Când am fost copil eram genul liniștit, extrem de cuminte. Genul care de obicei e țintă bătăușilor, singurul lucru pentru care nu s-a întâmplat asta a fost pentru că eram tocilar și unii au văzut în asta o oportunitate de ajutor la teme. Așa că în toți anii de școală nu am văzut biroul directorului. Am intrat de 9 luni în rolul de părinte și deja am văzut 3 birouri de director în 3 instituții diferite: Protecția Copilului, grădiniță și școală.

Înainte să vă alarmați, la Protecția Copilului am fost chemați în timpul procesului de adopție pentru că am fost se pare puțin diferiți în abordare. Iar ca să fiu exact în afirmație, la școală am mers din proprie inițiativă și nu am fost chemat.

Pentru că am sărit ceva etape în experiența de părinți, după câteva luni de visare ne-am trezit direct în miezul sistemului educațional. Înscrieri, transfer, grupuri de WhatsApp și cadouri de Crăciun. Avem parte și de o experință full option cu Adina la grădiniță și Mihaela la școală.

Crăciunul zgârciților

La grădiniță lucrurile fiind deja așezate când am intrat noi, organizarea a început din timp, de prin noiembrie. M-am bucurat că pentru prima oară am reușit să conving să folosim un Google Form pentru luarea deciziei legate de cadouri.

Noi am propus cadouri simbolice pentru copii și doamnele educatoare. Ideal poate chiar ceva în care să implicăm copiii. Votul a fost însă clar în favoarea unor cadouri cumpărate.

La începutul anului am decis împreună cu Oana că o să încercăm să fim mai revoluționari, iată că a venit prima ocazie în legătură cu cadoul de Crăciun. Astfel că după ce am discutat împreună cu Adina ce ne dorim, am transmis decizia și grupului de părinți: vom contribui la închirierea sălii pentru serbare și a Moșului, dar pentru Adina vom facem noi un cadou simbolic, iar pentru doamnele educatoare vom face ceva împreună cu fetele.

Pentru Adina, am ales să facem noi un “glob de zăpadă” cu o poză a noastră, a familiei, iar pentru educatoare, a luat Oana câteva pandantive de la Cosânzeana.ro pe care le-a cusut mai mult ea, dar cu fetele la încurajare 🙂 

Reacția primită din partea unor părinți a fost destul de clară:

Niște zgârciți care au telefoane de 3000 lei, dar nu vor să cheltuie câtiva lei pentru copilul lor.

Eu tot ce sper este că dacă vreodată avem ghinion de un hoț, să gândească la fel. Poate să plece cu telefonul și televizorul din casă, dar să lase echipamentul sportiv.

La școală, am zis să ieșim la înaintare, nefiind încă nici o inițiativă lansată pentru cadouri. Am propus astfel ideea să facem un borcan în care să punem ceva bomboane și desene sau mesaje de la copii. Fără mesaje, a ieșit cam așa.

Trebuie să recunosc că eram foarte mândru că am pornit poate o tradiție de cadouri realizate și nu cumpărate. Din păcate, m-am bucurat ca Geoană, și cu câteva ore înainte de serbare au început îndoielile.

Nu e prea puțin? Luăm și flori? Ar trebui măcar o bijuterie.

Am ajuns totuși cumva la un consens decent și anume să suplimentăm cu un aranjament floral din partea clasei.

Ajutor în credință

Combinația de religie și școală este pentru mine un subiect unde sunt mai pătimaș. Atunci când am primit cu o seară înainte informarea pe sfântul grup de WhatsApp că mâine dimineață copiii trebuie să meargă nemâncați pentru a fi împărtășiți, trebuie să recunosc că mi-a sărit tot zen-ul.

Astfel de acțiuni religioase sunt interzise atât prin legea educației, dar și prin dogmele bisericești. Dar ele se întâmplă atât la școala Mihaelei, cât și la grădinița Adinei. 

Motivul primit fiind de a ajuta părinții care nu pot să își facă timp să meargă cu cei mici la biserică. Oare dacă tu nu îți faci timp să mergi împreună cu cel mic la biserică ce spune asta despre credința ta. Ce valoare mai are acel act?

La școală directoarea a anulat vizita preotului “ca să fiu eu fericit”. Cum am de la Gerar blesteme că am oprit accesul cu masina până în ușa bisericii, am acceptat să fiu și Grinch-ul religios al sistemului educațional. Așa poate îmi crește scorul și ajung direct șef de cazan.

E greu să fii hater

După toate experiențele am ajuns să apreciez oamenii care critică. E greu al naibii să te pui de-a curmezișul majorității. La un moment dat recunosc că m-au dărâmat psihic și mă tot gândeam că poate sunt eu ciudat, nebun sau om care n-are treabă acasă și se bagă în seamă.

Momentan mă încăpățânez să îi dau mai departe, chiar dacă mi se pare de multe ori o luptă uneori cu morile de vânt. Mai ales când trebuie să explici că nu e frumos să încalci legea.