Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Cum m-am chinuit la Maratonul București 2015 – raport de cursă

3.46K 3

Anul acesta am reușit să particip la Maratonul București, chiar la proba de maraton. A fost o experiență faină, cel puțin privind acum, în timpul cursei m-am chinuit rău și am dat rău de zid. Durerile și febra trec așa că am rămas cu părțile frumoase ale cursei și cu o lecție învățată din plin.

Planul alpha

Anul acesta nu prea am avut o tragere mare să alerg în prea multe competiții. Am alergat foarte puțin, doar când și cum aveam chef. Și recunosc că nu mă simțeam deloc vinovat că nu alergam foarte mult. Și aveam chiar aceeași plăcere, ba poate chiar mai mult, când ajungeam pe la un pic de mișcare.
Totuși, ușor-ușor intrasem puțin (sau mai mult) într-un soi de lene gravă în privința alergării. Așa că m-am decis ca anul acesta la Maratonul București să nu mă mai implic în partea de organizare, ci să alerg :). Așa mă mai mișc și eu un pic, văd și noul traseu 🙂
Eram decis să alerg fără target de timp, doar de fun și în funcție de cum se înscrie lumea în echipa de pacemakeri, poate chiar mă bag într-una din echipe, dacă e nevoie.
În felul acesta, la cât antrenament mai aveam din amintiri, ce alergări mai făceam alături de echipa Raiffeisen Runners eram numai bine :D.

Planul beta

În vara aceasta prietenul și antrenorul Fane Oprina s-a întors plin de entuziasm și cu planuri mari. Își dorea să formeze o echipă a clubului Locomotiva pentru Campionatul național de maraton. Nu prea eram eu foarte tare încântat de idee, dar până la urmă am acceptat propunerea lui să fac parte din echipă.
Acum, să ne întelegem, nu am avut o reținere că nu îmi doream să fiu în echipă, ci din cauză că nu eram pregătit deloc pentru o cursă de scuipat plămânii. Nici partea cu scuipatul plămânilor nu mă deranja prea mult (masochismul e în floare), ci mai mult ideea că aș trage echipa în jos. Eu estimam că așa din amintiri și cu micile alergări făcute în ultimele patru luni puteam să plec pe un 3:00 și dacă nu mă voi rupe prea tare (nu exista scenariul că nu se va întâmpla), să păstrez poate un 3:01-3:02, până pe la un 3:05.

Așa că acum urmează o poveste de așa NU.
Pe care am ales să o fac cumva din dorința de a ajuta clubul cu un membru necesar pentru a forma echipă.

Săptămâna maratonului

În săptămâna cursei am fost ca un student fără nici o prezență înainte cu 2 zile de sesiune. Am băgat tot ce se putea să îngraș porcul în ajun și să mă pregatesc pentru întâlnirea cu zidul. M-am alimentat ca la carte, am băgat carboloading, magneziu loading, de toate loading. Am încercat să mă îmbărbătez că poate poate o ține aronganța asta. Deși era clar că era ca și cum aș fi rupt furca la bicicletă și, după ce i-am tras un DuckTape peste, să sper că mă ține până acasă.

Alimentat și de emoțiile că eram în termeni de specialitate “varză” cu antrenamentul pentru cursă, în ultimele zile înainte de maraton am tot dat peste o grămadă de “fantome”. Mi se părea că parcă mă doare puțin mușchiul ăla sau articulația aia. Oare e oky, dacă o să crape la maraton? Partea bună era că eram obișnuit cu ele, fiind modul în care simt eu emoțiile la o cursă :-p

Partea amuzantă este că sentimentul ăla ciudat de dinainte de cursă că parcă nu te-ai antrenat de ajuns, era pentru prima dată real :)) Chiar nu mă antrenasem mai deloc :))

3 .. 2 .. 1 .. START

Am plecat la drum cu gândul că voi încerca să o iau pas cu pas. Am încercat să îmi scot obiectivul de timp din cap și să mă concentrez pe kilometri imediați, pe distanța până la următorul punct de alimentare.

Pentru că la ultimul (cam singurul) antrenament de îngrășat porcul nu reușeam neam să țin un ritm constant, am decis să merg primul semi cu pacerii de 1:30. În felul ăsta țineam și viteza sub control, voi merge constant fără ruperi de ritm, astfel că zidul va fi mai târziu în cursă.

12143259_1181299401896504_6802692080832407411_n

M-am bucurat maxim că această cursă s-a nimerit să fie pe noul traseu. Eu având în vedere că am alergat 24h pe bandă ar fi culmea să zic că mă deranjau 2 ture pe același traseu. Totuși noul traseu fiind mai lung ne-a arătat mai mult din București, zone noi, clădiri frumoase. Mi-a plăcut mult și m-a ajutat un pic să treacă cursa un pic mai repede. Dacă nu ați alergat, puteți urmări clipul lui Radu Restivan care a surprins foarte bine traseul:

După ce m-am despărțit de pacerii de semimaraton a început cu adevărat cursa mea. Am început să fiu cât mai atent la ritm și să îl țin cât pot de mult constant și în media de 4:13-4:14. Mă simțeam destul de bine și speram că poate totuși zidul să nu mai apară. Mă îmbărbătam gândindu-mă că următoarea jumătate era aproape plată.

Fericirea a ținut cam până la kilometrul 33, până la Arena Națională. De aici a început distracția. Ușor ușor picioarele mă certau pentru nebunia la care m-am înhămat. Am încercat să mai țin eu cu chiu cu vai un ritm de 4:30 vreo câțiva kilometri după care am dat într-un 5 🙂

Am reușit într-un final să termin cu un timp de 3:06, unul mai multe decât mulțumitor având în vedere circumstanțele.

Gânduri de final

Am aflat că aparent nu e de-ajuns să iei suplimentele cum e recomandat, să porți echipament de compresie, pentru a avea o cursă bună. Aparent trebuie să te și antrenezi. Nu știu de ce, pentru că la nici unele din produse nu se spunea nimic de antrenat pentru a avea performanțe :))

Mă bucur că am reușit să termin într-un timp nu prea mare încât să nu trag chiar foarte tare echipa în jos. Felicitări lui Emanuel și Irinei pentru timpii obținuți! Indiferent de clasamentul oficial, timpul nu vi-l poate lua nimeni!

12112502_496757053830970_8127888373067485529_n

Credite foto: Nea Dan, Gelu Trandafir

3 Comments

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.