Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Eu alerg. Eu sunt alergător

2.45K 1

Port colanți fără nici o jenă în metrou, ba chiar și la unele întâlniri profesionale. Am mai multe încălțări de alergare decât de oraș și tricouri decât cămăși. Am mereu ceasul de alergare la mână, dar nu prea postez alergările pe Strava. Îmi place să alerg, dar nici nu mă simt vinovat dacă nu iau “doza de mișcare” o perioadă. Știu sigur că sunt alergător, dar nu știu ce anume mă face alergător și când am făcut precis trecerea asta de la “eu alerg” la “eu sunt alergător“.

Nu am fost o persoană atletică

Am fost mai toată generala cel mai mic din clasă, exceptând vreo doi colegi unde dezbaterea care dintre ei e mai înalt nu a fost niciodată rezolvată. La probele speciale, abia de scoteam 5 flotări, la alergare scoteam un timp bun dacă alergam cu cineva mai rapid, probabil că apăsa profesorul mai repede cronometrul. Așa că nu e de mirare că în clasa a 12-a profesoara de sport a ținut să îmi sublinieze de mai multe ori ca nu cumva să dau bac-ul la sport că îmi stric media. Cu toate astea, cumva, am ajuns să alerg și chiar să îmi placă.

Alergarea nu e pentru mine

E ceea ce mi-am spus foarte mult timp. Mai concret, sportul nu e pentru mine. Cu un trunchi înfipt în 2 scobitori și brațe ce abia reușeau două treimi de tracțiune în zile bune, era clar că natura nu dorea ca eu să fac sport. Oricât mă încordam eu în oglindă fizicul meu nu intra în șablonul de sportiv, mai ales că atunci nu prea mergea photoshop pe 286. Preconcepția asta despre cum trebuie să arate un sportiv, “încurajările” profesorilor de sport plus faptul că eram ales mereu printre ultimii la formarea echipelor din orice sport m-au ținut destul de mult departe de orice încercare de sport.

Am fost alergători, dar apoi …

Strămoșii noștri cu siguranță erau alergători de anduranță extrem de buni. De la inventarea scaunului, mai ales a celui de birou cu rotile, s-ar putea ca genele alea să se fi diluat un pic. Totuși, cred că suntem ființe care avem nevoie de mișcare. Dacă cumva ai avut ghinion și de vreo genă cu nervi, atunci musai ai nevoie de mișcare. Să vezi cum după o oră de mișcare fizică când conduci spre casă nu îți mai taie nimeni calea, ci îi lași tu pe toți, ba chiar îi și inviți.

Acum însă să fim sinceri, alergarea e plictisitoare. Doar nu degeaba foarte mulți aleargă cu muzică în urechi, pentru a alunga plictiseala și pentru a pune din când în când Gonna Fly Now din Rocky.
Așa că de multe ori recomand oamenilor să își găsească un sport, orice sport. Important este să ai momentele alea de mișcare în care să te destinzi 🙂

Avantajul alergării față de alte sporturi este că e foarte la îndemână, nu necesită terenuri speciale sau o echipă, nici măcar prea mult echipament. Asta desigur, la început, pentru că, după ce te prinde microbul, s-ar putea să te surprinzi că trebuie să iei dulapuri noi ca să îți încapă tot echipamentul.

No pain no gain, sau …

Quotefancy-29303-3840x2160
Când ne apucăm să alergăm mulți avem imaginea idilică a sprinterilor alimentată un pic și de faptul că în școală facem mult probe scurte. Așa că la prima alergare o luăm din start și sprintăm cât ne țin plămânii pentru distanța fantastică de 180 m, cel așa a fost la mine. Știu asta pentru că a fost o tură de teren de fotbal din curtea școlii, pe care am măsurat-o inginerește imediat ce am terminat, câteva sute de șalupe de 45, dimensionată apoi acasă la ruletă.

Alimentat de reclamele și sloganurile motivaționale, ușor masochiste, ajungem să credem că nu suntem “alergători adevărați” dacă nu suferim când alergăm, nu tragem de noi la maxim și un pic peste. Desigur că sunt momente când trebuie să facem eforturi să terminăm un antrenament la parametri doriți, dar asta doar pentru că ne dorim să atingem un anumit obiectiv și nu e oky să fie cazul pentru fiecare antrenament.

Am devenit alergător?

Cred că mulți dintre noi ne apucăm de alergare, dar durează un pic până când avem curajul să ne numim alergători. Ne simțim un pic prost să ne numim așa când știm că abia ne chinuim să facem câteva sute de metri și aia chinuiți.

Acum întrebarea este când devenim totuși alergători?
Când alergi cu un ritm de cel puțin 7 min pe kilometru? Mulți ar spune că dacă alergi peste ești jogger. Dar până la urmă dacă comparăm unii viteji ce sprintează cu 5 pe mie la bucăți comparativ cu atleții profesioniști, atunci și ei ar putea fi joggeri.

Când alergi prima cursă oficială? Ar putea fi considerat un criteriu, primești totuși o diploma oficială. Deși aș spune că sunt multe persoane care adună mai mulți kilometri cu o pasiune mai mare decât unii colecționari de medalii.

Când alergi primul maraton? Am auzit de multe ori argumentul că distanța alergată sau numărul de curse este egală cu experiență. După principiul ăsta sportivii de sută care fac câteva curse pe an abia ce descoperă alergarea.

Când te simți alergător?

Cred că asta este cu adevărat întrebarea corectă. Când te simți tu cu adevărat încrezător să treci de la “mă mișc din când în când” la sunt alergător.

Dacă ar fi să aleg, poate pentru mine acest moment a fost când mă antrenam pentru primul maraton, când am avut un moment de “Forest Run”. Traseul din parcul central din Bacău, cu bucla de puțin peste un kilometru era cam mică pentru antrenamentul de 32, așa că am făcut un traseu pe stradă cu ieșire din oraș prin nord și intrare prin sud. Undeva pe la mijlocul turei am avut vreo 3 kilometri unde am tot sprintat cu o cărută. Nu știu de ce dar acest moment mi-a dat încredere că picioarele meleu au măcar un cal obosit putere.

Și totuși …

Cred că până la urmă important este să alergi și să te bucuri de mișcare, indiferent dacă te simți jogger, alergător sau ultramaratonist. Iar în momentul în care nu mai simți bucuria și toate ieșirile la alergat sunt o corvoadă, ia o pauză sau caută alt sport.

One Comment

  • Simona says:

    Nici eu nu am fost mare sportiva mai toata viata mea, eram in aceeasi situatie ca si tine cand eram in scoala generala si chiar si in liceu. Doar ca intr-o perioada incepusem sa alerg si sa merg cu bicicleta, credeam ca mi-ar fi prins bine sa ma mentin, dar in timp nu a mai fost o obligatie, ci o obisnuinta. As asocia aceasta activitate cu un joc pe care il practic din placere. Ma simt bine cand alerg, am inceput sa ies dimineata devreme, inainte sa-mi incep programul zilnic si nici nu simt oboseala pe tot parcursul acelei zile.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.