Invitatie la 1000km Balkan Charity Challenge 2013

Chiar dacă vremea de afară este mai puţin prietenoasă, sper că nu v-aţi pus încalţările în cui, asta pentru că mai avem câteva competiţii aşa pe final de sezon. Una dintre ele este 1000km Balkan Charity Challenge 2013, un ultra duatlon caritabil aflat la ediţia cu numărul doi şi care presupune un traseu de 1000km pe direcţia Bucureşti-Sofia şi retur.

Evenimentul va avea loc pe un traseu extrem de frumos ce combină porţiunile de plat de-a lungul Dunării cu porţiuni montane, traversând munţii Balkan. Distanţa totală este de 1050km, dintre care 440km în Romania şi 610km în Bulgaria, având în total 3350m diferenţă pozitivă de nivel. Ruta de la Bucureşti la Sofia diferă faţă de cea de întoarcere şi deci nu coincid porţiunile de bicicletă cu cele de alergare:

Prima parte – 4 zile de bicicletă cu un total de 640km (medie de 160km pe zi) începe din Bucureşti, continuă spre Giurgiu, după care se merge de-a lungul Dunării până la noul pod Calafat-Vidin ce se va traversa la începutul zilei cu numărul 3, ajungând în Sofia în ziua a 4-a.

Partea a doua – 7 zile de alergare, în total 410km (medie de 59km pe zi). Traseul începe din Sofia şi merge Nord-Est către podul peste Dunăre de la Ruse – Giurgiu ce este traversat în ziua 10, urmând ca sosirea în Bucureşti să se facă în ziua 11.

Mai multe informaţii despre traseu şi planul pe fiecare zi le găsiţi aici:
http://1000balkan.com/blog/traseu/

Evenimentul ce va avea loc în perioada 1-11 noiembrie oferă mai multe categorii de participare:
Super human – parcurgerea traseului intreg de 1050km în 11 zile – limită de locuri 15
– Ultra Bikeman – 640km în 4 zile – limită de locuri 25
– Ultra Runman – 410km în 7 zile – limită de locuri 25
– Bikeman / or Runman – participarea într-o singură zi – pană la 10 locuri pentru toate zilele (înafară de zilele cu plecare sau sosire in Bucureşti sau Sofia).
– Bikeman / or Runman – participarea în zilele cu plecare sau sosire in Bucureşti sau Sofia – limită de locuri: 50

30994_430119433710469_1341567553_n

Pentru mai multe detalii despre înscriere puteţi accesa:
http://1000balkan.com/blog/register/

Evenimentul este unul caritabil, fiecare concurent urmând să îşi aleagă o cauză pe care să o susţină. El va avea pe site o pagină personalizată unde susţinătorii lui vor putea să doneze online folosind orice card bancar.

O listă completă cu toate organizaţiile găsiţi la adresa de mai jos:
http://1000balkan.com/en/projects/

407753_429981790390900_81829713_n

Evenimentul este organizat în parteneriat de cluburi de alergare din România şi Bulgaria, respectiv Ro Club Maraton, Begach Running Club şi Asociaţia Elite Running.

Evenimentul este susţinut de UniCredit Tiriac Bank, UniCredit Bulbank, UniCredit Leasing, UniCredit Consumer Financing.

Partenerii principali ai evenimentului sunt Hospice Casa Sperantei, Bulgarian Charities Aid Foundation, Toyota Romania, Aventuria, Escapage, Superfit şi Mos Ion Roata

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.