Povestea numarul 3 de la concursul iniţiat de nutricult.ro vine de la Florin Simion şi e despre o cursă la care am avut placerea să fiu pe post de ajutor călare (pe două roţi): RUN for Intensity of Life. După un an în care a alergat tot ce s-a putut: de la crosuri la maratoane de sosea şi montane, Florin a ajuns si la testul suprem: terminarea unui ultramaraton. Cum i s-a părut şi cum s-a descurcat puteţi citi mai jos.
“Step by step”…e melodie din copilarie sau un sfat bun de urmat in viata. Cand stii ce vrei in viata (nu conteaza ce, important e sa vrei “acel ceva” si nu doar sa te impiedici de el) ai rabdarea si motivatia sa “o iei pas cu pas” pana in “varf” sau pana poti spune ca “ti-ai depasit limitele”. Astfel, ai posibilitatea sa te bucuri “de fiecare pas” si iti pastrezi fortele pentru a continua.
Alerg de cca 12 ani, dar nu am reusit in 11 ani sa fac (adica sa”alerg”), ce am reusit intr-un singur an. Cu toate acestea pot spune ca am “luat-o pas cu pas” in ce priveste alergarile. Dar fara pic de organizare, pregatire, echipament etc.
In 2011 am alergat mai mult decat credeam ca poate alerga un om normal intr-un an; am incercat nenumarate distante si variante (stafeta, echipa, concurs pe munte, in parc, pe pista, 2 maratoane in 2 zile etc). Am avut si momente de epuizare si mici dureri (in timpul verii), dar mi-am revenit in toamna: antrenamente mai serioase / numeroase PB-uri / clasari tot mai bune / o dorinta nebuna de a alerga tot mai mult si inca multa energie ramasa. Intrebat intr-un interviu pentru “Men’s Health” ce planuri de viitor am, unul din raspunsuri a fost: “ultramaratoane”. Si NU doar pentru ca imi doream sa “incerc altceva”, ci pentru ca ma simteam pregatit si in plus, imi parea a fi urmatorul pas in drumul spre “depasirea limitelor”.
Tot in aceasta toamna m-am simtit mai aproape si de actiunile caritabile. M-am bucurat ca am putut contribui material, dar si prin alergare la “cauzele umanitare”. Fiind inca in Italia, dupa Maratonul de la Torino, am aflat cu bucurie (bucuria venea din cel putin 3 motive) despre initiativa colegului de club, Stanislav Georgiev (Stan) de a realiza o cursa de 70 de KM de la Ploiesti la Bucuresti, cu scopul de a strange fonduri pentru Fundatia Hospice – Casa Sperantei. Care ar fi acele motive de bucurie? Primul l-ati ghicit fara indoiala – aveam ocazia sa alerg primul ultramaraton (e drept, nu intr-o competitie; dar tocmai asta era partea cea buna). Al 2-lea: scopul acestei alergari era unul caritabil. Si al 3-lea motiv: virusul alergarii e atat de puternic, incat fara sa mai alerg ceva intru intr-o stare asemanatoare depresiei.
Povestea completa pe blogul lui Florin:
http://florinsimion.com/blog/?p=841
