Multumesc Pastel pentru ocazia de a impartasi povesti!

Despre Pastel am mai povestit, ei sunt oamenii faini din spatele ideii SporTur, Ziua Sportului Tenaris şi multe altele. Ei bine, ei au un eveniment intern “Happy Friday” la care m-au invitat să vin să le vorbesc despre aventurile mele alergareţe. Aşa că vinerea trecută am fost deosebit de onorat să petrec două ore în compania lor.

Am povestit bineînţeles despre aventurile de la Carpathian Adventure, din Trans România Run, de la cursa de 24H pe bandă. Dar pentru că nu am vrut să rămână cu impresia că alerg chiar de nebun, deşi să fiu sincer acum îţi trebuie două trei doage întregi şi restul lipsă ca să faci unele dintre ele, am încercat să dau şi o explicaţie la toate aventurile astea. Aşa că m-am întrebat şi eu încă odată: De ce alerg distanţele astea?

Răspunsul este în cazul meu pentru că vreau să mă descopăr cu adevărat. În momentul în care e frumos afară şi totul merge perfect este uşor să spun că sunt o persoană optimistă cu multă energie şi determinată. Dar în momentul în care totul merge greu, în care la fiecare pas vreau să mă opresc şi atât eu cât şi cei din jur nu ştiu dacă voi reuşi, am aceeaşi energie, acelaşi optimist şi sunt la fel de determinat? 

gabriel2

Nu pot să nu închei cu o mulţumire mare mare pentru cadoul genial primit de la ei. Doar nu credeaţi că am uitat de proiectul cu scările? El este încă în plan pentru anul acesta, ba chiar avem câteva surprize pe care le pregătesc împreună cu Pastel şi SmartAtletic care vor fi co-organizatori împreună cu Ro Club Maraton.

20130617_200015

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.