Când am fost copil eram genul liniștit, extrem de cuminte. Genul care de obicei e țintă bătăușilor, singurul lucru pentru care nu s-a întâmplat asta a fost pentru că eram tocilar și unii au văzut în asta o oportunitate de ajutor la teme. Așa că în toți anii de școală nu am văzut biroul directorului. Am intrat de 9 luni în rolul de părinte și deja am văzut 3 birouri de director în 3 instituții diferite: Protecția Copilului, grădiniță și școală.
Înainte să vă alarmați, la Protecția Copilului am fost chemați în timpul procesului de adopție pentru că am fost se pare puțin diferiți în abordare. Iar ca să fiu exact în afirmație, la școală am mers din proprie inițiativă și nu am fost chemat.
Pentru că am sărit ceva etape în experiența de părinți, după câteva luni de visare ne-am trezit direct în miezul sistemului educațional. Înscrieri, transfer, grupuri de WhatsApp și cadouri de Crăciun. Avem parte și de o experință full option cu Adina la grădiniță și Mihaela la școală.
Crăciunul zgârciților
La grădiniță lucrurile fiind deja așezate când am intrat noi, organizarea a început din timp, de prin noiembrie. M-am bucurat că pentru prima oară am reușit să conving să folosim un Google Form pentru luarea deciziei legate de cadouri.
Noi am propus cadouri simbolice pentru copii și doamnele educatoare. Ideal poate chiar ceva în care să implicăm copiii. Votul a fost însă clar în favoarea unor cadouri cumpărate.
La începutul anului am decis împreună cu Oana că o să încercăm să fim mai revoluționari, iată că a venit prima ocazie în legătură cu cadoul de Crăciun. Astfel că după ce am discutat împreună cu Adina ce ne dorim, am transmis decizia și grupului de părinți: vom contribui la închirierea sălii pentru serbare și a Moșului, dar pentru Adina vom facem noi un cadou simbolic, iar pentru doamnele educatoare vom face ceva împreună cu fetele.
Pentru Adina, am ales să facem noi un “glob de zăpadă” cu o poză a noastră, a familiei, iar pentru educatoare, a luat Oana câteva pandantive de la Cosânzeana.ro pe care le-a cusut mai mult ea, dar cu fetele la încurajare 🙂
Reacția primită din partea unor părinți a fost destul de clară:
Niște zgârciți care au telefoane de 3000 lei, dar nu vor să cheltuie câtiva lei pentru copilul lor.
Eu tot ce sper este că dacă vreodată avem ghinion de un hoț, să gândească la fel. Poate să plece cu telefonul și televizorul din casă, dar să lase echipamentul sportiv.
La școală, am zis să ieșim la înaintare, nefiind încă nici o inițiativă lansată pentru cadouri. Am propus astfel ideea să facem un borcan în care să punem ceva bomboane și desene sau mesaje de la copii. Fără mesaje, a ieșit cam așa.
Trebuie să recunosc că eram foarte mândru că am pornit poate o tradiție de cadouri realizate și nu cumpărate. Din păcate, m-am bucurat ca Geoană, și cu câteva ore înainte de serbare au început îndoielile.
Nu e prea puțin? Luăm și flori? Ar trebui măcar o bijuterie.
Am ajuns totuși cumva la un consens decent și anume să suplimentăm cu un aranjament floral din partea clasei.
Ajutor în credință
Combinația de religie și școală este pentru mine un subiect unde sunt mai pătimaș. Atunci când am primit cu o seară înainte informarea pe sfântul grup de WhatsApp că mâine dimineață copiii trebuie să meargă nemâncați pentru a fi împărtășiți, trebuie să recunosc că mi-a sărit tot zen-ul.
Astfel de acțiuni religioase sunt interzise atât prin legea educației, dar și prin dogmele bisericești. Dar ele se întâmplă atât la școala Mihaelei, cât și la grădinița Adinei.
Motivul primit fiind de a ajuta părinții care nu pot să își facă timp să meargă cu cei mici la biserică. Oare dacă tu nu îți faci timp să mergi împreună cu cel mic la biserică ce spune asta despre credința ta. Ce valoare mai are acel act?
