Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Cititi un articol in Mens Health despre Trans Romania Run

1.15K 0

In numarul din septembrie al revistei Men’s Health poti gasiti un articol foarte interesant despre Trans Romania Run / “Diagonala Nebunilor”. Puteti citi un rezumat al aventurii si interviuri cu Serban, Corin si subsemnatul despre ce a insemnat aceasta proiect. Va invit sa cumparati revista si sa il cititi!

Mai jos gasiti interviul meu complet pentru articol.

De cât timp alergi? Cum ai ajuns să ai această pasiune, alergarea?

Cu alergarea am început în 2008. Eram complet paralel cu noţiunea de sport, eram un IT-ist clasic, cu ore multe ţintit în scaun şi somnul pe un alt fus orar. Poate dacă era vreo disciplină sportivă pentru tastat aveam vreo şansă să particip, dar şi acolo cred că mă băteau secretarele şi dependenţii de SMS. Intr-o zi m-am trezit că nu mai merge aşa şi trebuie să fac şi eu ceva mişcare, faptul că mă îngrăşasem după ce mai toată viaţa am fost unul mic şi slab a fost şi el un imbold. La început, am vrut să alerg doar aşa, 30 de minute pe zi, că în reclama de la TV, însă uşor, uşor a început să îmi placă. Am început să mă gândesc oare cât aş putea să alerg maxim ca şi distanţă. Intr-o seară, în timp ce mă documentam despre alergare, am dat peste forumul-ul Ro Club Maraton (maraton.info.ro) unde erau foarte multe topicuri despre alergare, printre care şi unul despre Maratonul Internaţional Bucureşti. Habar nu aveam ce distanţă are un maraton, dar cu un pic de google am aflat că are 42.195 km şi că programul de pregătire are cam 4 luni (exact cât mai aveam până la maraton). Fără să stau prea mult să calculez, m-am decis să particip. Mi-a fost destul de greu, mai ales la antrenamentele lungi. În Bacău, o tură de parc avea cam 1 km şi un pic. Era amuzant când mulţi făceau pariuri de pe margine cât mai alerg: are 10 ture, cred că mai face 1-2 şi moare.
Antrenamentul cel mai lung de 35km l-am făcut alergând din Bacău prin vreo 3 sate şi apoi revenind pe altă intrare înapoi în oraş.
După 4 luni de antrenament, pe 12 octombrie 2008 am alergat primul maraton, în 3h şi 19 min.

Ce experienţe ai legat de alergarea pe distanţe lungi (maraton, ultramaraton)?

După primul maraton am început să alerg în principal distanţa de maraton sau ultra. Am alergat şi curse mai mici (crosuri sau 10k) dar ele erau doar curse de plăcere, nu mi-am făcut niciodată un target din ele.
În ce priveşte maratoanele am făcut vreo 10 de sosea şi încă pe atâtea, cred, montane, plus vreo 3 curse de ultra şi 2 curse de adventure racing. Nu pot spune că am o experienţa foarte bogată, deşi am câteva curse în picioare, ca şi timp de când practic alergarea pot spune că sunt încă novice.

Ce te-a determinat atunci când ai decis să iei parte la TRR?

Încă de când m-am apucat de alergare targetul meu a fost să îmi depăşesc limitele, să văd cât mă ţin picioarele. Oare pot să alerg 42km, dar 42 pe munte, dar 90km pe munte non-stop, dar 90km montan şi apoi MTB? Un scop masochist pentru mulţi, pe bună dreptate, pentru că o cursa de ultra este departe de a fi plăcută, poate doar la finish; în timpul ei, inevitabil ai un moment în care îţi spui: de ce m-am băgat eu în asta, nu îmi stătea bine acasă la TV cu o bere în mână. Dar cum nu am TV acasă, timbre nu mi-a plăcut să colecţionez şi la fotbal dau cu stangu-n-dreptu, m-am pricopsit cu pasiunea asta banală: alergarea.
Din acest motiv când am aflat de acest proiect, imediat rotiţele au început să se învârtă: oare aş putea să fac asta? e cam mult în fiecare zi, dar aş putea. Dar oare pot timp de 14 zile? Eu zic că pot, dar oare chiar pot? Hai să încercăm.

Ce ţi-ai propus atunci când ai anunţat că vei parcurge acest traseu? Ai dorit să demonstrezi ceva?

