Iubitor de munte responsabil

Nu mă refer la partea de siguranță, deși și acolo s-ar putea face o discuție. Aș vrea să vorbesc puțin despre o idee care s-a tot conturat după un mic discurs al lui Lucian Clinciu la Postăvaru Night, după ședința tehnică ținută de Mihai Orleanu la EcoMarathon. Cu toții iubim muntele, dar suntem noi conștienți de impactul nostru asupra lui, prin pasiunea noastră? Eu recunosc că nu mi-am pus niciodată problema chiar așa în detaliu.

Nu discut despre igienizare

Când mergem pe munte, uneori ne uităm cu o privire critică la gunoaiele din traseu și la persoanele care le produc. Desigur, aia este o situție aparte despre care cred că suntem de acord că nu e una normală. Eu personal sunt poate mai moale în astfel de situații și în loc să mă cert cu cei care lasă gunoaie, mă apuc și atunci când pot, la coborârea din traseu, mai strâng 2-3-4 bidoane sau alte gunoaie.
Acum nu pot să trec mai departe fără să menționez că, ce mă supără mai mult decât cei de mai sus, sunt sportivii care aruncă ambalaje de geluri sau alte cele în cursă. Nu știu de ce, că doar sunt mai mici, poate unii le scapă din greșeală.
Dar poate că prin pasiunea noastră avem și alt impact, nu doar ambalaje de diverse.

Uzura potecilor

Am tăiat și eu de multe ori o serpentină, dar încerc să nu o mai fac. Asta pentru că am văzut anumite zone în care vizibil se vede cum de la o singură potecă acum sunt 20 de nu mai știi care este cea inițială. La ședința tehnică de la EcoMarathon, Mihai ruga participanții să nu alerge în afara potecii, tocmai din motivul degradării terenului.
Tu cum ai reacționa dacă la un concurs ai fi descalificat pentru că nu ai ținut poteca? Bineînțeles anunțat acest lucru înainte și trecut în regulament.

Rovinietă de munte

Sună poate urât, dar până la urmă asta ar fi. Personal, mi se pare normal să existe o taxă la intrarea în anumite parcuri naturale. Recunosc însă că nu am plătit prea des. Aș putea spune că este o chestie de ușurință de plată, dar eu sincer să fiu, este din comoditate. Așa că apreciez modalitățile de plată de la Parcul Național Piatra Craiului prin SMS și automat de plată.

2015-06-23 18.34.51

Acum putem discuta, dar ce face Parcul Național cu acei bani, că poate marcajele sunt realizate/întreținute de un ONG?! Pentru mine însă ele sunt o discuție separată de implicarea noastră ca cetățeni în verificarea modului în care sunt cheltuiți banii comunității.

Evenimente sportive responsabile

Cum ar fi dacă conștienți de impactul nostru, am cere ca evenimentele să fie responsabile. Să folosească spray ecologic, benzi biodegradabile etc. Acum dacă decizia asta vine și cu o implicare din partea noastră, una financiară printr-o taxă mai mare, cum am reacționa? Asta pentru că a fi responsabil ca eveniment înseamnă și costuri mai mari. Ca exemplu, un spray simplu dintr-un bricolaj costa 15 lei, pe când un spray eco costă 40 de lei.

Desigur, sunt de felicitat evenimentele montane care fac asta deja. Mai ales că de cele mai multe ori acest lucru implică și un efort în plus pe lângă cel financiar. Îmi spuneau, de exemplu, organizatorii de la Ciucas X3 că benzile biodegradabile sunt un deliciu pentru capre 🙂 Astfel că trebuie să le refacă de foarte multe ori înainte de eveniment.

Cauza de mediu pentru evenimente sportive

Având în vedere că evenimentele au oricum un anumit impact în zona în care se desfășoară, cum ar fi dacă ele ar susține în contrapartidă o anumită cauză de mediu care se ocupă de zona respectivă. Un exemplu ar fi să încurajăm participanții să facă fundraising la eveniment pentru acea cauză.
Sau că tot avem așa multe tricouri acasă cum ar fi să optezi la înscriere ca în loc de tricou, organizatorul să doneze contravaloarea lui către cauza oficială?

Nu am o concluzie

Deocamdată mi-am trecut doar niște gânduri în scris. Știu doar că voi încerca să am în vedere impactul complet pe care îl am asupra muntelui atât ca participant, cât și ca organizator.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

6 Comments

  1. … REALITATE, graiesti draga Gaby prin cele insiruite … ne intrebam de multe ori : Ce Este Mai Bine ? … Sa Determinam OMUL A Se MISCA Prin Natura ?! … sau Sa Conservam TINERETEA Contagioasa a Naturii Prin Absenta Civilizatiei Din Sanul Ei ! … Doamne Ajuta !

    • Ca multe lucruri in viata asta adevarul este undeva la mijloc conservarea naturii la extrem si pasiunea oamenilor pentru munte. Pentru mine este important este sa ne dam seama de faptul ca e nevoie de un echilibru si ca actiunile noastre oricat de mici au un impact.

  2. mi se pare absurd sa ma pui pe mine care iubesc muntele sa strang dupa alti nesimtiti. de ce, eu sunt prostul lor sau cum?
    ca unii vand bilete de munte, pe un munte unde s-au construit vile. pai, cei cu vile platesc impozite cu 20% mai mari?
    asta cu spray-urile, e absurd, cumva tot intra in natura vre-o substanta.
    un concurs sportiv in romania nu poate supravietui fara tricouri de calitate. asta decat daca are cu adevarat intentii bune si are si cu ce 😉 moment in care tricourile sunt cam inutile.
    concluzie: sper sa nu veniti cu pretentii absurde si daca vreti sa luati la bani marunti, incepeti cu cei care fac baraje, microcentrale in fagarasi, autostrade prin munti si alte agresiuni contra naturii.
    nu ma pune pe mine ca merg sau alerg pe munte sa fac chestii inutile.
    te rog !

    • Ce facem insa cand fiecare spune ca altii sunt mai rai?
      Cand cei cu pensiuni spun ca cei cu hidrocentrale fac mai rau. Cei cu hidro spun ca aia cu defrisari sunt mai rai. Aia cu defrisari spun ca industria auto polueaza mai mult, si tot asa.

      Binenteles ca ar trebui sa avem in vedere toate aspectele, dar eu sunt de parere ca toti ar trebui sa facem eforturi pe bucatica lui. Daca noi nu facem un mic efort sa nu taiem potecile, cum putem avea pretentia de la altcineva sa faca un efort mai mare?

  3. Am propus către 2 organizatori de trail ca, a doua zi după eveniment, să organizeze plantarea unor arbuști pe versanţii defrisati de pe lângă traseu. Unul nu a răspuns, celalalt a zis ceva de romsilva de genul deci nu se poate. Acum nici ideea mea poate nu se potriveste cu calendarul anual al întreținerii forestiere, dar chiar a doua zi as vrea să dau muntelui ceva înapoi…

    • Foarte faina ideea Daniel!
      Acum in functie de zona, intradevar trebuie vazut cu proprietarul terenului. Mai trebuie luat in calcul si perioadele de plantare care sunt primavara si toamana.
      Dar ar putea fi o tura de ecologizare facuta in zona a doua zi 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.