La școală directoarea a anulat vizita preotului “ca să fiu eu fericit”. Cum am de la Gerar blesteme că am oprit accesul cu masina până în ușa bisericii, am acceptat să fiu și Grinch-ul religios al sistemului educațional. Așa poate îmi crește scorul și ajung direct șef de cazan.
E greu să fii hater
După toate experiențele am ajuns să apreciez oamenii care critică. E greu al naibii să te pui de-a curmezișul majorității. La un moment dat recunosc că m-au dărâmat psihic și mă tot gândeam că poate sunt eu ciudat, nebun sau om care n-are treabă acasă și se bagă în seamă.
Momentan mă încăpățânez să îi dau mai departe, chiar dacă mi se pare de multe ori o luptă uneori cu morile de vânt. Mai ales când trebuie să explici că nu e frumos să încalci legea.
Salut, Gabi!
Interzise de lege sunt si chestiile cu cadourile. La copii, bolnavi, batrani nu este nevoie sa fie nemancati pentru a se impartasi. Acum si impartasania – ce le face rau copiilor? Si noi, parintii, bunicii ne-am mai impartasit si nu ne-am tâmpit…Putina educatie religioasa, morala crestina nu dauneaza nimanui. Calea de mijloc este cea mai mare intelepciune. Crăciun fericit!
Buna Petru,
Cadourile din ce imi aduc aminte sunt interzise daca ele conditioneaza in vreun fel calitatea sau actul educational.
Legat de impartasanie, daca ne dorim ca aceasta sa se desfasoare in scoala, nu ar fi mai bine sa modificam intai legile educatie precum si dogma religioasa (inclusiv BOR a declarat ca nu este de accord cu aceasta practica) si apoi sa se intample? Altfel mi se pare total anapoda ca scoala sa nu respecte legislatia. Este ca si cum profesorii ar traversa pe culoarea rosie intr-o deplasare extra-scolara. Nu e ceva tragic, dar nu e un exemplu frumos.
Cu copii mari, mari fiind incerc sa impartasesc cateva ganduri din “expereienta”…. Lucrurile nu erau chiar asa “denaturate” inca, dar si noi am procedat cam la fel ca voi asa ca sincer va dau perfecta dreptate. In ce priveste stresul este intr-adevar mare (uneori infernal)… si ce mi se parea nedrept era si este faptul ca in realitate multi parinti gandeau ca noi si gan desc ca voi doar ca, din comoditate sau poate chiar un fel de lasitate lasa sa degenereze lucrurile de la o generatie la alta. Sincer asa s-a intamplat! Eu am fost surprinsa sa aflu de la fostii mei colegi (tineri cu copii mici asa ca voi) multe enormitsti…. Incercam sa le ecplic si primeam tot felul de raspunsuri ” doamna este draguta si merita ” “da asa fac toti parintii si toti copii” … ” da este pentru copil”…Sincer eu gasesc foarte vinovati pedagogii (sistemul scolar si mai ales inspectoratul scolar) care accepta aceaste “obiceiuri” dar in aceeasi masura sunt vinovati parintii care nu va impartasesc ideile. Este greu si stresant din mai multe puncte de vedere… 1. Mai greu este inceputul in sensul ca, unui copil mai mic este un pic mai greu sa-i explici dar cu siguranta va intelege…. Am fost mereu surprinsi sa constatam cat de bine, repede si matur gandeau cei care erau copii nostri… Copii au fost pentru noi “niste prieteni mai mici”. Faptul ca discutam real si sincer le-am asigurat garantia ca pot si trebuie sa fie deschisi si sinceri.. Prietenii nostri erau adesea surprinsi ( ne spuneau voi vreti sa cresteti copii ca in vest…). Nu a fost simplu dar avem acuma confirmarea ca in general am procedat bine. Atunci nu erau foarte multe infirmatii, dar sunt lucruri logice, de bun simt.. nemaivorbind de legi, regulamente scolare si protectia copilului. Dupa ce copii sunt mai marisori deja lucrurile devin mai simple… Incep ei sa povesteasca cam cum stau lucrurile si trebuie doar sa-i asculti si sa iei decizii impreuna cu ei…. 