Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Maraton Piatra Craiului 2011 – Andrei Țale [concurs povesti]

1.81K 1

Povestea de astăzi vine de la Andrei Ţale, despre un maraton special pentru orice alergator montan: Maratonul Piatra Craiului. Deşi Andrei s-a apucat serios de 2 ani de alergare a reuşit un timp extraordinar la maraton: 04:42:21.

Astăzi este ultima zi în care se primesc povestile pentru concursul High5.

Este prima relatare pe care o scriu despre pasiunea pentru alergarea montana, asa ca o sa incep cu o scurta introducere.

Povestea mea cu maratoanele montane incepe accidental undeva prin vara anului 2009. Eram anul I si vroiam sa ajung la finalul verii la un festival de muzica rock de prin Targu Mures impreuna cu un prieten bun. Atunci am gasit si site-ul unui maraton montan cu premii care puteau sa ne asigure periplul nostru catre festival.

Ii zicea Maraton 7500 de la diferentele de nivel, era la prima editie, avea vreo 90 de km de parcurs si era in echipe de doi. Cat de greu era sa fie? Sa castigi, desigur.

Iubeam muntele, facusem atletism cand eram mic, tot ce mai aveam nevoie era “doar” un partener de suferinta. L-am sunat pe Vlad cu care trebuia sa merg la festival, i-am spus in 2 cuvinte de planul diabolic si deja aveam partener pentru maraton. Am mai avut o scurta intalnire cu el intr-un McDonald’s sa ii arat harta traseului pe laptop, regulamentul, sa facem un plan scris cu mancarea, echipamentul, locurile in care o sa dormim pe munte..si gata – am plecat! Cu trenul pana la Sinaia. De acolo aveam sa facem auto-stopul pana in zona concursului. Planul era desigur sa castigam concursul si nu sa ne interesam cum ca trebuia parcurs un drum lung, neasfaltat, de cateva zeci de kilometri pana la Padina…

[…]

Continuarea cu M7500 era destul de previzibila, chiar si pentru noi. Aveam sa abandonam dupa doar 3/16 checkpoint-uri, in timp ce timisorenii castigau concursul la mixt. A fost singurul concurs la care am abandonat. A fost greu, nu stiam sa pierd. Atat de greu incat m-am certat cu Vlad pe care il impinsesem pe urcarea spre Piatra Arsa – la propriu. Am plans pentru insucces, dar nu stiam ca aveam sa castig mult mai mult in schimb.

01.10.2011 – “If you’re going through hell, keep going.” – W. Churchill

La MPC m-am gandit tot anul: din martie de la Postavaru Night, organizat tot de Lucian Clinciu pana pe 30 septembrie – seara cand mi-am impus sa ma gandesc la orice altceva, mai putin la MPC. Ca sa adorm…

De fiecare data cand discutam despre MPC, pulsul incepea usor-usor sa creasca si nu neaparat pentru ca eram nerabdator sa-l alerg, sa simt atmosfera unica de pe traseu, ci pentru ca imi era foarte frica sa vad rezultatul unui an cu 13 concursuri, dintre care doar la unul dintre ele am participat la proba full – maraton. Unde ma aflu? Cat de departe sunt de maratonisti? Cat de mult pot sa recuperez fata de editia trecuta unde stiu ca am facut o cursa de care am fost foarte multumit? Aici este locul in care poti sa-ti incerci limitele, sa-ti masori puterile cu ceilalti. Aici vin toti alergatorii montani din Romania.

Dupa o “cearta” in primavara intre doctorul de medicina sportiva si genunchii mei am fost nevoit sa alerg numai semi-maratoane. La momentul respectiv am simtit ca s-a prabusit cerul peste mine, dar cu timpul m-am adaptat si chiar am inceput sa iubesc semi-maratoanele. Fiecare proba are frumusetea ei: daca la maraton lupta cu tine este mult mai puternica, felul in care abordezi cursa si psihicul pot decide usor soarta concursului, la semi-maraton trebuie sa fii foarte bine pregatit fizic, sa ai explozie, sa dai ce ai mai bun inca de la inceput. Exact ce nu stiu eu sa fac..

Dar aici nu mai am scuze, este o cursa lunga la care trebuie sa inteleg ca daca am o strategie care sa se muleze pe mofturile organismului meu, atunci cu siguranta voi putea da totul.

[…]

Schimb intentionat doar cateva cuvinte cu cei din jur si…START! Suntem 500 de oameni care alergam spre munti. Se pleaca tare, deja nu mai e o surpriza pentru mine. Nu intru in jocul altora si imi gasesc ritmul langa Cornel Spiridon, cu care ma si opresc pana inainte de Fantana lui Botorog din motive fiziologice. Shu-shu, shu-shu si intram iar in pluton.

Vreau sa tin cat mai mult la strategia facuta de acasa: vreau sa alerg negative split! Plec cat mai incet, in ritmul meu, sa nu cad psihic si sa ma demotivez daca ma vor depasi multi la mijlocul sau pe finalul traseului si prefer sa-i las sa o faca inca de la inceput. Atacul e pregatit dupa “La Table” cand trebuie sa depasesc usor si constant pana la final.

Povestea completă o puteţi citi pe pagina de facebook a lui Andrei:
https://www.facebook.com/note.php?note_id=2285050497486

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.