Micile bucurii ale alergării #1 – Mers/alergare desculț, ideal prin iarbă

Cu toții cred că la un moment dat ne-am lăsat duși de valul competitivității și am uitat un pic că sportul și alergarea ar trebui să fie în primul rând motiv de bucurie și nu o corvoadă. Excepetând profesioniștii, amatorii cred din când în când să mai uităm de timpi, de curse, de obiective și să ne fim mai atenți și șă apreciem acele mici bucurii ale alergării. Pentru că și eu mai uit uneori să mă bucur de alergare doar pentru mișcarea în sine și momentele din jurul ei și nu pentru partea de competitivitate m-am decis să scriu din când în când despre o astfel de mică bucurie. Astăzi o să încep cu una foarte drag mie: alergatul desculț.

Indiferent de lungimea turei de alergare, că e antrenament sau cursă, iubesc să îmi scot încăltările la final. Nu o fac mereu dar îmi place la nebunie să o fac. La cursele lungi mai mereu căt aștept la finish să văd și ceilalți concurenți cum termină prefer să o fac descult.

Pe lângă sentimentul plăcut de aerisire e și un masaj foarte fain la talpi 😀 Iar dacă cursa este una montană și pot să fac acest lucru prin iarbă este genial.

Când e ultima oară când ați mers/alergat desculț?