Condus defensiv … la curse sportive

Când am făcut școala de șoferi, una dintre lecțiile care mi-au rămas lipite de creier a fost aia cu condusul defensiv. Ideea e simplă: da, ai dreptate în trafic, da, celălalt a greșit, dar chiar dacă tu ai fost corect, tot tu o să ajungi cu mașina șifonată. Și atunci, nu mai bine te gândești din timp cum să eviți situația? Mi se pare că exact aceeași filozofie se aplică și la cursele sportive.

Am tot vrut să scriu despre asta, că toamna asta parcă nu trece săptămână fără un articol sau o situație de rătăciri, greșeli sau confuzii pe traseu. Uneori apare inevitabil comentariul „numai la noi se întâmplă”, dar adevărul e că se întâmplă chiar și la case mai mari.

Chiar weekendul ăsta, la T100 Dubai, a fost o bulibășeală de zile mari la cursa băieților. Atât de mare încât primul care a trecut linia de finish dădea din umeri mirat, întrebându-se dacă e sau nu câștigătorul. Deocamdată nu e — pentru că s-au scos rezultatele până se clarifică ce s-a întâmplat, după ce mai mulți sportivi din frunte au ratat intrarea în T2.

Sigur, organizatorul are o grămadă de responsabilități: traseul să fie bine marcat, voluntarii să fie instruiți, arbitrii să fie atenți, totul să fie gândit ca să prevină situațiile nasoale. Dar, ca și în trafic, există lucruri mici pe care le poți face și tu, ca sportiv, ca să nu fii prins pe picior greșit.

Am auzit recent povestea unei curse de copii unde un arbitru a direcționat greșit un puști spre finish, deși mai avea o tură de alergat. Evident, reacția standard: „E vina arbitrului!”, „Unde erau organizatorii?”, „Cum să se întâmple așa ceva?!”. Și da, toate sunt adevărate. Dar, dincolo de vina clară, rămâne un adevăr simplu: cine a avut de pierdut a fost copilul.

Și aici intervine „alergatul defensiv”. Dacă știi dinainte câte ture ai de făcut și câte ai parcurs, dacă ești atent la punctele cheie de pe traseu și poți să-i spui arbitrului „mai am o tură!”, eviți să fii victima unei greșeli externe. Nu înseamnă că scutești organizatorul de responsabilitate, dar înseamnă că reduci șansele să plătești tu pentru o eroare care nu îți aparține.

Când greșeala costă … o victorie

Tot din capitolul erori la podium, la Niagara Falls Marathon, alergătorii din frunte au fost descalificați după ce ciclistul care îi ghida a făcut un viraj greșit, trimițându-i pe un traseu eronat. Au pierdut nu doar podiumul, ci și toată munca depusă luni întregi.

Povestea completă o poți citi aici, dar morala e simplă: chiar și la curse mari, greșelile se întâmplă, iar cel care are cel mai mult de pierdut e tot sportivul.

Și dacă ți se pare un caz izolat, uite încă unul, tot recent: la Toronto Waterfront Marathon, trei atlete etiopiene de elită au ratat virajul unde traseul de maraton se despărțea de cel de semimaraton și au luat-o pe drumul greșit. Detaliile sunt aici.

Sunt evenimente uriașe, cu echipe de organizare profesioniste, cu arbitri, bicicliști și marcaje peste tot. Și totuși, o clipă de neatenție a fost suficientă.

Așa că, da, organizatorii pot (și trebuie) să facă mai mult. Dar în final, cel care are cel mai mult de suferit e sportivul — iar condusul defensiv sportiv e, de fapt, o formă de auto-protecție.

Mic ghid de „condus defensiv” la curse

• Fă-ți temele: vezi traseul înainte de concurs, chiar și doar pe hartă. Ideal, mergi la fața locului cu o zi înainte și recunoaște punctele importante.
• Numără-ți turele: nu te baza doar pe arbitru sau pe ce strigă cineva din public.
• Întreabă din timp: dacă ai dubii unde e intrarea spre finish sau de unde se începe a doua tură, întreabă organizatorii înainte de start.
• Scenariul „worst case”: dacă ai dubii că e corect pe unde ești direcționat, sacrifică 10 secunde și mai întreabă o dată dacă e bine pe acolo pentru cursa și distanța ta.

Într-o lume ideală, nu ar trebui să-ți bați capul cu toate astea. Dar până atunci, la fel ca la condus, defensiv nu înseamnă că renunți la drepturile tale — ci doar că vrei să ajungi cu bine la destinație.