Ai între 15 și 19 ani? Te invit în programul Youth Run Romania

De când am lansat programul Primul Maraton, alături de Oana și Marian, a existat ideea dezvoltării unui program similar pentru tineri. Acum un an am încercat un mic demo, dar anul acesta pornim la drum mai oficial cu programul Youth Run Romania.

Youth Run Romania este un program destinat tinerilor cu scopul de a-și conștientiza capacitatea lor pentru reușită printr-un program de mentorat prin alergare pe distanțe lungi.

Dacă ai între 15 și 19 ani, te invit să te îmbarci alături de noi în această călătorie, vei face parte dintr-o echipă de tineri ca și tine care timp de patru luni se vor antrena pentru a alerga împreună prima cursă de semimaraton!

În cadrul programului te vei antrena alături de mentori voluntari timp de patru luni, de 3 ori pe săptămână, pentru a culmina cu un examen inedit: participarea la cursa de semimaraton din cadrul Maratonul Internațional București.

Nu are importanță nivelul la care te afli acum, vom începe cu antrenamente ușoare și vom crește împreună, cu scopul de a te pregăti să termini pe picioarele tale o cursă de semimaraton.

Dacă te-am convins, dă click aici pentru a afla mai multe detalii și a te înscrie.

Vis pentru viitor

Nu am inventat noi roata, astfel de programe au loc anual în mai multe locuri din lume, unele din cele mai cunoscute fiind: Students Run LA și Students Run Philly Style.

Sperăm ca această ediție a programului să fie începutul unui program-șablon ce poate fi replicat în orice școală din România de către profesorul de sport sau orice altă persoană interesată de a introduce programul Youth Run Romania. Astfel, speram să atragem cât mai mulți tineri către un stil de viață activ și sănătos.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1217

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.