Motivaţia de luni – Cum a început fenomenul Iron Man si despre sportul de amatori

Citatul de mai jos cred că rezumă un aspect important al sportului de amatori.

Haide renunţă … nimănui nu îi va păsa; dar tu vei ţine minte până la sfărşitul vieţii!

John Collins fondatorul Ironman

De ce ne “chinuim” noi în antrenamente şi în curse. Pentru că, să ne înţelegem, nu poţi să participi la un maraton, ca să nu mai zic de un Ironman, fără să nu ai dureri în timpul şi după el. Chiar şi cei care merg la plimbare tot au dureri. Mai mici sau mai mari, bineînţeles. De ce suntem aşa masochişti? De ce facem asta?

– nu e pentru a reprezenta ţara, deşi ne bucurăm mereu când vedem un alt român înscris la concurs sau când cineva strigă “Hai România”
– nu e pentru club, deşi este un sentiment aparte de bucurie şi comuniune când te întâlneşti cu membri clubului din care faci parte după linia de finish sau când cineva din club, chiar dacă nu îl cunoşti, îţi strigă “Hai Ro Club Maraton!”
– nu e pentru glorie, deşi ne place să ne lăudăm prietenilor după o cursă frumoasă, mai ales dacă am obţinut un PB
– nu e pentru medalie, deşi după o cursă grea, preţuim acea medalie de finisher mai tare decât dacă ar fi fost o medalie de podium
– nu e pentru premii, deşi ne bucurăm când mai prindem un podium
Ne chinuim pentru noi. Pentru a ne depăşi limitele. Pentru a ne descoperi. Suntem noi la fel de puternici fizic dar mai ales psihic pe cât ne place să credem? E uşor să fii puternic când totul merge bine, dar ai aceeaşi forţă psihică în momentul în care orice pas e o luptă, în momentul în care fiecare fibră din corp ţipă că vrea să te opreşti?

Care este experienţa din care ai învăţat cel mai mult la un triatlon?

Pentru că nu am participat la un triatlon, încă, o să vă împărtăşesc două lecţii învăţate la cursa de 24H pe bandă şi în Trans România Run:
– încearcă mereu să schimbi subiectul cand îţi vine în minte gândul de abandon. Nu îţi lăsa mintea să dezvolte acest subiect pentru că e foarte usor să îţi justifici oprirea.
– când fiecare pas e greu nu te gandi cât mai ai până la finish. Concentrează-te să mai faci încă un pas şi încă un pas.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1264

2 Comments

  1. As mai adauga un motiv. Participam la concursuri ca sa fim un model pentru copiii nostri. Sa le aratam ca daca iti doresti ceva cu adevarat si muncesti pentru asta nimic nu e imposibil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.