Mi-am propus să îl termin. Eu eram oarecum decis de pe la începutul anului să particip şi vorbisem cu Serban, care m-a şi pus la alergători când a lansat site-ul. Pe blogul personal am anunţat însă destul de târziu, pentru că nu erau încă sigure multe aspecte logistice.
De demonstrat vroiam să îmi demonstrez mie că pot termina cursa, dar asta urma să se întâmple abia când puneam piciorul în Vamă Borş.

Te-ai îndoit vreun moment de faptul că poţi duce la bun sfârşit acest proiect?

Înainte să plec îmi făceam destul de multe scenarii. Indiferent de numărul de maratoane şi ultra pe care le aveam, acest proiect era cu totul altceva. Chiar dacă am avut concursuri şi de 2-3 zile, unele unde făcusem şi 40 ore non-stop, aici era vorba de două săptămâni. La celelalte veneai, te puneai la start şi până la finish alergai cât te ţineau plămânii şi picioarele şi gata. Ştiai că după urma o perioadă de recuperare; aici, a doua zi, o luai de la capăt şi peste două zile, şi peste trei şi tot aşa.
Înainte de a pleca în cursa am decis că orice mi se va întâmpla, voi merge şi tot voi ajunge până la capăt. Singurele situaţii în care eram decis să mă opresc erau în cazul în care era vorba de ceva foarte grav care mi-ar fi afectat sănătatea pe termen lung.
Cea mai mare grijă a mea era să reuşesc să mă stăpânesc să nu alerg prea tare în primele zile şi apoi să fiu terminat în ultima parte.
Din fericire, am “furat” din experienţa lui Serban Chiurlea şi am încercat să merg în ritmul pe care şi-l programase el în primele zile.

Care au fost cele mai frumoase experienţe legate de acest drum?

Drumul în sine, locurile, oamenii.
Am reuşit să văd unele locuri absolut superbe pe care altfel nu ştiu dacă aş fi reuşit să le văd. Mi-au plăcut în special dealurile din zona Transilvaniei, una din cele mai faine zone a fost la Băile Rodbav unde am stat la o pensiune în mijlocul dealurilor, nu era nimic în jur pe o rază de vreo 10km: a fost foarte liniştitor.
În fiecare zi însă aveam parte şi de dialoguri rapide cu oameni pe lângă care treceam. Unele foarte amuzante şi care ne înveseleau şi ne scoteau din monotonia alergării.
Una dintre cele mai amuzante a fost când o bătrânică văzând-o pe Hajni, soţia lui Corin Zinz, mergând pe bicicletă în faţa lui Corin, aflând şi de distanţele cursei noastre a avut o replică genială: Da, daţi-i şi lui o bicicletă.

Ce dificultăţi ai întâmpinat de-a lungul celor 14 zile de alergare ? Ce te-a ajutat să le depăşeşti?

Din fericire, nu am avut dificultăţi majore. O dificultate a fost rutina zilnică: trezire la 5:30, alergare de la 6 la 13-14, căutat cazare, masă de prânz pe la 16:00, două ore de relaxare, masa de seară şi şedinţa tehnică pe la 20:00, pregătiri pentru a doua zi şi încercarea să ne culcăm înainte de 22:00. Cel mai greu, pentru mine cel puţin, era trezirea de dimineaţă. După primele zile pot spune că intrasem oarecum într-o rutină, nu îmi era mult mai uşor, dar ştiam zilnic la ce să mă aştept.
În fiecare zi era destul de greu primii kilometri până intram în ritm, mă ajuta însă să ştiu că nu eram singurul în aceeaşi situaţie. Ne puneam cu toţii la linia de start şi încercam să ne târâim picioarele până se încălzeau motoarele.

A existat vreun moment în care ai dorit să renunţi ?

Nu am avut nici un moment de genul ăsta. Au fost 2-3 momente în care am avut câteva dureri musculare, însă erau în ultimele două zile şi nimic major. Oricum fiind aşa avansat în cursă şi dacă erau mai mari, terminăm târâş şi tot ajungeam eu cumva la finish.

Cum te-ai simţit din punct de vedere fizic în această încercare dificilă ?