2. Nu este simplu sa infrunti sistemul scolar “pedagogii” care sinceri fiind daca “isi pun mintea” pot distruge sufletul unui copil….Asa imi povesteau candva prieteni apropiati si pedagogi adevarati fiind (pedagogi de” moda veche” ) cum imi place mie sa le spun celor cativa pedagogi adevarati din viata noastra si a copiilor nostri. Sincer pedagogi adevarati nu sunt chiar foarte multi… Va doresc din suflet ca voi cu copii vostri sa intalniti cat mai multi pedagogi adevarati! Atunci cand nu-i intalniti sa aveti puterea ca impreuna cu fetele sa-i cautati…3. Este foarte greu si mi se pare nedrept (daca intr-un grup de parinti sunt parinti noi, novatori, parinti ai acestor vremuri asa cum sunteti voi) ca ceilalti parinti sa nu va urmeze si sa va ia ca exemplu. Cu siguranta multi parinti gandesc ca voi doar ca, le este teama “sa nu se intample ceva copiilor lor” pentru “binele copiilor lor” “sa nu supere pe cineva”. Desi cu siguranta voua va este si va va fi mai greu acuma cu certitudine sunteti pe calea cea buna.. Stiu ca vor veni momente si mai complicate dar cu siguranta sunteti pe drumul bun si sanatos …. din care pe termen lung Adina si Mihaela vor avea doar de castigat. Sincer va felicit pentru tot ceea ce faceti… Ca parinti ne regasim in atitudinea voastra si in timp au venit confirmarile ca, am procedat bine in general…Chiar daca nu-mi permit sa va dau sfaturi, incerc sa spun ca, daca ar fi sa “o luam de la capat cu copii” am proceda la fel ca voi…
Multumim frumos! Cred ca asta a fost si marea noastra dezamagire ca desi multi se plang de aceste practici, majoritatea aleg sa le intretina.
Nepoatele mele, clasa a doua si clasa a cincea, nu merg la ora de religie. Din cauza asta, ora de religie fiind pusa special la inceputiul sau sfarsitul programului, apar uneori necorelari intre orele la care incepe fiecare dintre ele scoala. Eu fiind implicat in dus/adusul fetelor de la scoala, ma lovesc uneori de lucrul acesta.
A fost alegerea parintilor lor.
Eu, crescut la scoală comunistă, n-am avut ore de religie si nici nu le-am dus lipsa.
Dar am avut o matusa calugarita, deci cunosc bine cum se vede credinta din interiorul unei manastiri de maici, iar maicile s-au straduit sa ma formeze conform acestei credinte. Sincer, nu s-a prins mare lucru de mine, explicatia lor fiind ca sunt soi rau. Cred ca aveau dreptate.
Deci n-am avut nimic de obiectat cand parintii s-au hotarat sa nu accepte ca orele de religie sa faca parte din educatia copiilor.
Totusi…
Exista o cultura crestina. De doua mii de ani românii (sau ce-or fi fost pana sa devina români) privesc lumea printr-o fereastra de forma unei cruci. Exista un limbaj specific, nenumarate personaje cunoscute de toata lumea crestina (care se intinde pe o mare parte din Pamant), sunt obiceiuri care au o suprafata vizibila dar si explicatii profunde, exista o lume care face parte neîndoielnic din bagajul de cunostinte al oricarui om cult, pe care nepoatele mele vor trebui sa o descifreze singure, daca vor dori sa aiba o educatie complectă.
La scoala ele ar fi putut sa invete toate astea „gratis”, fara efort.
Cam atat, despre religia in scoala. Nu sunt prea aproape de ce spuneai tu, Gabi, dar e un punct de vedere asupra unui domeniu abordat de tine.
Daca in cadrul orelor de religie s-ar face istoria religiilor, eu as fi foarte incantat si le-as lasa cu mare drag. Sunt de accord cu tine ca e important sa ai aceste cunostiinte pentru o educatie completa. Din pacate in cadrul orelor de religie nu prea se intampla asta, cel putin nu din experienta altor parinti cu care cam discutat. Astfel ca am decis sa o facem noi in particular chiar in timpul orelor de religie. Asa ca in masura timpului, vinerea o iau eu pe Mihaela de la scoala si mergem la un ceai si povestim putin despre diverse religii.