Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Lance Armstrong – Nu doar despre bicicletă [review]

9.15K 4

Guest Star: Oana Badea

Încerc întotdeauna să merg după principiul “Ascultă pe toată lumea dar nu urma pe nimeni”. Din acest motiv de multe ori îmi formez opinii un pic diferite faţă de extremele ce se formează uneori în cazul situaţiilor controversate. În cazul lui Lance acest principiu se combină cu un sfat de la cei mai buni profesori din Facultate, judecă acţiunea şi nu persoana. Sunt întru totul de acord că dopajul sistematic al lui Lance este de condamnat, însă eu personal îmi păstrez un sentiment de admiraţie pentru celelalte lucruri pe care le-a reuşit înainte de dopaj. Nu ştiu câţi oameni care supraveţuiesc cancerului mai au forţa de a face sport de performanţă, eu aş înclina să spun că nu foarte mulţi.

Eu încă nu am avut ocazia să citesc cartea, Oana mi-a furat-o pur şi simplu din mână şi nu a lăsat-o până nu a terminat-o. Mai jos vă las cu recenzia ei asupra cărţii.

Povestea unui om care a depășit și a depășit cam orice i-a picat în cale

Aș vrea sa începem această recenzie cu o scurtă introducere care va trata două aspecte importante: în primul rând aș vrea să punctez relația pe care o am eu cu bicicleta 🙂 Fără a nega dragostea pe care i-o port lui Cookie (bicicleta mea MTB), voi spune totuși că am cu bicicletele aceeași relație pe care o am cu orice instrument care intervine între mine și o manifestare sportivă: accept până la un nivel contribuția sa extrem de valoroasă, dar mereu suspectez că există și dedesubturi pe care nu le dibui. Prima mea întâlnire pe care am avut-o cu astfel de instrumente a fost cu pioleții și colțarii cu care nu pot spune că nu m-am împrietenit, dar tot timpul mă aștept la o trădare din partea lor. Așa și bicicleta .. reprezintă o manifestare … să zicem artistică, însă mă tem de trădarea ei în momentele critice. Totodată, lipsa unor înclinații tehnice mă face să apreciez și mai puțin contribuția unor astfel de instrumente. In al doilea rând, relația mea cu Lance s-a produs prin intermediul mamei mele, o pasionată a tururilor cicliste. Nu vă faceți griji că nu o pasionează ciclismul în sine, cred că nici măcar nu se concentrează vreun pic pe cursă, ci îi place sa urmărească peisajele care se perindă prin intermediul televizorului. E drept că și asta este o formă de turism. Insă, în timp ce mama admira peisajele, eu urmăream cursele de ciclism pasionată fiind de sport în general. Apoi, prietena mea Andreea a fost într-o perioadă un admirator al lui Lance, fapt pentru care am aflat de la ea mai mult decât spuneau comentatorii de la cursele cicliste. Nu pot spune că am fost fan Lance, dar i-am admirat si îi voi admira întotdeauna talentul, tenacitatea, lucirea aceea din ochi în momentul atacului asemănătoare unui animal de pradă, eleganța miscării, musculatura bine definită. Nu mi-a plăcut niciodată stilul lui agresiv în mod gratuit, eu fiind agresivă, însă prin provocare. Totuși, în momentul izbucnirii scandalului, i-am luat apărarea conștientă de faptul că sportul de performanță din ziua de astăzi este departe de a fi curat, dar mai ales pentru că eu cred cu tărie că indiferent de cantitatea de aditivi si adjutanți folosiți nimic în lumea asta nu va suplini: talentul, dăruirea, renunțarea, munca brută (principiul meu de bază este ca pentru succes in orice este nevoie de 10% talent, 5% oportunitate si 85% muncă), ambiția, capacitatea de a suporta durerea. Cred că Lance are un procent de talent destul de mare și a muncit ca un taur texan ce este (originile nu pot fi negate de nici o analiză și de nici o modificare ulterioară).

Revenind la carte. Am primit cartea de la Cristina Preda (MULȚUMIM MULT MULT) încă din primele momente ulterioare ieșirii de la tipare și am negociat cu artă cu titularul acestui blog, să o citesc prima, eu fiind între cărți ca să zic așa, întrucât tocmai terminasem fascinanta Mănâncă și aleargă a lui Scott Jurek. Anticipam să-mi ia câteva zile cartea lui Lance, având în vedere perioada aglomerată în care mă aflu la job, dar venind vineri seară acasă foarte obosită și având de lucru peste week-end, mi-am propus să citesc cât pot de mult vineri ca să mă relaxez (am avut o săptămână inuman de grea), iar sâmbătă aveam program de cumpărături cadouri și pe urmă tot relaxare. Așa se face că aseară am terminat cartea 🙂 cu un vag sentiment de tristețe că povestea s-a terminat atât de repede.

