Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Zic să mai rezistăm puțin fără concursuri.

58 1

E greu de estimat un risc din viitor, dar poate și mai greu este dacă trebuie să facem asta repede și mental. Ca specie suntem mai adaptați să lucrăm cu riscurile din față. Vedem ursul, reacționăm. O să încep poate cu puțină teorie, dar promit că are legătură și cu sportul și concursurile.

În anii 70, a avut loc un incediu faimos în SUA la Beverly Hills Supper Club. Renumele, vine din păcate din numărul mare de victime. Tragedia a fost baza multor lecții în materie de prevenție a incendiilor, dar și o lecție pe care încă o învățăm. Una despre percepția riscului.

În seara respectivă clubul era plin, chiar supra-aglomerat. În jurul orei 9:00 un angajat observă fum într-o cameră a clădirii. Câțiva angajați încearcă să stingă focul, dar era clar că nu vor reușii cu stingătoarele aflate la îndemână.

Walter Bailey, un ajutor de ospătar, observă la un moment dat incendiul și încearcă să alerteze restul clădirii neexistând un sistem de alarmă. La 9:06, se urcă pe scenă în sala principală, preia microfonul și le spune celor din sală, aproape 1000 de persoane, despre incendiu și le indică unde sunt ușile de evacuare către care ar trebui să se îndrepte imediat.

Fumul încă nu ajunsese în această zonă a clădirii, nu se auzeau zgomote care să indice un incediu, așa că, oameni s-au uitat unii la alții și pentru că puțini au luat în serios avertismentul foarte mulți au crezut că poate e o farsă și au rămas pe loc. Îți recomand podcastul lui Tim Harford despre această poveste pentru mai multe detalii.

Tu ce ai face în aceea situație?

Ne place să credem că ne-am ridica, mai ales că nu prea era timp de dezbatere căci în 4 minute pică curentul în cădire, se sting luminile și începe panica.

Dacă este să fim sinceri, trebuie să recunoaștem că uneori auzim alarma de incediu, dar în loc să ne părăsim clădirea, primul pas este să ne uităm la ceilalți. Se mai ridică cineva? Inacțiunea unei persoane este motivul pentru care ceilalți nu acționează.

Asta este și pentru că riscul este ambiguu, nu se văd flăcări, nu se aude fum. La fel ca atunci când mergem la munte și când din spatele calculatorului furtuna nu pare cine știe ce și trece repede.

Ca societate, e greu să acționăm cum trebuie la riscuri din viitor ale căror efecte nu sunt acum vizibile, dar pentru asta trebuie să încercăm cu toți să fim responsabili.

Din păcate cred că nu am trecut de perioada de risc din această pandemie . Efectele ei nu sunt așa vizibile pentru mulți și din păcate faptul că încep să apară concursuri nu cred că ajută. Ele pot da un sentiment fals de siguranță: dacă se țin concursuri înseamnă că riscul a trecut.

Știu că riscul mergând la un supermarket poate e mai mare, dar parcă prioritatea concursului vs supermarket nu e la fel.

Stay Kind. Stay Calm. Stay Safe

One Comment

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.