Iți recomand Festivalul de Ecoturism Fundata – 08 Aprilie 2017

Apreciez foarte mult ce au reușit să facă echipa de la Ecomarathon pentru comunitatea din Moeciu de Sus. Mi se pare că este cel mai bun exemplu despre puterea unui eveniment de a ajuta la dezvoltarea unei regiuni. Munca lor prin Centrul de Ecologie Montană trece însă dincolo de sfera sportivă, iar pe cem.ro găsiți detalii despre toate proiectele faine pe care le realizează. Astăzi aș vrea să îți recomand dacă ești în zona Brasov weekendul acesta să nu ratezi Festivalul de Ecoturism Fundata. Sau poate cine știe, chiar mergi special pentru asta 🙂

Mai jos ai detaliile despre festival din comunicatul oficial, pentru informații suplimentare intrați pe cem.ro.

În luna Aprilie, chiar în weekendul dedicat Floriilor, localitatea Fundata din județul Brașov, va găzdui un eveniment deosebit. Centrul de Ecologie Montană şi Primăria Comunei Fundata au plăcerea să vă invite la a doua ediție a Festivalului de EcoTurism, 08 Aprilie 2017.

Vom descoperi împreună cadrul natural și tradiţional de la poalele Munților Bucegi și Leaota, vom practica meșteșuguri și vom degusta produse tradiționale, uimiți vom fi de frumusețea peisajului agro-pastoral și de biodiversitatea zonei. Vor avea loc atât activități culturale cât și activități sportive – un concurs de cros montan, aproximativ 5km.

Traseele ecoturistice din zona Fundata-Moieciu de Sus pot fi descoperite la pas sau la o plimbare cu bicicleta, ghizii va vor însoți pe durata plimbărilor și o hartă ecoturistică vă va fi pusă la dispozitie pentru informare.

Ești gata să descoperi un labirint al potecilor cu atâtea atracții de-a lungul lor: peisaje, tradiții şi obiceiuri, arhitectura rurală autentică, bucate tradiționale. Bineînțeles, o ocazie și de a interacționa cu oamenii acestor locuri.

În cadrul acestui eveniment, Centrul de Ecologie Montană va avea un stand de prezentare, prilej de a vă informa despre demersurile susținute în ultima perioadă și Strategia de Ecoturism a zonei Fundata-Moieciu, o viitoare ecodestinație numită Poarta Carpaților.

Evenimentul este susținut în cadrul proiectului Ecodestinația Fundata – Moieciu de Sus, derulat de Fundaţia Centrul de Ecologie Montană împreună cu Primăria Comunei Fundata, în perioada Aprilie 2016 – Mai 2017, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Prin acest proiect se va încerca redefinirea zonei turistice Moieciu de Sus – Fundata.

Zona Fundata – Moieciu de Sus este în momentul de față destinația vizitatorilor de week-end și de sărbători. Oferta turistică preponderentă fiind doar de cazare și masă. Pentru a putea acapara cât mai mulți turiști în perioadele de cerere maximă, localnicii si alti investitori și-au exstins capacitățile de cazare, care în majoritatea anului sunt neocupate, provocând printre altele, din punct de vedere arhitectural, o deteriorare a peisajului agro-pastoral montan.

Conceptul de dezvoltare Ecoturistică va oferi o privire de ansamblu asupra destinației și va trasa direcțiile de dezvoltare sustenabila pe baza unei zonări turistice interne a destinației. Zonarea va avea în vedere experiența ce poate fi oferită vizitatorilor de mediu natural, cultural și infrastructura turistică a fiecărei zone.Totodată, se vor evalua și tendințele viitoare ale turismului în zonă.

Unul dintre Obiective specifice ale proiectului este implicarea membrilor comunității în elaborarea participativă a conceptului de dezvoltare a ecoturismului în zona Moieciu de Sus – Fundata, iată că fie și prin aceste mici inițiative ale localnicilor și partenerilor, credem că eforturile noastre nu sunt în zadar!

Este de asemenea si un bun prilej să ne revedem cu voi toți cei care ne-ați fost aproape în cadrul acestui proiect și să ne bucurăm de tot ceea ce realizăm împreună.

Valoarea Proiectului Ecodestinația Fundata – Moieciu de Sus este de 79.775,00 CHF din care grantul elvețian în valoare de 71.733,68 CHF și cofinanțarea beneficiarilor în valoare de 8.041,32 CHF.

Vă invităm să (re)descoperim zona Moieciu de Sus în cadrul evenimentului Festivalul de Ecoturism, prin ochii ecoturistului, admirând și punând în valoare natura, arhitectura tradițională, oamenii și meșteșugurile acestor locuri.

Alege ce ți se potrivește dintre diferitele activități din cadrul Festivalului sau hai la plimbare pe unul din traseele ecoturstice, ești pregătit de drumeție?

Program

Sâmbătă – 08 Aprilie 2017
Locație: Fundata, Casa de Cultură, www.cem.ro
8:00 – 10:00 Sosirea invitaților, participanților și a voluntarilor în localitatea Fundata (județul
Brașov)
9:00 – 10:45 Ridicarea numărului de start participare Cross (+16 ani), concurs de alergare
individual (detalii www.cem.ro) și înscrierea copiilor la fața locului pentru cursa dedicată lor (+10
ani)
10:00 – Deschiderea Festivalului – Casa de Cultură din Fundata
Bine ați venit! – deschidere CEM și Primăria Comunei Fundata, domnul Primar Marian Patea
Introducere în Ecoturism –Asociaţia de Ecoturism din România (AER)
Strategia de Ecoturism a zonei, viitoareaecodestinație – Mihai Orleanu (CEM)
Diferite ateliere Meșteșugărești – pe toată durata zilei dedicată Festivalului – Casa de Cultură
Jocuri tradiționale și activități sportive pentru participanți
11:00 – Cross Start Adulti (5km), vârsta 16+
12:00 – Cross copii (2km), vârsta 10+
12:30 – 14:30 – Drumeție dedicată copiilor mai mici și părinților
Drumeții și atracții ecoturistice (recomandăm echipament adecvat trekking/ drumeție)
Cunoaşterea obiceiurilor tradiţionale şi a oamenilor care locuiesc în aceste sate prin vizitarea unor
gospodării tradiționale,
Familiarizarea cu geografia zonei prin jocuri și prin plimbare
Prezentarea și descoperirea Biodiversității şi a Peisajelor Agro-Pastorale (ghid sau specialiști
invitați de Centrul de Ecologie Montana)
14:00 – Degustare de produse tradiționale: tocană la ceaun, brânzeturi etc.
14:00 Cântece și dansuri tradiționale
14:20 Lansare Hartă Ecoturistică ediția a-II-a
14:30 Premiere Cross copii
15:00 Premiere Cross
15:20 Tombolă pentru toți participanții
15:30 – Prezentare unor pachete ecoturistice
15:00 – 17:00 – Atelier foto, fotografii în costum popular – Casa de Cultură Fundata
17:00 Închiderea Evenimentului, foc de tabără
19:00 Cina pentru organizatori și invitați. Discuții libere despre lucrurile care i-au surprins
(concluzii, așteptări cu privire la dezvoltarea ecoturistică a zonei) – Pensiunea Meridian

Duminică – 09 Aprilie
Mic Dejun la Fundata pentru cei invitați, colaboratori, parteneri și voluntari – Pensiunea Meridian
Activități ecoturistice, plimbări, povești, cunoașterea locurilor și a potecilor

Hai la Festival de Ecoturism!

Mai multe detalii www.cem.ro

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.