Voi incepe prin a spune că traducerea mi s-a părut foarte inspirată sau mai degrabă corectă (am citit prin comparație câteva pasaje în engleză și chiar mi-a plăcut mult traducerea), iar greșelile de tipar sunt extrem de puține de-a lungul cărții (au fost ceva mai multe la redactarea cărții Mănâncă și aleargă, dar nu ceva grav sau extrem de sesizant). În general, nu mă pot abține să nu remarc greșelile de ortografie sau de dactilografiere, având în vedere că în general am ceva veleități de corector.

Coperta cărții ne arată un Lance matur, având o expresie care denotă parte din caracterul său decis, prin liniile bine demarcate ale figurii sale, o tunsură corectă, un tricou neutru. N-am înțeles de ce coperta este atribuită lui George Cristian Barbu, întrucât fotograful este James Startt, iar fotografia mi se pare inspirată pentru conținutul cărții. Mai ales că din câte am reușit eu să găsesc aceasta a fost coperta originală a cărții, dar aș putea bănui că lui îi aparțin cele câteva rânduri ale coperții a patra.

Cunoscând cât de cât firea lui Lance și mai ales istoria caracterului său ușor zeflemist și înfumurat, mă așteptam să găsesc un Lance asemănător lui Macca în cartea “Sunt aici pentru a câștiga”, singura carte din seria celor de la Preda Publishing pe care m-am chinuit s-o citesc, având un continuu sentiment de respingere față de Macca al cărui stil agresiv și mai ales prea plin de sine m-au determinat în câteva rânduri să fiu tentată să renunț la lectură. De-a lungul timpului am învățat să apreciez sportivii care au bun simț, fair-play, un dram de modestie (fără însă a da pe dinafară). Totuși, Macca mi s-a părut extrem de nepotrivit de plin de sine, fără a-i nega vreun merit în ceea ce a realizat, dar tonul cărții și stilul său pur și simplu îmi displac în mod clar.

În fine, cartea mi-a dezvăluit un Lance în mare parte așa cum anticipam: talentat (la vârsta de 15-16 ani concura la triatlon în concursurile de adulți falsificându-și data de naștere din buletin și terminând chiar pe locuri fruntașe), un luptător înzestrat cu multă multă ambiție (parte din ea poate prostească, dar oricum tone de ambiție), aproape de un taur ca și manifestări, un sportiv aflat într-un clocot continuu, agresiv, de cele mai multe ori în mod gratuit (lucru scuzat adesea prin tinerețea lui reală). Am descoperit povestea unui copil pe care viața l-a făcut să-și dorească să fie cel mai bun, având tot timpul ceva de demostrat în primul rând lui însuși. Un copil crescut în mare parte fără influență partenă, a simțit mereu că este de datoria lui să preia frâiele și să demonstreze că poate avea grijă de familie. Lipsurile materiale l-au determinat să muncească mai mult, mai ales când a început să poată câștiga din competițiile la care mergea. Cu siguranță un mare adevăr al cărții este acela că Lance este veridic și seamănă cu cel pe care îl știam de pe bicicletă.

Când m-am apucat să citesc, Gaby mi-a spus că este curios cum mi se va părea cartea acum cunoscând dopajul recunoscut chiar de către Lance. Admit că asta era și o preocupare a mea, însă pot spune cu mâna pe inimă: îmi place Lance. Ceea ce am apreciat eu la el dintotdeauna este real și este acolo. În paginile cărții am găsit talentul enorm: nu poți deveni un puști minune, cu prafuri 😉 mai ales că nu avea de unde și le procura și cu ce bani, concurând cu biciclete de împrumut sau pe biclete low level. Am descoperit munca imensă depusă și capacitatea de a suferi și a îndura durerea: în momentul în care s-a apucat de înot era chiar cel mai slab proaspăt învățăcel, dar a muncit atât de mult încât a reușit să iasă din apă primul în concursuri de triatlon pentru adulți; dintr-un rutier de explozie și mai ales de-o zi a devenit un bun cățărător prin repetiție (avea un deal pe care îl urca și îl tot urca). Cei care mergeți pe bicicletă cu siguranță știți că pentru a fi un bun cățărător ai nevoie de forță brută, unde admit că există diverse “ajutoare”, însă cu certitudine ai nevoie de o tehnică pe care numai munca brută pe trasee în cățărare ţi-o poate aduce.

