Alergăm, biciclim pe la concursuri în fiecare weekend. Pentru premii, de plăcere sau pentru a ne depăsi limitele. La finish ne facem selfie-ul de rigoare cu “fierul” pe piept, între dinți sau pe opinci, după gust. Apoi încep, uneori, dezbaterile de sportivitate. Fie că un concurent a aruncat un gel pe jos (la cele montane) fie dacă este fairplay să nu dai medalie la finish. Cum în ultima vreme îmi place să mă bag și eu în seama, am zis să scriu și câteva idei despre sportivitate.
Credit foto: outsideonline.com
Iar dacă medicii au pe Hipocrate, hai să facem și noi un jurământ de sportivitate, hai sa îi zicem jurământul lui Philippides.
PS: Nu am inclus chestiile simple de sportivitate, gen să nu trișezi și să nu incomodezi alți concurenți. Alea mi se par de la sine înțelese 🙂
Jur
pe zeul Garmin și Suunto, pe toți sateliții GPS care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută acidul lactic și rațiunea:
Voi citi regulamentul și informările primite pe email. Stiu că sunt în mare la fel ca la alte concursuri, dar cine știe poate au schimbat ora de start în ultima clipă. Ar fi păcat să ratez startul dintr-o presupunere.
Voi lăsa mașina acasă în ziua concursului sau cel puțin o voi parca la o distanță rezonabilă de zone de start și de traseul concursului. Până la urmă sunt sportiv și pot merge 500m pe jos pentru a nu incomoda apoi ceilalți sportivi când voi dori să plec cu mașina.
Voi avea grijă să informez însoțitorii care vin să mă vadă despre cum trebuie să respecte concurenții/voluntarii. Le voi explica că ar fi bine și ei să lase mașina acasă, iar pozele și încurajările se pot face fără a intra pe culoarul de concurs.
Mă voi așeza la start în locul potrivit, fie că înseamnă să mă așez în blocstart-ul alocat, fie că trebuie să îmi folosesc bunul simț și să-mi dau seama că în primul rând nu e locul potrivit dacă eu vreau să termin în primii 200 de participanți.
Nu voi țipa la cei din față să-mi facă loc. Dacă nu mă țin balamalele să depășesc fără ca celălalt să îmi facă loc, atunci voi sta în banca mea.
Le voi mulțumi voluntarilor. Poate nu mereu cu vorbe, uneori voi fi prea rupt, dar măcar un zâmbet chinuit și o ridicare de mână în semn de recunoștiință.
Accept și respect timpii limită. Înțeleg că sunt multe aspecte care pot duce la impunerea unei limite de timp intermediare sau finale de către organizatori. Astfel că, indiferent dacă din nepregătire sau am o zi proastă, dacă nu mă încadrez, mă voi retrage de pe traseu. Până la urmă nu trebuie să sufere nimeni după mine, iar cursa va fi acolo și data viitoare ca să nu mai zic că mai am și alte curse unde pot să îmi ating obiectivele 🙂
Nu îmi doresc medalie sau alte obiecte de finisher dacă nu termin cursa sau nu mă încadrez în timpul limită. Asta va face ca satisfacția să fie mai mare atunci când le voi obține pe merit.
După finish nu voi uita că am fost și eu în concurs, așa că la traversarea unui culoar de concurs, voi încerca să incomodez cât mai puțin, ba chiar deloc. Știu că voi fi obosit și poate nu voi fi la fel de atent când traversez ca să mă uit în ambele părți așa că voi încerca să traversez doar prin locurile amenajate și eventual voi întreba un voluntar când pot traversa.
Îmi voi planifica cât se poate de bine rutina de la finish. Mă voi gândi unde îmi las schimburile, unde vreau să merg să mănânc, în ce direcție este cazarea mea, astfel încât să intersectez cu mașina sau la pas cât mai puțin sau chiar deloc culoarul de alergare. Până la urmă am alergat un maraton, așa că pot să mai merg 600m pe jos până la un restaurant. E numai bun pentru descălzire.
Voi încerca să rămân să încurajez alergătorii la finish. O să fie greu că sunt obosit, dar voi încerca să fac un duș, mânănc ceva și apoi mă întorc la încurajat. Dacă voluntarii pot sta de mai devreme decât mine în picioare, pot și eu.
JUR