Tura de 1 ianuarie, de obicei o preferăm pe doage. Până se trezeau prea mulți mușterii prindeam niște coborâri pe pârtia proaspătă. Anul acesta însă am optat pentru o tură la picior prin Dragoslavele.
Eu și Oana avem ceva rezerve pentru turele de ski sezonul ăsta, dar din fericire am găsit cumva o soluție. Cu inspirație de la familia Fodor, am luat niște adaptoare pentru fete pentru ski de tură. Așa o să testăm urcarea pe skiuri și coborârea pe pârtie, așa evităm și coada de la instalații. Dar asta o să fie în alt weekend.
Până atunci Oana a avut o inspirație să mai descoperim zona Dragoslavele. Nu sunt multe trasee, dar pentru ture de o zi sunt chiar simpatice și, cu vreme bună, chiar iese o tură memorabilă. În plus, pentru că e și la îndemână cu drumul, avem ieșirea rapid pe A1 și evităm și nebunia DN1 din weekend.
Traseul pleacă de la drumul național din dreptul bisericii și are cam 15 kilometri, dacă vrei să îl faci complet.
Primii 2 kilometri însă sunt pe asfalt, așa că dacă nu ții musai la adunat cantitate, poate îi sari și urci cu mașina până se termină asfaltul și de acolo mai ai vreo 200m până la Pensiunea Anda. Aici sunt câteva locuri să lași mașina și scapi de partea asta mai plictisitoare.
Traseul urcă pe cruce roșie, și când zic că urcă, chiar are un pic de diferență, undeva la 1200m.
Este marcat din când în când, așa de control. În prima parte este destul de evident traseul până se ajunge la Stâna Poiana Iuda.
De aici, poteca este mai subțire și e bine să caști ochii pe unde mergi. Sau dacă ești împăcat că spiritul tău de orientare nu se mai cultivă, o aplicație de hartă cu mod offline prinde bine la tura asta.
Imediat după poiană urmează o porțiune mai neclară, cu ceva arbori doborâți, dar se ține cumva urcarea pe picior pe lângă liziera pădurii.
După bucata asta, a fost mai simplu acum cu zăpadă pentru că am prins niște urme până spre vârf.
Nu am urcat ultimii 200m fiind zăpada destul de înghețată și cu 2 mâțe de 20 kg bucata după noi, am zis că nu facem vreo sanie fără voie.
Așa că ne-am mulțumit cu poza de la distanță.
Dar la întoarcere Oana ne-a dotat rapid cu o comandă de “lanțuri” că tot am început să ieșim cu fetele și iarna.
Așa că data viitoare mâțele au gheare și nu mai ratăm.
Fix așa era și în Leaota pe 2 ianuarie, fără gheruțe era periculos chiar și pe zone plate, după câteva trânte pe crusta foarte groasă și dură, nu mai părea amuzant (am făcut niște vânătăi de nici la căzăturile pe asfalt cu bicla nu am reușit…)
Pe de altă parte, fie doar și ieșirea în gol alpin la limita pădurii poate fi mulțumitoare. Dacă e soare și nu bate vântul, poți sta la plajă și asculta… liniștea, juca cu zăpadă etc.
Am testat deja în Grohotiș gheruțe, așa că suntem pregătiți data viitoare. Cu o mică adaptare am rezolvat-o și pe Adina care are piciorul mai mic.