Ce e cu România în mișcare – program MTS de promovare a sportului

La conferința Business & Sport Leaders SUMMIT, unul dintre invitați a fost Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca. Printre altele a menționat că se va lansa un program național România în mișcare, menit să ajute la revigorarea sportului prin promovarea sportului în rândul celor mici. Nu a dat prea multe detalii, însă m-a făcut foarte curios mai ales când a menționat că prin acest program se vor încuraja concursurile interșcolare.

Acum trebuie să apreciez faptul că nu s-a mai folosit denumirea de Daciadă. Un eveniment pe care mulți miniștri l-au vehiculat că îl vor relansa.

Curios din fire, m-am apucat să dau o căutare pe interneți.

… din 2009

Așa la o primă mână găsim o campanie media lansat în 2009. Campanie în care sportivi celebri, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă, Ivan Patzaichin, Adrian Mutu şi Leonard Doroftei şi-au atribuit diferite meserii pentru a promova sportul, în trei spoturi tv.

Memorandum România în mișcare început de Elisabeta Lipă

Cu un pic de muncă, am dat însă și de informațiile legate de programul din zilele noastre. Pe 8 decembrie, în cadrul ședinței de Guvern Cioloș s-a aprobat memorandumul privind Programul Naţional „România în mişcare”, iniţiat de Ministerul Tineretului şi Sportului, care vizează popularizarea sportului şi combaterea inactivităţii fizice în rândul populaţiei indiferent de vârstă sau gen, dar şi în rândul persoanelor cu nevoi speciale.

Memorandul este publicat si pe site-ul MTS. În cadrul programului să fie organizate competiţii sportive (individuale şi pe echipe) la 3 discipline: cros, duatlon (alergare şi ciclism), baschet 3×3, fotbal pe teren redus. Competițiile urmând să se desfăsoare cu etape locale, județene și naționale.

Programul având chiar și o componentă de concurs între autoritățile locale care ar urma să fie premiate în funcție de mai multe criterii: numărul de participanţi, numărul persoanelor vârstnice participante, numărul de voluntari cooptaţi.

Programul de guvernare 2017-2020

Proiectul România în mișcare pare că a fost de interes, astfel că el apare chiar și în programul de guvernare PSD.

15. Organizarea evenimentului sportiv „România în mișcare”, o competiție cu caracter de masă, similară evenimentului „Challenge Days”, deschisă separat orașelor și satelor, care urmărește angrenarea populației într-o formă de mișcare organizată, constând în întrecerea între orașe și, separate, sate, pe parcursul unei zile în funcție de numărul participanților la o formă de mișcare, de la plimbare la jocuri sportive cu participanți între 5 și 80 de ani.

La adoptarea bugetului în ianuarie 2017, programul era inclus cu o finanțare de 1 milion de lei.

Din păcate, însă el nu pare să fi făcut mari pași câtre concret. Astfel câ în celebru raport întocmit de Darius Vâlcov, MTS era cu implementarea la zero măsuri realizate din cele două zeci promise.

În așteptare

Ideea în sine de curse sportive în toată țara mi se pare una foarte faină. Dacă la asta mai adaugăm și componenta de etape pe județ și pe țară cred că ar putea ieși extraordinar. Asta depinde însă foarte mult de: câte orașe aderă la idee, cum vor fi implementate evenimentele dar și de perspectiva pe termen lung. Dacă aceste inițiative se întâmpla doar un an sau doi, nu cred câ vor genera schimbarea enunțată ca și obiectiv.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1218

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.