Tură ușoară pe Piatra Dragoslavelor (Muntele Prislopului)

Anul acesta dacă tot nu am fost pe baricade la diverse evenimente, am avut toate weekendurile libere. Așa că am mers aproape în fiecare weekend pe la munte și am încercat să variem cât de mult traseele. Weekendul acesta Oana a venit cu o propunere pentru un traseu scurt de toamnă: Piatra Dragoslavelor.

Traseul este scurt, dar surpinzător de drăguț, numai bun așa de toamnă.

Dacă vii din București, faci mai mult pe drum decât pe traseu, dar cum orice deal mai mare e la peste 100km distanță e cumva de așteptat.

Traseul pleacă de la drumul național imediat după ieșirea din Dragoslavele spre Rucăr. Bucla este formată din triunghi albastru și punct albastru. Recomandarea este ca urcarea este să se facă pe triunghi care conține o porțiune de grohotiș mai plăcută la urcare.

Înainte de intersecția unde se separă traseele, am avut norocul să vedem căprioare atât la plecare, cât și la sosire. Cred că vin să “fure” din fânul oamenilor 🙂 La urcare a stat destul de mult să ne urmărească. Poza nu a ieșit pentru că până să scoatem telefonul, au strigat fetele: Mama, mama căprioara!!

După ce faci dreapta pe tringhiu albastru, traseul urcă destul de pieptiș prin pădure și apoi pe grohotiș. Chiar și cu ceva ceață tot ai de ce să te bucuri privind în jur.

Partea surprinzătoare a fost bucățica de creastă care a fost un pic stâncoasă și extrem de simpatică.

Pe vârf ne-a suflat puțin vântul și unii au fost mai bosumflați :-p

Eu nu am înțeles, vara asta, plângerea unor oameni că traseu X sau Y este aglomerat. Sunt extrem de multe locuri drăguțe unde poți merge și nu trebuie să te îngrămădești pe cele populare.

Chiar și aici deja am văzut alte mici bucle, așa că sigur vom reveni să mai explorăm piatra asta 😀

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1261

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.