Mai mult decât orice în această carte veţi găsi un luptător, un taur sau poate un om mereu dispus să ia taurul de coarne. Nu este o carte despre bicicletă, este o carte despre a lupta: a lupta cu prejudecăţile și cu piedicile specifice unui copil fără tată, a lupta cu lipsa posibilităților și a mijloacelor necesare pentru orice dezvoltare, dar mai ales a lupta cu o boală cruntă și nemiloasă aflată într-o evoluție galopantă, care a implicat sesiuni de chimioterapie, dar mai ales trei intervenții chirurgicale, o luptă cu șansele extreme de minime de supraviețuire, a lupta cu faptul că în loc să ai o viață înainte la 24 de ani ești diagnosticat cu cancer testicular în fază avansată cu metastaze la plămâni si creier. Atenție, nu este o carte pentru oameni sensibili, pentru că sunt pasaje în care senzațiile de pe durata tratamentului sunt descrise în modul Lance şi anume brutal și dur, chiar aspru, dar absolut real pentru cei care știu câte ceva despre cancer și tratamentul acestuia. Veți vedea ce înseamnă prietenii adevărați (sunt curioasă totuși câți dintre ei i-au rămas prieteni după acuzațiile și mai ales declarațiile de recunoaștere a dopajului) și ce înseamnă trădarea și micimea umană, cât de jos te poate coborî uitarea de a fi uman.

De asemenea, așteptați-vă să citiți printre rânduri și mai ales să vedeți determinarea acestui om, care lovit până la punctul cel mai sensibil, îngenunchiat, în primele etape ale tratamentului cu citostatice, adică atâta timp cât s-a mai putut ține în șa, a ținut cu tot dinadinsul să pedaleze, lent, într-un ritm mai slab decât al “unei femei peste 50 de ani pe un MTB”. Asta pentru mine înseamnă pasiune pentru bicicletă, dăruire, ambiție … lucruri pe care nici un EPO, nici un praf nu le vor putea suplini. Nu vă îmbătați cu povești. Performanța Lance nu înseamnă numai prafuri, EPO, în general ceea ce eu numesc chimie. Acolo ajung numai cei care au ceva de la natură, ceva brut și rar! Este la fel de adevărat că nu mă îmbăt cu ideea că performanța aia înseamnă doar lucruri reale și naturale, care nu au nevoie de intervenția tehnologiei, chimiei etc. Sunt conștientă că banii nu se fac doar din “natură” și că intervențiile sunt necesare, pentru că știu bine că sponsorii caută senzaționalul, excepționalul, fantasticul și nu o singură dată într-un loc, ci în mod repetitiv. Citind cartea lui Scott Jurek veți fi surprinși să aflați câtă “tehnologie, știință” stau într-o alimentație bio, eco, sănătoasă, în sensul că nu poți mânca tot ce-ți pică doar în mână și să poți susține efort și anduranță. Sportul de performanță este o știință pe care sportivii și antrenorii lor au fost nevoiți să le descopere și exploreze, chiar exploateze din nevoia lor de a avea fonduri și foamea sponsorilor după senzațional. Trebuie să fim conștienți că sportul de performanță este o meserie, aproape ca oricare alta, pe care din când în când mai încerci să o trișezi.

Dar ceea ce eu am văzut în această carte este mai presus de toate aceste lucruri și pot spune că în continuare Lance Armstrong este pentru mine unul din cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor. Mi-a plăcut enorm faptul că spre deosebire de Macca își recunoaște greșelile tinereții, de abordare și într-un fel își cere scuze pentru comportamentul lui prea agresiv și total necioplit din perioada de început. Cu certitudine Lance este un temperament vulcanic al cărui sânge este veșnic în fierbere, dar care a învățat în timp să se controleze și tempereze.

Mai mult decât orice și nu cred că îi poate cineva nega asta, mă refer la persoane în toate mințile, Lance este un supraviețuitor al cancerului, care nu numai că a învins cancerul, dar s-a și ridicat de jos. Nu a început o nouă viață, ci s-a întors în sportul de performanță. Acum nu știu și, sincer, nici nu mă interesează cât din rezultatele sale au fost reale și cât au fost ajutate de aditivi, dar știu cu certitudine că nu EPO sau mai știu eu ce au reușit să-l readucă pe Lance la nivel profesionist, ci talentul, munca, ambiția, dragostea. Veți vedea că nu a sărit din chimioterapie pe șa, ci a avut chiar o perioadă de căutări, de frământări, în care și-a dat seama că totuși iubește ciclismul. Am să vă las pe voi să aflați cum un om care a învins cancerul ar putea ajunge campion mondial și câștigător al Turului Franței. Eu spun ca toți cei care îl acuză ar trebui să cântărească un pic.

