Spiritul maratonului

Astăzi am găsit o reclamă de la Pearl Izumi despre spiritul maratonului care nu mai este respectat în zilele noastre. Testul suprem de anduranţă a devenit un test de răbdare. O remarcă curajoasă din partea unui producător de echipamente sportive care m-a pus un pic pe gânduri şi tind să îi dau dreptate. Ştiu că mulţi alergători s-ar putea să simtă un impuls să mă ajute să umplu frigiderul cu bucate pascale, dar înainte să pregătiţi coşul de merinde va rog să citiţi şi explicaţia mea de sub pagina de reclamă.

În primul rând, cred că spiritul maratonului se poate respecta indiferent de timp, ceea ce contează este să dai tot ce poţi din tine până la ultima picătură de energie. Nu contează pe ce loc termini, important este că la sfârşitul cursei să fii atât de epuizat încât atunci când încerci să îţi desfaci şireturile de la încălţări să pară că o faci cu mănuşi de box în timp ce îţi ţii echilibrul pe bârna de la gimnastică.

Este de apreciat voinţă şi încrederea unor persoane de a face un maraton, însă cred că trebuie respectat spiritul maratonului. Dacă te înscrii la un maraton după o lună de antrenament în care ai alergat maxim 10km (mai mult mers), doar pentru că a făcut şi Dorel (ce tu eşti mai fraier) şi termini în 7 ore (aproape 10min/km ceea ce înseamnă mers întregul maraton) nu cred că e ceva ce merită lăudat.

PS: Această reclamă a venit după o altă campanie denumită: We are not joggers la fel de controversată.