Neaşteptat de bine. Am reuşit să mă adaptez destul de repede la regimul de kilometri zilnici. Nu am avut decât vreo 2-3 dureri, însă spre finalul traseului şi nici nu erau insuportabile sau să mă oprească din alergare. Erau chiar îndeajuns de uşoare încât să pot menţine aceeaşi formă în alergare fără să şchiopătez sau chestii de genul.

Consideri că este un stres suportabil pentru organism sau este o solicitare prea mare?

Este cu siguranţă o solicitare foarte mare, nu e nicidecum o cursă care poate fi încercată de oricine. La mine însă a fost una suportată foarte bine de organism. Nu aş putea spune dacă e din cauza pregătirii, a vreunei predispoziţii genetice sau pur şi simplu a vârstei. Dar mă bucur că, neavând dureri, am putut să mă bucur de alergare într-un traseu cu adevărat inedit şi frumos.

Cum te-ai alimentat şi hidratat? Ce suplimente nutritive ai folosit?

În primele 3 zile nu am reuşit să mănânc mai nimic în timpul alergării, pur şi simplu nu intra. Cred că încă nu se obişnuise corpul cu regimul de efort. Consumam însă diverse băuturi sportive: cu electroliţi, cu magneziu etc (~2.5 litri în timpul alergării).
După primele zile am reuşit să mănânc, dar nimic special, doar nişte grisine/biscuţi şi ceva fructe (în special mere). Luam o pastilă cu magneziu masticabilă în timpul alergării şi una cu magneziu şi calciu, după.
In afară de asta nu am folosit alte suplimente nutritive.

Ce ai simţit atunci când ai terminat de parcurs cei 822 km?

Asta e tot? Nu mai e ceva mai încolo unde putem alerga? Cam asta mi-a trecut prin cap când am terminat cursa. Mă aşteptam să fie ceva mai spectaculos, să am o trăire mai intensă. Totuşi spre seara uşor, uşor a venit şi sentimentul de bucurie. Cred că după toată rutina zilnică timp de două săptămâni, în care nu mă gândeam decât că trebuie să alerg de la A la B, a durat un pic până să îmi dau seamă ce am reuşit să terminăm.

Ce consideri că este foarte important atunci când te aventurezi intr-o astfel de cursa ?

Suportul tehnic, fără nici o discuţie. Când spun suport tehnic nu mă refer la maşină sau echipament, ci la omul de lângă tine. O astfel de cursă nu poate fi încercată de unul singur, fără o persoană lângă tine care să te suporte şi să te ajute, în timp ce tu ai doar alergare în cap. La un asemenea nivel de efort ai nevoie de cineva care să îţi pregătească tot ce ai nevoie în timpul alergării şi uneori să caute la toate magazinaşele de pe drum iaurt că ţi s-a făcut poftă mai rău ca unei gravide ;)).

Cum pare ţară noastră din perspectivă cuiva care a traversat-o în alergare de la est la vest ?

Lungă, dar frumoasă. E foarte fain să urmăreşti cum se schimbă peisajele de la o zi la alta. Fiecare zonă are un farmec aparte: de la câmpurile de grâu din Bărăgan până la dealurile din Transilvania. După ce am terminat in Vama Borş, ne-am întors cu maşina spre Mediaş. Am fost cu toţii miraţi de cât alergasem în ziua aia, şi a fost o zi scurtă. Tot mergeam cu maşina şi nu mai ajungeam la punctul de unde porniserăm în ziua respectivă.

Vei mai repeta această experienţa?

Nu cred că voi repetă aceeaşi experienţă, însă mi-a plăcut mult acest proiect, aşa că îmi permit să visez la o altă cursă pe mai multe zile. Nu am nici cea mai mică idee unde sau când, dar poate fi de ce nu o Trans România dar pe o altă diagonală ;)).

Care ar fi o concluzie finală după TRR 2011?

Am picioare bune şi trebuie să le mulţumesc;)). A fost o cursa faină, asta datorită traseului, a provocării reuşite, dar mai ales datorită oamenilor cu care am împărtăşit-o timp de 14 zile, atât cei din cursa cât şi cei care ne-au susţinut de la distanţă. Cu siguranţă fără sprijinul lor nu am fi reuşit să terminăm această cursa. Cuvintele nu pot descrie ce simţi într-o astfel de cursă, o să îmi permit să îl citez pe Serban Chiurlea: “Trans România nu se poate povesti, trebuie trăită.”

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.