Gânduri și experiențe de părinte la înot

Viața fetelor e spartană la noi în familie. Cred că e bine să clarificăm asta de la început ca să nu fie o surpriză mai încolo. Bazinul e locul în care mi se întâmplă cel mai des să mă îndoiesc de abordare, dar îmi trece repede 🙂 Mai jos câteva gânduri despre experiența noastră cu fetele la bazin.

Am început cu înotul de anul trecut, de prin vara trecută. Deși e vorba și de mișcare, înotul l-am încadrat la abilități obligatorii pe care fetele trebuie să le deprindă (aici mai intră de exemplu: mers pe bicicletă, role, patine, ski, mers pe munte, alergare). Le-am explicat de la început, că fie că le place sau nu, trebuie să meargă la înot până reușesc să fac 10 bazine legate. După aia au drept de alegere dacă vor să mai facă sau nu.

Suntem deja la vreo 8 luni de mers la bazin de două ori pe săptămână (cu câteva pauze) și mai au de lucru până ajung la 10 bazine legate. Așa că ajungem la prima lecție.

Răbdare cu progresul

Ce eram eu topor când am mers prima oară la înot, fetele au fost mai mult la bălăceală primele ședințe. Dădeau din toate membrele fără nici o direcție :))

Asta bineînțeles după ce am reușit să intrăm în bazin. Pentru că la Mihaela, am reușit asta după 3 ședințe. Primele 2 am stat pe lângă bazin toată oră negociind să își pună măcar aripioarele pe brațe. Aproape de finalul celei de-a 3-a ședință am avut noroc de un instructor care a reușit să o convingă să intre în apă în 2 secunde și 3 mișcări. Foarte sigur pe el a rugat-o să vină la el în brațe și apoi i-a spus că vor merge așa împreună prin bazin. După acest pas nu a mai avut nici o problemă să intre în apă.

Acum Mihaela fiind mai mare (8 ani) a progresat mai repede decât Adina (aproape 6 ani). Asta și pentru că e mai mare și reușeste să se concentreze mai mult. Adina acum dă din picioare de 2 ori, acum se joacă și se mișcă din toate încheieturile.

Probabil ar fi progresat mult mai repede, dacă erau la un instructor dedicat doar ele, dar am ales să meargă la o grupă cu mai mulți copii pentru că nu ne grăbim, important este să facă și ceva mișcare consecvent.

Echipamentul

Aici nu sunt multe de spus. Am ales să mergem pe ceva rapid și economic, luând tot echipamentul din Decathlon. Dacă se va prinde ceva mai mult de ele și chiar o să le placă, ne gândim să investim în echipament mai performant. Deocamdată, am zis să cheltuim bani mai mult pe mișcare și mai puțin pe echipament.

Lucru care a fost util, mai ales că nu au prea mare grijă de el. Mai uită să îl pună la uscat, asta când nu îl uită de tot prin vestiar.

Bazinul

Deși, inițial, am plecat să facem un pic documentare unde să mergem cu ele la înot, până la urmă am ajuns la o variantă egoistă, găsind ceva aproape de casă. Un bun amic, Raul, ne-a spus de bazinul de la Sportul Studențesc, de lângă căminul Belvedere. Este un bazin nou, au grupe de copii și este la 4 stații de tramvai de casă. În felul acesta nu petrecem mai mult timp pe drum decât în bazin.

Aici au cursuri cei de la Swimming Team, iar pentru informații despre abonamente click aici.

Echiparea / Vestiare

Cum eu sunt hipsterul-antreprenor al familiei, am primit sarcina să fiu soferul fetelor la bazin. Dar cam aici se rezumă rolul meu. Am însărcinat, din primele zile, fetele să își pregătească singure echipamentul, să și-l ducă la bazin și bineînțeles să se schimbe singure în vestiar.

Asta înseamnă că eu trebuie să încerc să le duc cu vreo 20 de minute înainte dacă vreau să intre la timp în apă. Iar după, Dumnezeu cu mila. Milă pentru cei din vestiar, căci eu aud doar chițăielile de pe hol. Altfel, după primele ședinte, a fost clar că nu prea o să apucăm să plecăm după ora de bazin înaintea altcuiva.

La început m-am mai supărat, am tot încercat să le învăț să se miște mai repede. Am făcut la un moment dat cu ele și antrenament de schimbat acasă. Până la urmă m-am lăsat păgubaș și acum îmi iau Kindle-ul cu mine și bag o repriză de citit.

Cum până ajung ele la uscat pe păr deja suntem cam singuri pe acolo, am externalizat și acest aspect. Învăță de mici finețurile lucrului în echipă. Uneori nu prea ne iese și începe un concurs. Care o trage mai tare pe cealaltă de păr ca să se răzbune, pardon, din greșeală. Dar cine știe, o fi o lecție pentru viață și aici :-p

Abonament

La început fiind vacanță le duceam de 3 ori pe săptămână la bazin. Fiind și la început poate a ajutat asta. Acum cu școala am redus la două sesiuni, luni și miercuri. Mai mult, cel puțin la vârsta lor mi se pare cam mult, mai ales dacă nu se dorește performanță.

Cum a fost experiența voastră cu înotul?

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1261

One comment

  1. Imi place abordarea voastra cu abilitati obligatorii. Instinctiv probabil am facut si eu acest lucru. Noi avem norocul sa fie peste drum de noi bazinul de la Miramar si sa am un prieten instructor de inot acolo. I-am dus acolo tot de 2 ori pe saptamana si am pastrat cateva luni acest program (inclusiv iarna). Chiar m-am bucurat ca nu au racit. Dupa o vacanta de vara in care nu au fost pentru ca noi nu stam vara in Bucuresti i-am inscris din nou in toamna insa dupa o luna nu au dorit sa mearga. Stiu amandoi sa inoate insa 10 bazine nu fac :). Incepand cu saptamana aceasta incep amandoi baschetul la scoala. Dpdv organizatoric si financiar este cea mai buna solutie, sper sa le placa, mai ales ca stiu ca e bine sa faci si un sport de echipa. Ei fac deja un sport individual (escalada) si cred ca le-ar prinde bine un sport de echipa alaturi de alti colegi din scoala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.