Podul Ciurel – un test al principiilor

Deobicei evit să ies cu maşina prin oraş dacă nu am ceva de cărat. Dar cu evenimentele organizate se mai nimereşte să prind câte un traseu aglomerat. Dintre toate, cel mai interesant, mi se pare Podul Ciurel. Un pod care vine cu 3-4 benzi şi se termină într-un bloc şi cu o ieşire pe o bandă. De fiecare dată când mă nimeresc seara în zonă, mi se pare că acel pod este un mini-laborator al societății, un loc unde suntem într-un test al principiilor.

Toţi suntem buni cetățeni şi apreciem egalitatea, până când dăm de un disconfort.

La apropierea de pod, vezi clar o coadă formată pe prima bandă şi restul benzilor libere cât vezi cu ochii. Prima decizie este dacă intri în categoria oamenilor disciplinați. În categoria oamenilor care se aşează la rând cu un stoicism de invidiat. Îți așezi oglinzile, te faci comod, dai drumul la un podcast şi cu o respirație adâncă te pregătești de marea provocare.

Stai frumos în coloană, când zic stai, mă refer chiar la stat pe loc, în timp ce pe celelalte benzi alți colegi de trafic au ales altceva la bifurcația de principii. Unii care se duc pe strategia “uituc” şi merg pe banda 2 cam jumate din coloană şi după par că ori își aduc aminte că mai sunt şi alți ori își dau seama că nu au loc în frigider de carne “decât” de la o parte din coadă.

Bineînțeles sunt cei cu frigider mai mare care nu se încurcă şi pleacă din start pe banda 3 direct în faţă că are el rând acolo lăsat de ieri.

Ei bine, după primele mișcări de deschidere începe jocul adevărat. Cât de mult te ține să stai în coloană deși trec pe lângă time mașini pe bandă rulantă. La început cei care se pun la coadă sunt destul de încrezători. Dar după 4-5 minute îi vezi cum trag stânga şi se aude scârțâind un: Gata bă, îmi bag ….. în el principiu.

Dacă ai investit mult în statul la coadă, unii aleg şi calea cealaltă în care iau în brațe mașina din faţă mai ceva ca la Ţară, ţară vrem ostaşi nu cumvă să intre vreo maşină.

Când ţi-ai testat ultima oară răbdarea şi disciplina?

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1218

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.