Să nu mă înjuraţi, dar azi mutăm din nou titlul de cea mai frumoasă etapă. Nu a fost una plină de peisaje grandioase, dar a fost una pe sufletul meu. Am alergat fară GPS, fară să mă uit la ceas, nici nu ştiam sigur la ce km sunt.
Am plecat din pasul Pângăreşti coborând pe serpentine până în Gheorghieni. Până aici nimic spectaculos, după ce am ieşit din Gheorghieni a început frumosul.
Pentru început am dat de o fântână foooarte adâncă, abia vedeai fundul, cu apă rece. În timp ce scoteam apă, fiind vorba de o fântână veche, nu puteam să nu mă gândesc cu admiraţie la oamenii care au săpat la ea.
În următorul sat am o conversaţie interesantă cu un băieţandru. Eu îl întreb încotro e barajul de la Zetea, el îmi răspunde cu numele satului în care suntem, în ungureşte. Am încercat să gesticulez cu mâinile, Zetea? pe aici sau pe aici? Nici o şansă de izbândă.
Mi se pare trist. Nu din motive naţionaliste, ci pentru şansele lui în viaţa. Dacă o vrea şi el să meargă la o facultate sau să se angajeze la o firmă mai mare?
După km 25-30 începe adevărata frumuseţe. Drumuri liniştite ce trec prin pădure, fără prea multe maşini. În stânga şi în dreapta peisaje frumoase cu păşuni, mici căbănuţe. De vis.
În coborârea spre barajul Zetea am trecut prin vreo două sate unde m-am tot oprit să filmez câteva porţi sculptate, absolut superbe. Am întâlnit şi o moară de apă 😀
Una peste alta au trecut cei 59km fără să îmi dau seama şi cu durere la gât la cât m-am tot întors să mă uit după una alta. A contat mult şi faptul că am mers bucăţi bune de drum cu Corin, povestind de una alta.
Traseu
Poze
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.386960708026342.104499.155693917819690&type=3
