Pierdut lucrări edilitar-gospodărești, le declar nule

Doamna Gabriela Firea a găsit ce împiedica traficul Bucureștean să circule fluent. Evenimentul Via Sport ce închidea cu nesimțire o arteră importantă la intrarea în oraș de sapte ani a fost anulat în urma unei înștiințări primite de la primărie. Nu au nimic cu sportul dar au și ei niște lucrări edilitar-gospodărești și nu au cum să le facă cu evenimentul acolo.

Evenimentul ce era aprobat în perioada 1 iulie – 28 august 2016, este acum într-o stare incertă. Ediția din weekendul trecut a fost anulată iar următoarele nu se știe încă dacă și cum vor fi.

Totuși să nu înțelegem greșit, organizatorii de evenimente trebuie să înteleagă că indiferent dacă au aprobarea primăriei, când apar situații exceptionale și neprevăzute, trebuie să ne adaptăm. De unde să știe oameni din primârie, când va dori noul primar să facă lucrările edilitar-gospodărești.

#CautLucrarileFirea

Uimit fiind de amploarea lucrărilor, ce se desfășoară ca pe vremea lui Nea Nicu, 7 zile din 7. mi-am propus ca sâmbătă să trec pe acolo să văd minunea. Din păcate nu am ajuns, dar noroc cu tovarășul Antohe, care a fost prezent la datorie. Din păcate muncitorii și lucrările nu erau de găsit.

Am zis, că prima zi or avea și ei zi de planificare, nu îi dau din prima la lopată. Așa că duminică seara am trecut și eu pe Kiseleff. Am prins de vreo 4 ori semaforul și am fost convins că lucrările sunt în toi și de aici aglomerația asta. Am trecut însă pe Kiseleff și nici urmă de lucrări sau muncitori. Mă tot uitam că parcă dungile de pe asfalt sunt mai albe. Ăștia or lucra noaptea, mă gândesc.

Cum știm că muncitorii români dispar repede dacă nu ești cu ochii pe ei, eu cred că doamna a pierdut săraca muncitorii. Asa că eu zic să punem selfie de la selfie și să încercăm să îi găsim muncitorii și lucrările. Așa că eu voi încerca să trec căt pot de des să #CautLucrarileFirea. Cine știe poate am noroc și până în august îi prind în poză 🙂

Adresa Via Sport

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1217

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.