Voi vă chemați prietenii să vă încurajeze la cursă?

Cel mai des comentariu la cursele din România e legat de numărul mic de spectatori. Dar aici trebuie să recunoaştem că suntem în urmă cu totul — nu doar la număr, ci și la modul în care oamenii ajung pe traseu. Căci în afară, nu doar că vin prietenii să te încurajeze — se și face „Save the Date” pentru asta. Da, da, exact ca la nuntă!

Recunosc, eu nu prea am chinuit pe nimeni cu astfel de invitații. Dar știu oameni care au chemat prieteni pe traseu cu instrucțiuni clare 😄 — cola rece la km X, la ora Y (gen Oana). Și alții care comandau din mers, pe telefon, meniul pentru următorul punct personal de refresh.

Dar invitație formală, cu RSVP? Mai rar. Acum întrebarea e: vine și cu cadou de finish? Se face vreun registry dedicat, ca la botez?

Și dacă mai ai și prieteni masochiști, iar primești o invitație la vreun ultra — e clar, ai îmbulinat-o.
Îți dau punct de întâlnire la kilometrul 97, în vârf de munte, la 12 noaptea, și ajung pe la 4 dimineața, ca o “miresă”.

Dar hai să recunoaștem — ideea nu e chiar rea. Cu un pic de organizare dintr-asta „forțată”, poate chiar am avea și noi acea atmosferă „ca în afară”, de care tot vorbim.

Așa că… voi chemați oameni la aplaudat pe traseu?
Și mai important: dați o bere după, măcar? 🍻

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1346

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.