Mai ai doar 3 zile sa te inscrii la Fara Asfalt

24 mai 2013 este ultima zi de înscrieri pentru a patra ediţie a triatlonului Fără Asfalt ce va fi pe 1 iunie 2013. Evenimentul este construit pe un concept ecologic, iar la cele trei ediţii precedente organizatorii au urmărit să promoveze mişcarea out-door ca alterantiva pentru petrecerile de pe plajă şi triatlonul ca variantă de reciclare a preocupărilor de fiecare zi. Anul acesta atenţia lor se focalizează pe ideea de echilibru, triatlonul devine astfel calea de mijloc către o stare de bine şi redescoperirea naturalului.

Învestiţia în atmosfera festivă a evenimentului nu lipseşte nici anul acesta, există premii atât pentru categoria “open” – cei mai buni 5 participanţi la trialton, masculin + feminine – cât şi pentru toate cele 7 categorii de varstă (masculin + feminin), iar petrecerea de după concurs va avea toate condimentele necesare pentru a-i ţine pe participanţi până târziu pe plaja de la Micul Golf din 2 Mai.

Că organizare, anul asta vor există câteva mici adaptări:
– va fi o singură categorie de concurs – nu mai avem tură lungă şi tură scurtă, avem o variantă intermediară cu miză pentru cei bine antrenaţi şi accesibilă începătorilor – 1000 m înot, 33 km mtb şi 8 km alergare pe scoici, piatră şi drum de pământ
– ordinea probelor este înot – bicicletă – alergare
– vom avea categorii de vârstă şi pentru ştafete, mai exact două categorii: sub 120 ani şi peste 120 de ani (sumă vârstelor celor din echipă)
– avem un singur sponsor din zona de bike, Surmont Bikestore care aduc în prim plan bicicletele Trek. Ei vor asigură, la nevoie, şi service-ul concurenţilor pe traseu,
– premiile nu sunt doar sportive sau comerciale ci şi suport pentru studio şi introspective
– partenerii evenimentului sunt eMAG şi Rexona, iar sponsorii principali sunt NetSun, FAN Courier şi Tyr. Securitatea va fi asigurată de BGS, asistenta medicală de Regină Maria, iar rehidratarea pe traseu de Dorna şi High5.

Tu vei merge la Fara Asfalt?

Afis FA 2013

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1218

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.