#PuneInimă de GivingTuesday

Anul acesta, poate mai mult ca oricând, este important să ne aducem aminte că luna decembrie trebuie să fie despre a dărui, despre generozitate. Așa că #GivingTuesday a picat la fix, anul acesta devenind și Săptămâna Generozității. În perioada 1-8 decembrie pentru al patrulea an consecutiv, România se alătură mișcării globale dedicate generozității – GivingTuesday.

Prezentă în peste 70 de țări, pe toate continentele planetei, mișcarea GivingTuesday încurajează oamenii și organizațiile să ajute la transformarea comunităților din care fac parte. După două zile din noiembrie dedicate cumpărăturilor –  Black Friday și Cyber Monday – GivingTuesday face apel la solidaritate și încurajează oamenii să fie generoși și să se implice.

„Cu toții avem ceva de dat” este mesajul de anul acesta al GivingTueday. Sunt extrem de încântat și mândru de seria de povești pe care colegii de la Envision România împreună cu ConanPR le-au realizat, care cred că merită să le urmărești. Îți vor da cu siguranță un zvâc de motivație să vezi ce poți dărui indiferent că este vorba despre donații în bani, sânge, resurse, timp sau un simplu gând bun.

M-a pus destul de mult pe gânduri ce a spus Ariel: Dacă ai destulă răbdare să asculți povestea cuiva, vei ajunge să iubești, indiferent cine este aceea persoană.

Iar asta se potrivește cumva cu un experiment pe care îl fac cu mine de vreo câteva luni. De anul acesta am început să donez prin afereză și astfel donez mai des, pentru care primesc acele bonuri de masă. Înainte le încercam să le donez cuiva care mă gândeam eu că le merită. Însă mi-am dat seamă că nu sunt în măsură să judec eu asta. Așa că mai noi nou le donez primei persoane fără adăpost sau care cerșește, indiferent de cine e. Recunosc că mă gândesc uneori că poate o să le schimbe pe băutură sau mai știu eu ce, dar cumva cred că asta mă forțează să realizez că merităm cu toți o șansă.

Mai multe detalii despre Giving Tuesday găsiți mai jos.


Oamenii de bine se pot alătura mișcării GivingTuesday prin trei modalități simple:

  1. Să găsească o cauză care să-i inspire și pe care vor să o susțină. Fie că aleg să dăruiască timp, bani, sânge sau chiar ziua lor de naștere, important este să se implice.
  2. Să înscrie inițiativa pe site-ul www.givingtuesday.ro, ca să-i inspire și pe alții să se alăture mișcării și să facă fapte bune.
  3. Să dea vestea bună mai departe, folosind hashtag-ul #puneinimă și #GivingTuesdayRomania. Nu este despre laudă, ci despre a-i încuraja și pe alții să se alăture sau să facă la rândul lor o fapta bună. Împreună suntem mereu mai buni!

„Fie că vorbim despre donații în bani, timp sau resurse, de un gând bun sau o îmbrățișare, gesturile mari și mici se vor întâlni în Săptămâna Generozității și vor aduce zâmbete pe chipurile celor care le vor primi. Pentru că de multe ori, un gest mic poate fi un lucru atât de mare pentru cineva! Un zâmbet poate să aducă alinare, o vorbă bună poate deschide o poartă cuiva care are nevoie, iar o donație, oricât de mică, poate contribui la salvarea unei vieți. Încurajăm oamenii să se implice, în număr cât mai mare, cu un gest de generozitate la îndemână, pentru că fiecare dintre noi are ceva de dat.”

László Bodor, cofondator al Asociației Envision, organizație care a introdus mișcarea GivingTuesday în România

„Cu toții avem ceva de dat” este mesajul inițiativei anul acesta și deschide poarta către o serie emoționantă de povești ale celor care au dăruit, au primit și au învățat în același timp că generozitatea este la îndemâna oricui. Anul acesta, GivingTuesday este marcat prin puterea exemplului oferită de oameni simpli, dar și persoane publice sau beneficiari ai diferitelor ONG-uri din țară. Vladimir Drăghia, Mirela Retegan, Cristian Hrubaru, Toader Păun, Alex Grecu, Ariel Constantinof, Andreea Vasile și Marius Manole sunt printre cei care povestesc despre ce înseamnă să fii generos. Despre cum un gest mic poate face o schimbare majoră pentru cineva care are nevoie. Despre cum de la mic la mare, de la tânăr la vârstnic, cu toții avem ceva de dat și putem contribui împreună la schimbarea comunităților din care facem parte.

Trailerul poveștilor de generozitate poate fi vizionat AICI.

Numai anul trecut, GivingTuesday a fost sărbătorit în peste 60 de țări și a strâns donații de aproape 2 miliarde de dolari pentru cei care aveau nevoie de susținere. În România, pe site-ul campaniei au fost înscrise nu mai puțin de 85 de inițiative de caritate și 55 de ONG-uri și companii au promovat mișcarea sau au avut propriile inițiative. Mai mult decât atât, inițiativa a mai fost sărbătorită o dată anul acesta, prin ediția specială numită GivingTuesdayNow. Aceasta a avut loc în perioada 1-5 mai, ca răspuns la criza fără precedent creată de COVID-19 și a avut rolul de a fi alături de cei grav afectați.

Parteneri de bine ai campaniei GivingTuesday de anul acesta sunt: Good Bureau, Donează cu Pago, Donorium, Galantom, Asociația Techsoup, Primăria Municipiului Alba Iulia. Mulțumiri speciale merg către echipa Creative Broadcast, pentru realizarea clipurilor despre generozitate.

#GivingTuesdayRomania – o zi pentru a dărui face parte dintr-o mișcare internațională care dorește să instituie la nivel global o zi a generozității și implicării sociale. #GivingTuesday pune în valoare generozitatea oamenilor și puterea de comunicare a rețelelor sociale, aducând împreună ONG-uri, instituții publice, companii și oameni de bine pentru a se implica în comunitate. Din 2017 #GivingTuesday se sărbatorește și în România. Mai multe informații pe givingtuesday.ro.

Despre Asociația Envision

Asociația Envision este o organizație neguvernamentală înființată în 2012, care creează punți de legătură între dorința oamenilor de a ajuta și posibilitatea de a o face. Prin dezvoltarea unor instrumente precum Galantom.ro, Envision își propune să contribuie la creșterea gradului de implicare socială și susținerea dezvoltării sectorului neguvernamental din România.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1218

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.