Trans Romania Run 2012 – etapa 3 – Ilisesti ~ Brosteni

Astăzi a fost etapa 3. Lucrurile încep deja să intre pe făgaşul normal, normal pentru TRR bineînţeles. Ce înseamnă asta? Ei bine: trezit la 5, mers buimac la micul dejun, băgat mai mult cu forţa mâncare pe gât, mers chef-less la start, târâit picioarele primii kilometri până se încălzesc toate cele, intrat într-un ritm ce ţi se pare că e alergare, dar e tot târşâire, însă una mai grăbită. Partea cea mai proastă este că după fiecare pauză te simţi din nou ca la start, simţi că te dor toate şi trebuie să te forţezi să reîncepi alergarea sperând că şi de data asta să amorţească totul după 2km şi să poţi să admiri peisajele.

Etapa asta, deşi a avut 65 km şi fost aproape numai urcare (vreo 850m) a fost, cel puţin pentru mine, una dintre cele mai frumoase de până acum. Am avut parte de un traseu liniştit, maşini care treceau odată la 10 minute şi un peisaj demenţial.

Am urcat pe valea unui rău, dinspre Frasin spre Broşteni. Undeva la mijlocul distanţei treci pe lângă o zonă de-a dreptul sinistră. Nu prea îmi dădeam seama ce era acolo, vezi doar grămezi de moloz care bănuieşti că au fost clădiri. Am aflat de la Serban că e vorba de o fostă exploatare minieră. Încă au mai rămas câteva clădiri, era chiar şi un bloc de locuinţe.

Îmi continui urcarea având şi un mic incident cu nişte căţei de la o stână, pe care însă i-am rezolvat discutând cu ei pe un ton diplomatic, dar autoritar: Nea’la oi futu-ţi ceapa căprii mă-tii.

Restul urcării a decurs apoi perfect. Eu urcam tica-tica pe un drum ce şerpuia prin pădure, fără o maşină prin jur. Linişte. Se auzea doar foşnetul pădurii şi paşii mei. Era perfect.

Ajung în vârf şi norii ce tot dădeau târcoale au început să se descarce, chiar şi cu un pic de gheaţă. După ce m-am răcorit bine, Oana a avut inspiraţia să se întoarcă şi să îmi aducă o foiţă. Am schimbat tricoul şi cu foiţa deasupra, am dat drumul la picioare, gonind la vale.
Pe cât de mult mi-a plăcut urcarea pe răcoare prin pădure, coborârea însă a fost şi mai şi.
Alergare în viteză, aerul de după ploaie, aburi din şosea, priveliştea din jur, ce s-o mai lungesc, a fost DEMENŢIALĂ. A fost cred printre puţinele ture unde nu mă tot uitam după linia de finish.

Traseu

Pentru poze click aici