Valcea Forest Run – Alergare și Orientare pentru toată familia!

Pe 6 octombrie în Pădurea Valea Bujoreancă, va avea loc Vâlcea Forest Run. Veți putea alege între probele de alergare (Semimaraton, 10 km sau 5 km) și orientare sportivă. Evenimentul are probe pentru cei mici (copii de de la 3 ani) dar și pentru cei mari, așa că puteți petrece cu toata familia o zi cu sport în care sustineți și comunitatea vâlceană!

Evenimentul este organizat de Grupul de inițiativă pentru Fundația Comunitară Valcea, alături de Clubul Copiilor Aktivi, CS Ecosport, Fit Academy și Magazine DIANA. 

Dar dincolo de numele organizațiilor, în spatele evenimentului sunt oameni faini, printre care și Oana Mesea. Pe Oana am cunoscut-o la Maratonul Olteniei, ea organizând atelierele Lego pentru copii. La cât de implicată este ea și ce frumos au ieșit acele ateliere, nu am nici un dubiu că evenimentul va ieși extraordinar!

Ne propunem sa promovam sportul, alergarea in natura in general si orientarea sportiva in particular. Am ales Padurea Valea Bujoreanca pentru ca ofera mai multe optiuni pentru trasee si vom putea sa multumim si alergatorii pasionati, si adultii, si copiii dornici de miscare si de relaxare.

a declarat Oana Mesea, organizator si membru al G.I. Fundatia Comunitara Valcea.

Curse 

La concurs poți să te înscrii la una din următoarele probe:

Sectiunea Alergare
in padure pe traseu marcat. START ora 11.00

Traseele de alergare se vor desfășura pe poteci și drumuri forestiere, prin pădure sau prin poienile din Valea Bujoreancă. Va exista și o micăa porțiune pe drum asfaltat. 

Taxa de participare:
50 lei (Semimaraton) si 40 lei (Forest Run 10km si 5km)

  • Semimaraton 21 km 
    Categorii: 18-29, 30-39, 40-49, 50+ (masculin/feminin)
  • Forest Run 10 km si 5 km
    Categorii: 16-25, 25-45, 46+ (masculin/feminin)

Sectiunea Orientare sportivă
START ora 11.30

Se adresează copiilor, tinerilor, adulților și veteranilor. Sunt pregătite trasee pentru toate vârstele, atăt pentru cei care vor încerca pentru prima data sportul cu harta, cât și pentru sportivii de performanță.

Traseele de orientare vor avea lungimi între 1,2 km și 3 km.
Detaliile tehnice vor fi afișate ulterior (lungimea traseului pe fiecare categorie, numărul posturilor de control și ora de start individual).

Taxa de participare:
20 lei/persoana sau echipa (copil+adult)

  • Traseul Familia 3 – 6 ani
    (echipa formata dintr-un un copil 3-6 ani si un adult);
  • Traseul Familia 7 – 9 ani
    (echipa formata dintr-un un copil 7-9 ani si un adult);
  • Traseul Familia 10 -12 ani
    (echipa formata dintr-un un copil 10-12 ani si un adult).
  • Traseul OPEN
    Categorii: 13- 17 ani, 18 – 54 ani, 55 ani + (individual)

Inscrierea la eveniment:

Înscrierea se poate face online prin completarea formularului disponibil pe fundatiacomunitaravalcea.ro si pe pagina de facebook a evenimentului pana luni, 01.10.2018, ora 22:00.

Alternativ te mai poți înscrie:
– la Sala de Sport Fit Academy, str. Marasesti, nr. 5, Rm Valcea. 
– la fata locului, in limita hartilor suplimentare existente (orientare) si a numerelor de concurs suplimentare (cros).

SE RECOMANDA inscrierea din timp!

Sustine comunitatea vâlceană!

Pe lângă componenta sportivă, evenimentul oferă participanților posibilitatea de a se implica într-o cauză. Alergătorii și toți cei interesati pot susține trei cauze cu impact în zona comunității locale vâlcene, prin platforma Galantom.


Despre G.I. Fundatia Comunitara Valcea

Grupul de Initiativa pentru Fundatia Comunitara Valcea este format din valceni dornici sa infiinteze o fundatie comunitara care sa serveasca judetul Valcea. Acesta este sprijinit de Asociatia pentru Relatii Comunitare in programul de extindere al retelei de Fundatii Comunitare (sunt 16 deja in Romania).

Fundatia Comunitara Valcea va fi un motor al schimbarilor pozitive in comunitate, stimuland participarea si cooperarea locala. Va antrena resurse locale pentru a potenta cresterea judetului – mai exact va atrage fonduri de la persoanele fizice si companiile din zona si le va distribui catre cauze filantropice din aceeasi zona. Fundatia comunitara initiaza si mentine legatura vitala dintre donatori, nevoi si solutii, conecteaza oamenii cu cauzele si sprijina un impact crescut al donatiilor si finantarilor in comunitate.

Despre Clubul Copiilor Aktivi

Asociatia CS Aktiv Ramnicu Valcea ofera parintilor si educatorilor o alternativa educationala care pune copilul in centrul atentiei, il ajuta sa exploreze si sa invete. Prin ateliere creative, ateliere cu caramizi LEGO, ateliere de robotica, de educatie financiara, tabere in natura si antrenamente de orientare sportiva, clubul ofera contextul potrivit copiilor cu varste intre 0 si 12 ani sa invete despre stiinta, arta si mediu prin explorare si colaborare.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1217

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.