Pe urmele celor mai buni – O poveste despre timp

Tic-Tac! Tic-Tac-Turn! Cred că pentru cei mai mulți dintre noi sunetele astea ne duc cu mintea la ceasul de perete din casa bunicilor. Ceas la care probabil am stat și ne-am uitat plin de curiozitate timp de minute bune. Desigur, că această experiență este probabil mai comună în randul celor care am prins vremea când “smartwatch” era ceasul care știa pe lângă timp să arate și data.

De aici plecam cu povestea lui Dragoș Poponea. Dragoș este unul din oameni sclipitori din campania Mercedes-BenzPe urmele celor mai buni”. Locuiește în Sibiu, este inginer mecanic și împreună cu Andi Moisescu aflăm primele detalii despre călătoria lui.

Pasiunea lui pentru ceasuri a început cu Junghans A13. În 2010, pendula de la celebrul producator german a fost cumparată de Dragos de la un târg de antichități din Brasov. A fost dragoste la prima vedere. Au urmat repede și alte ceasuri și ușor-ușor casa s-a transformat într-un adevărat mic muzeu de orologerie.

Dragostea din turn

Într-o zi geroasă, de februarie, urcă pentru prima oară în turnul Bisericii Lutherane din cartierul sibian Gusterita. Aici își găsește pasiunea adevărată: ceasurile de turn. Pentru mecanismul ceasului, cu o vechime de 500-600 de ani, confecționat manual, la forjă, timpul se oprise. Cu sprijinul și acordul Prim Preotului Kilian Dörr, pornește la finalul anului 2013 un proiect de restaurare.

Ceasul are 3 cadrate dispuse dupa punctele cardinale (Nord, Sud si Vest). Partea deosebită este că fiecare cadran are un singur ac indicator (cel al orei). Minutarul nu există din proiectare. Orientarea se face simplu dupa un romb aflat între cifrele fiecarei ore ce indică jumatatea de oră.

Experiența de inginer mecanic și pasiunea îl ajută să își dezvolte repede expertiza. La fel ca în multe alte meșteșuguri, a reușit să “fure” din meserie.

“Pagubitul” principal a fost Chris McKay, un mare pasionat de oroligie de turn din Dorset, Marea Britanie. Specialist în ceasuri turn, restaurator și membru afiliat BHI (Institutul Britanic de Orologerie de la Londra). Sfaturile lui trimise prin poștă electronică și cursul său predat la BHI mi-au fost călăuză. Binențeles că am avut ocazia să ne cunoaștem personal într-una din călătoriile mele din Anglia.
– ne povesteste Dragoș

Ultima restaurare amplă a ceasului a fost realizată în 1842, de meșterul ceasornicar Carl Deval din Sighișoara. Chiar dacă ceasul de mână a trecut mai mult în randul de accesorii, când  se aud bătăile ceasurilor de turn cu toți avem tentația de a ne uita la propriul ceas să verificăm dacă “merge bine”.

În vara lui 2014, ceasul Bisericii Lutherane a prins viață și anunța din nou ora exactă.

Ca și bătaie, mecanismul este proiectat să bată din sfert în sfert de oră. Astfel, la un sfert el bate o singură dată pe un clopot mic cu un sunet de tonalitate înaltă, la al doilea sfert (jumătate de oră) el bate de două ori pe acelasi clopot, la fară un sfert el bate de trei ori, urmând ca la fix (al patrulea sfert) să bată de patru ori. În acest moment el cuplează trenul secundar de bătăi de fix (sau oră) ce bate pe un clopot mai mare de tonalitate gravă ora exactă (ex: dacă este ora 7 bate de 7 ori)

Vracii de ceasuri

Dragoș face parte dintr-o mână de oameni care încearcă să pastreze în stare de funcționare ceasurile turn din România. Nu sunt mulți, dar sunt extrem de pasionați de ceea ce fac. Această pasiune este probabil motivul principal pentru care multe ceasuri continuă sa bată. Din păcate uneori ele nu rezistă din cauza structurii neconsolidate de foarte mult timp. Nu mai tarziu de anul trecut, turnul bisericii din Rotbav s-a prăbușit. Daca numai din aceasta perspectivă, stăruința acestor oameni de a urca de câteva ori poate pe lună în aceste turnuri vechi este cu atât mai de apreciat.

Printre acești curajoși vraci ai timpului este și Zoltan Boer din Brasov. Tot inginer, la aproape 80 de ani, încă are grijă de câteva ceasuri din Brasov. Din 1991 se îngrijește de ceasul din Casa Sfatului, de când Brașovul reluase festivalul „Cerbul de Aur” și un ceas oprit nu era de bine pentru imaginea orașului.

Cu Zoltan s-a vazut în Sibiu, dar povestesc la telefon ori de câte ori au ocazia despre pasiunea comună.

Visul lui Dragos

Tic-Tac-Turn! Cam asa s-ar putea rezuma visul lui Dragos. Acesta este numele atelierului pe care Dragoș vrea să il dea propriului atelier de restaurare, reparații și mentenanță orologii de turn. Până acum și-a desfășurat activitatea la fața locului și în viitorul apropiat va folosii propriul garaj ca și atelier. Totuși pentru proiectele viitoare un spațiu adecvat pentru un atelier ar fi extrem de important.

Următoarea lucrare de restaurare va fi într-un sat sibian din mărginime, curiozitatea fiind ca acest ceas se află într-o biserică ortodoxă, lucru mai rar. Ceasul este unicat pentru mine, fiind, din punct de vedere mecanic un angrenaj tip “remontoir” cu bătaie tip “carillion”. Producătorul există și în zilele noastre, Eduard Korfhage, fiind la a șasea generație de afacere de familie.”

În satele din mărginimea Sibiului se regăsesc 5 bisericii ortodoxe care au orologii de turn. Visul lui Dragos este să le restaureze pe toate.

Eu îi țin pumnii să își vadă visul împlinit cât mai curând!

 

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1218

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.