Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Invitatie la Serata Alergătorului #5

2.31K 4


Lume, lume, mare eveniment, mare. Invitați de seamă, toți unul și unul, fiecare dintre ei cu cîteva mii de kilometri alergați numai în ultima vreme. Spectacol garantat, și încă din cela vizual. Public numeros, cu obraz subțire dar tălpi tăbăcite.
Altfel spus, în curînd va fi ediția a cincea a Seratei Alergătorului.

În prim plan, cei trei alergători care au pornit din estul României pentru a speria vestul, cei trei care au reușit în premieră să “taie” România în diagonală. Și nu orice ce fel de diagonală, ci chiar Diagonala Nebunilor – Made in Ro. Adică 822 de km alergați în două săptămîni.

Cei trei, Șerban Chiurlea, Gabriel Solomon și Corin Zinz vor fi prezenți pentru a-și povesti epica aventură, iar în plus vor prezenta și un film documentar de vreo 20 de minute.
Când se întîmplă această minunăție? Vineri 9 septembrie, cu începere de la orele 19:30 fix.
Unde are loc? Într-un nou spațiu: City Grill Trattoria Buongiorno, bd. Lascăr Catargiu nr. 56, la Pub. De ce acolo? Pentru că nu am găsit ceva mai spațios.

Cum ținuta nu e obligatorie, însă spectacolul e garantat ne așteptăm la o prezență numeroasă.
Ca de obicei, vă rugăm să vă anunțați intenția de a participa lăsînd un comentariu la acest text sau pe site-ul www.alerg.ro. Lăsați și o adresă de e-mail pentru a vă putea anunța despre eventuale (deși improbabile) schimbări.

4 Comments

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.