Uneori când mă uit la atleții profesioniști din cursele mari, îmi vine să mă las de “meserie”. Mă uit cu gura căscată la ei, cum fiecare mișcare e perfectă, parcă ar fi adevărați roboți de alergare: fără ficat, plămâni sau alte organe dinastea limitate. Din acest motiv, într-un mod complet egoist, îmi place să văd povești despre munca și suferința din spatele acestor roboți. De data asta este vorba de ghinionul lui Derek Redmon în 1992 la proba de 400m din cadrul Olimpiadei de la Barcelona.

La start era unul din favoriţi. Asta în ciuda faptului că în ultimii patru ani avusese nu mai puțin de opt operații la tendonul lui Ahile. Însă până la olimpiadă a reușit să se recupereze și chiar să fie intr-o formă de zile mari, lucru demonstrat în cursele de calificare.

Norocul nu a fost să fie de partea lui în cursă, la jumătatea cursei are o ruptură musculară. Însă partea impresionantă de acum începe. Dar mai bine vă las sa urmăriți singuri clipul.