigur veti da peste cap acest gadget .
    No,ca pe voi tinerii numai aparatura asta sofisticata va mai motiveaza la miscare, in rest va stoarceti creierii la computer la chestii inutile sau stresante, doar sa va tina in pas cu vremurile actuale, nicidecum cu ce va fi pe planeta asta peste 50 ani.Aia nu prea intra in targetul vostru cu toate ca preconizati sa mai traiti acesti viitori ani,nu-i asa? Veti fi HOMO DIGITALUS ?
    Pai nu va mai trebuie picioare,iar bratele pot deveni doar niste mici apendice pt. a tasta ceva, poate doar ochii sa vi se bulbuce ca la cameleon, in rest toate cele bune celor din sec.XXI !

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.