Hai la Primul Triatlon!

Cred că una din responsabilităţile unui organizator de evenimente sportive de masă este de a creşte numarul de iubitori ai sportului. În acest sens mă bucur foarte mult să văd noua iniţiativă lansată de prietenii de la smartatletic: campania „Hai la primul tau triatlon!” care are ca obiectiv promovarea triatlonului ca sport accesibil si prietenos in randul publicului larg.

Ca să le luăm pe rând, în primul rând de ce să participi la un triatlon? Iată câteva motive:

  • Pentru că spre deosebire de alergare sau ciclism, triatlonul oferă un antrenament complet şi complex.
  • Este cel mai cool sport de anduranţă cu cea mai mare rată de creştere la nivel mondial.
  • Nu este doar un sport, ci şi un stil de viata. Triatloniştii sunt o comunitate aparte unde prietenia şi sportivitatea sunt la mare pret.
  • Prieteni noi. Triatlonul este cea mai buna punte de comunicare între oamenii care îl împart ca pasiune.
  • Fun & Fitness. Este cea mai buna cale să-ţi intri în formă fără să devina ceva plictisitor.

Între 5-7 septembrie 2014 la Mamaia va fi sărbatoare, una la care sunt toţi iubitorii de mişcare şi spectacol. Triathlon Challenge va implini şase ani de când adună laolaltă pasionaţii de înot, ciclism şi alergare la cel mai mare eveniment de triatlon de şosea din Europa de Est şi zona Balcanică şi cel mai aşteptat din România.

Probele speciale

destinate celor care vor sa facă primul lor triatlon, individual sau în echipa, sunt:
Supersprint: 400m înot + 10km bicicletă + 2.5km alergare
Sprint: 750m înot + 20km bicicletă + 5km alergare
Stafeta Sprint: 750m înot + 20km bicicletă + 5km alergare

De ce primul triatlon la Triathlon Challenge Mamaia?

Sunt câteva avantaje pe care le enumeram mai jos:

  • Distanţa foarte scurtă şi accesibilă: 400m înot – 10km bicicletă – 2,5km alergare.
  • Traseu prietenos. Plat 100% la probele de bicicletă şi alergare.
  • Siguranţa. Traseul este 100% sigur, mai precis traficul auto este restricţionat, sunt politişti şi jandarmi pe tot traseul şi exista ambulanta în capatul fiecarui traseu şi la finish.
  • Infrastructura. Se va folosi infrastructura Cupei Europene de Triatlon ce va avea loc a doua zi, aşadar evenimentul va fi la standard ITU (International Triathlon Union).
  • Premierea va fi separată. Mai precis participantii la primul lor triatlon vor fi premiaţi separat pe probele sprint şi supersprint.
  • Vei fi tratat ca un adevărat sportiv. Fiecare participant la Triathlon Challenge, fie incepator, fie avansat sau profesionist, va fi tratat ca un adevărat sportiv.
  • Kit-ul de participare va fi la fel pentru toti.

Anul acesta, evenimentul de la Mamaia va gâzdui Cupa Europeana sub licenta ITU şi Grand Final Romanian Triathlon Series, ceea ce înseamnă de 2 ori mai mult spectacol şi voie bună. Va fi o ediţie cu totul specială, la cele mai înalte standarde de organizare şi participare.

Evenimentul Triathlon Challenge Mamaia este organizat de smartatletic, asociatie-club sportiv ce organizeaza evenimente sportive de masă.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1237

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.