Am văzut în această carte un om extrem de tânăr, talentat, ambițios, chiar arogant, care s-a trezit chiar într-o dimineață pus la pământ, șters cu buretele, anulat de o boală necruțătoare (cancerul nu alege!!! Deși Lance spune adesea în carte că atunci când s-a uitat în jur unde să se așeze cancerul a greșit teribil alegând corpul său), veți găsi un om anulat ca și atlet (primul lui gând a fost că nu va mai putea concura vreodată), anulat ca și bărbat (i s-a spus că în peste 50% din cazuri în cancerul testicular se pierde capacitatea de reproducere, i-a fost tăiat testicolul afectat), ca și om al muncii (meseria lui risca să devină o amintire) și multe multe altele. Loviturile pe care le-a primit merită să le descoperiți într-o carte scrisă aproape brutal, dar brutal de real și, părerea mea, de sinceră.

Nu în ultimul rând, veți descoperi un Lance romantic, rafinat, capabil de dragoste adolescentină la o vârstă mai puțin adolescentină, dar nimic eronat în asta.

Mi-a placut poate cel mai mult în carte modul în care povestește despre educația primită de la adversari în diverse momente de bravură ale anilor săi de tinerețe năvalnică. Mi se pare un gest cât se poate de elegant pentru un mare campion ca dintr-un grup de patru care sprintează el să pună frână cu 5 metri înainte de finish pentru a nu fi nevoit să stea pe același podium cu cel care încălcase reguli de fair-play.

Imi place mult pasajul în care Lance spune: Poți să înveți pe cineva să-și controleze forța, dar nu poți să înveți pe nimeni să aibă forță. Deși era evident că agresivitatea mea nu-mi făcea niciun fel de prieteni în peloton, antrenorii mei…vedeau în structura mea agresivă, natura și caracterul unui animal de pradă.

Aș vrea în finalul recenziei mele să vă las cu această carte minunată. Fie că te numeri printre susținătorii fie că ești în tabăra celor care au renunțat la Lance, cred că merită să citești această carte, fie ca să știi de ce-ți place sau să știi unde să arunci piatra. Cred că fiecare dintre noi are ceva de învățat de-aici în primul rând despre luptă și despre viață, despre șanse sau mai exact lipsa lor și ce poți face pentru a întoarce o situație defavorabilă în favoarea ta. Cred că nu numai sportivii au ceva de învățat de-aici, dar orice om pentru că această carte este despre a supraviețui și despre a urca peste condiția ta, despre a te și a susține, este o carte despre viață în cea mai naturală formâ, o viață dură și tăioasă.

Nu vreau să închei fără a mulțumi Cristinei Preda că într-o perioadă atât de neagră din viața și cariera lui Lance a avut curajul să publice această carte, pentru că asta este mai mult decât o carte despre un personaj controversat, ci este o carte despre viață și despre luptă.

4 Comments

  • Lucian Stănescu says:

    Cartea e scrisă de un jurnalist în numele lui Lance și e încă un element din imaginea pe care și-a creat-o pentru ca noi să-l credem (curat), în timp ce el își vedea de dopaj.

    Cancerul se pare că i-a apărut din cauza consumului haotic de substanțe interzise din tinerețe, când nu avea încă acces la medici precum dr. Ferrari.

    Talentat, luptător, muncitor… dar ce folos dacă i-a făcut pe alții să sufere prin asta? Cei curați n-au avut nicio șansă, cei care au vrut să spună ceva despre dopaj au fost atacați, unii și-au pierdut job-urile, afacerile… pentru mine toate astea fac să piară realizările sale. Dacă cât timp se dopa și câștiga era prieten cu toți aș fi încercat să-l înțeleg, dar așa nu pot decât să-l dezaprob.

    Mai sunt și alte cărți despre Lance care ar trebui citite înainte să ne formăm o părere despre el, iar cele la care nu e co-autor sunt mai importante decât cele scrise pentru el. Recomand Tour de Force, de Daniel Coyle și LA Confidential, de David Walsh.

    • gabi solomon says:

      O sa incerc sa citesc si alte carti. In principiu eu sunt genul de persoana care priveste linia de mijloc. Nu imi plac deloc extremele :-p In cazul asta fiind hai sa il iertam complet sau dam cu pietre ca si cum ar fi ultimul om.

  • Lucian Stănescu says:

    Filmul cu povestea adevărului:

    https://www.youtube.com/watch?v=ukOJ_1b-8lQ

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.