Zilele astea atenţia publică este destul de mare pe criza refugiaţilor din Ucraina. Aşa că apar şi mai des comentarii despre cum unii au făcut un bine, dar rău. Când sunt atâtea cauze “bune” în România, de ce ajutăm pe alţii. Cum bricolez la fabrica de bine Galantom de ceva vreme, am tot văzut diverse forme ale acestor comentarii şi am zis să le adun frumos într-un articol.
(c) Foto: XKCD
Dacă participi la orice nuntă / botez etc. e clar că suntem o cultură protocolară. Până şi când faci bine sunt câteva reguli cum îl faci “cum trebuie”, pentru că nu poţi să îl faci chiar aşa cum vrei tu.
Un pic de introducere
Eu cred că fiecare donează, face voluntariat, ajută pentru ce vrea şi când vrea. Desigur că e de dorit ca acest lucru să se întâmple mai des, dar ce face fiecare cu timpul şi resursele lui e o alegere personală. Ba mai mult eu cred că fiecare are o anumită atracţie către un domeniu sau altul. Eu sunt mai atras de cauzele de educaţie şi sport, altul de mediu şi tot aşa.
Bine că donaţi acum pentru urgenţa X , dar de Y aţi uitat?
Ne place sau nu, cu toţii donăm pentru urgenţe sau pentru percepţia noastă de urgenţă/prioritate. De asta, mereu cauzele medicale, în medie, strâng mai multe fonduri decât cele pe mediu. Pentru că le percepem ca fiind mai prioritare, mai urgente. Doar că ordinea şi prioritatea urgențelor uneori se schimbă sau apar unele noi.
Dacă ai o inundaţie în casă nu înseamnă că restul activităţilor din casă dispar, dar nici nu poţi să dai cu aspiratorul ca şi când nu s-a întâmplat nimic.
Cum să donezi pentru o insectă, când mor copii de foame
Dacă eu vreau să donez pentru Albăstrelul transilvan (vezi clipul de aici) este alegerea mea. Mi-aş dori să pot ajuta toţi copiii, să salvez toate pădurile, dar real vorbind e imposibil. Pe de altă parte, nu cred cineva şi-ar dori ca tot ajutorul să meargă spre un domeniu sau altul. Unii vor dona pentru cauze medicale, alţii pentru sănătate, alţii pentru ştiinţă şi, uite aşa, încercăm să progresăm pe toate direcţiile. Nu cred că putem intra în logica de a prioritiza care cauză e mai importantă. Dacă mergem pe panta asta, ajungem să calculăm care viaţă e mai importantă şi nu cred că vrem să ajungem acolo.
Plus că decizia de a dona este una preponderent emoțională, astfel că a dona pentru cauzele care te pasionează e un mod prin care vei fi inspirat-motivat să donezi mai mult şi mai des.
Aici aş mai completa cu o idee. Cred că, dacă tot găsești o cauză pe sufletul tău, încearcă să ai o susținere constantă a aceleași organizații. Nu spun să donezi doar pentru organizaţia respectivă, dar să ai un minim pe care îl direcționezi lunar către organizația respectivă ca timp și/sau resurse. Venitul recurent pentru o organizație îi oferă o stabilitate/predictibilitate care ajută enorm să își îndeplinească misiunea.
Păi de ce să donez eu pentru X? statul ce face? de ce plătesc taxe?
Pe scurt, pentru că sectorul ONG acoperă unele nevoi mai repede, mai inovativ, mai personalizat etc. Sunt proiecte unde după un exemplu al sectorului non-profit, statul poate adopta şi “scala” intervenţia la nivel naţional sau regional, vezi Fiecare Copil în Grădiniță de la OvidiuRo.
Zona ONG are un rol esenţial de a identifica nevoile de la firul ierbii, de completa statul acolo unde se mişcă mai greu, de a pune presiune atunci când statul este blocat în metehne mai vechi. Statul şi ONG-urile nu se exclud ci se completează şi într-un scenariu fericit şi colaborează.
Ca să discutăm aplicat pe criza refugiaţilor, reacţia rapidă a venit din partea ONG-urilor şi apoi au venit şi instituţiile statului. Ordine cumva firească, ong-urile fiind mai agile, dar statul vine cu o infrastructură pe care ONG-urile nu au cum să o aducă.
Binele se face în linişte nu strigănd în gura mare
Eu sunt mai pragmatic, mă bucur şi pentru acele gesturi de bine făcute doar pentru like-urile de pe Facebook. Ele pot ajunge să fie inspiraţie pentru alţii, care poate nu au auzit de cauză, poate le-a reamintit că nu au mai donat de ceva vreme.
Partea frumoasă a generozităţii este că poate fi practicată de oricine, indiferent dacă o face sau nu din vanitate, chiar dacă persoanele respective nu sunt sfinţi în restul timpului.
Dar toată povestea cu anunţatul pe Facebook, Instagram, prăjitoare de pâine şi alea-alea mai are un efect interesant şi extrem de util: Îţi dă de înţeles că implicarea, sub orice formă (donarea de sânge / resurse / timp etc.) e un gest normal, practicat de mulţi oameni din jurul tău, în mod constant. Dacă vezi mereu postări cu prieteni la donat de sânge, la un moment dat, o să te simţi anapoda să nu mergi şi tu. Poate mai de ruşine, la început, dar apoi te prinde sentimentul ăla placut după ce faci un bine.
Binele se face tot timpul nu doar când e cool
Replicile din acest registru se întâmplă mai ales la campanii care devin virale. Vezi: Ice Bucket Challenge sau campania MagicHome cu scaunul suferinței. Aici ideea e că un slogan propagandistic are o jumătate de adevăr şi trebuie să spui e adevărat, dar … Dacă unii oameni nu au acest obicei de a ajuta tot timpul, nu trebuie desconsiderat gestul lor de bine. Trebuie să avem o perioadă de probă când verificăm că eşti generos constant ca să primeşti acces în clubul oamenilor de bine?
Nu prea sunt eu mare gamer, dar în jocurile multi-player online există o idee de raid, o acţiune coordonată între mulţi jucători pentru a realiza ceva ce nu poţi obţine singur. Iar când iese, este un sentiment aparte. Cred că la fel este şi cu donaţiile la campaniile mediatizate, tu faci tot o donaţie dar când simţi că ai făcut parte dintr-o iniţiativă care a strâns o sumă record sau care îşi atinge obiectivul de fundraising, parcă e ceva fain acolo.
Nu se schimbă nimic cu un SMS de 2 euro
Cu un SMS impactul este într-adevăr extrem de limitat. Dar trebuie doar să urmărim un pic câteva cifre pe diverse canale de strângere de fonduri (sms, debit direct, online, redirecţionarea de impozit) să vezi cum acele cifre se adună. Dar dincolo de asta cred că şi mai puternic este să te uiţi pe site-ul organizaţiei pe care vrei să o susţii, să vezi ce a făcut şi apoi să decizi dacă ai vrea să ajuţi şi tu misiunea lor. Chiar şi un SMS contează!
