Eu am tendinţa, uneori, foarte rar as zice :-p, să fiu mai ameţit (aproape niciodată), aşa că obişnuiesc să fac liste (nu că aş avea nevoie) şi să îmi notez ce trebuie să fac (doar pentru că îmi place să scriu). Când e vorba de pregătirea pentru o cursă şi echipamentul de care am nevoie, cu atât mai mult. În dimineaţa dinaintea concursului emoţiile sunt destul de mari aşa că am nevoie de instrucţiuni clare ce trebuie să iau cu mine că să nu mă stresez şi cu uitatul unui lucru acasă, asta cu atât mai mult când e vorba de o cursa înafara Bucurestiului. Fiindcă se apropie Raiffeisen Bank Bucharest Internaţional Marathon m-am gândit să va împărtăşesc un lista mea.
*** Lista cuprinde şi elemente opţionale în funcţie de vreme, locaţie etc. Eu de exemplu acum nu tb să am grija încălţărilor :-p E foarte important să pregăteşti toate elementele de mai jos în seara dinaintea concursului pe categorii. Echipamentul care ai nevoie înainte şi după cursă le pun deja într-un rucsac, dacă e posibil şi cumva în buzunare separate. Astfel că dimineaţă tot ce trebuie să iau pe tine este în faţa mea şi nu am cum să uit ceva. Apoi îmi iau rucsacul deja pregătit şi plec liniştit către locul de start.
Înainte de ziua cursei
– dovada înscrierii printată
– instrucţiuni pentru ajungere la expo
– ridicare kit
– stabilire punct de întâlnire pentru înainte şi după cursă cu prieteni/cunosţiinte
– izotonic pentru zilele înainte de concurs (dacă e în alt oraş)
– încărcat electronice (telefon, ipod etc)
– prins chipul de încălţări (dacă nu este chip care se prinde de număr)
– prins numărul de centură
Înainte de start
– bidon + Izotonic
– Banane
– Hârtie igienică / Şerveţele
– Cremă de soare
– Cremă antifrecare
– Pelerină de ploaie (de unica folosinţă, pentru stat înainte de start. Se poate folosi şi un sac mare de gunoi)
– închis telefonul mobil
Pentru cursă
– centură + număr de concurs
– chip de cronometrare
– ceas, centură puls
– Ipod/Mp3 Player (nu mai folosesc :-p)
– tricou / tricou cu mânecă lungă
– mânecuţe + jambiere
– colanţi scurţi / lungi
– chiloţi de alergare
– şosete
– încălţări (cu chip montat)
– geluri
– batoane
– ochelari de soare
– şapcă
– mănuşi
Pentru finish
– algocalmin / Aspirină / Ibuprofen
– kit pentru beşici
– şerveţele umede
– camera foto
– bani cash
– un prosop mic- tricou / bluză de schimb
– lenjerie de schimb
– şosete
– geacă
– polar subţire
– încălţări de schimb (utile mai ales dacă plouă)
Ce alte elemente mai aveţi voi în listă voastră?
Nu de alta, dar poate am uitat eu ceva :-p
Gabi, eu cred ca ai omis un lucru important: nipple guards 🙂
Ai foarte mare dreptate 😀
Eu nu am avut probleme si de asta le-am omis ;))