Campionatul municipal indoor 2013 3000m – raport de cursa

Astăzi am alergat 3000m la Campionatul municipal indoor. Prima mea cursa pe această distanţă. Sunt bucuros pentru locul 2 obţinut cu un timp de 9:36 dar când mă gândesc la cursa singurul cuvânt care îmi vine în minte este CRUUNT.

Aseară am fost la Adrenalină – Nocturna sportivă, un eveniment organizat de Incubator prin care se lansează seria de ateliere din luna februarie pe tema: Adrenalină. Printre meşterii care vor ţine ateliere se numără Uca Marinescu, Tudor Vlad, Ariel Constantinof, subsemnatul şi mulţi alţii. Vă invit să intraţi pe site-ul celor de la Incubator 107 şi să urmăriţi întreaga serie de ateliere, sunt unele super interesante ;). Eu voi ţine un atelier vinerea viitoare, revin în curând cu detalii 😀

Din păcate, nu am putut sta prea mult pentru că de dimineaţă aveam o cursă. Nu aş spune că aveam emoţii, nu era cursa vieţii, dar era totuşi prima cursă la această distanţă. Cred că sentimentul mai exact ar fi frică. Frică de durere. Planul era să trag cât mă ţin balamalele de la început până la final, lucru care vine la pachet cu durere. Da nu-i nimic, nebuniile din ultimii doi ani m-au făcut prieten şi cu frica şi cu durerea. Sincer să fiu cred asta e şi avantajul meu. Nu mă antrenez poate la fel de mult ca alţii, dar probabil tolerez durerea mai bine şi reuşesc să ţin totuşi ritmul cu ei.

Dar să revenim la cursă. Am ajuns cu vreo oră mai devreme, m-am schimbat şi m-am pus la o încălzire uşoară cu Emanuel. Cu 15 minute înainte intrăm pe pistă şi facem şi câteva ture mai rapide, două-trei lansate şi apoi ne punem la start. Aveam două directive în cap: să nu mă ţin de Marius Buşcă (urma să alerge la 9:00), să alerg de la start până la finish 34 de secunde pe tur (de 180m).

3 .. 2 .. 1 .. START

Marius a plecat tare şi ţîşnesc şi eu repede după el. Nu am uitat prima directivă, vreau doar să prind un loc în faţă, fără aglomeraţie. Deşi am încercat să stau în ritmul meu, avându-l pe Marius în faţă plec prea tare prima tură: 31 de secunde.

De la a doua o reglez la 34. Primele două-trei intră uşor, dar nu mă bucur prea tare, aştept distracţia adevărată. Ea nu se lasă aşteptată, după primul kilometru încep să simt picioarele şi pulsul cum trag la maxim. Lucru de aşteptat având în vedere că am plecat prea tare, asta e, învăţăm şi ne adaptăm din mers.
Din păcate aici nu e ca la maraton, oboseala de la startul rapid nu o poţi recupera, ba din contra te încetineşte. Lucru care s-a întâmplat. Am început să scad la 35, am avut chiar şi una la 36. Oana îmi strigă de pe margine timpul la fiecare tură. Deşi trăgeam din greu şi încercam să tot accelerez, al naibii numai 35 auzeam. Din când în când mai prindeam un 34 din planul iniţial.

La final trec linia de finish în 9 minute şi 36 de secunde. Picioare mi se înmoaie un pic şi abia reuşesc să îmi controlez respiraţia. E un pic peste timpul propus dar sunt foarte mulţumit, am dat tot ce am putut. Mai mult de atât nu aş fi putut astăzi, mâine cine ştie 😀

Nu în ultimul rând aş vrea să mulţumesc din suflet tuturor celor care au venit să mă vadă: Fane, Rodica, Florin, Dana, Marius, Elena, Emanuel, Victor, Alexandra, Emilian, Edi. Sper să nu fi uitat pe cineva.

În timp ce tinea timpul, Oana a reuşit sa facă şi două clipuri pe care le puteţi urmări mai jos: