A trecut ceva vreme de când eu împreună cu Oana și Victor ne implicăm în cursele de copii de la evenimentele majore de alergare din București. Inevitabil după fiecare eveniment apar discuții despre cum ar putea fie ele organizate mai bine, cu focus în special pe zona mai competitivă. Iar aici de obicei se intră în dezbaterea este competitivitatea bună sau nocivă pentru copii. Ei bine răspunsul meu este DA. Competitivitatea este bună sau rea în funcție de cum este ea percepută de către copii și cum cred ei că trebuie să acționeze în situații competitive.
Câteva idei despre competitivitate
Cred că avem cu toții o doză mai mică sau mai mare de competitivitate, de la copii la cei mari. Nu prea cred când cineva spune că nu este absolut deloc competitiv. Avem grade diferite de competitivitate în activități diferite, în momente diferite.
Competitivitatea este o trăsătură pe care o preluăm. Poate are și o mică rădăcină genetică, dar cred că marea parte este dezvoltată din cumulul de experiențele pe care le avem, de la interacțiunile cu părinți/familie/profesori/colegi/comunitate etc.
Concursurile și competitivitatea
Competitivitatea este cred cel mai bine observată în momentul în care apar competițiile formale. Deși există o tendință de a critica competițiile ca fiind nocive, ele, dacă sunt gestionate bine de toate părțile implicate (părinți, antrenori, arbitri, organizatori), pot avea un efect pozitiv pentru copii. Pot fi provocări care să îi ajute să atingă un nivel de excelență mai ridicat și mai repede decât în lipsa competiției.
Pentru a nu fi nocive pentru copii, competițiile, ar trebui văzute ca un “parteneriat”. Chiar dacă există un câștigător, cred că există totuși o colaborare între participanți. Asta pentru că, cu cât ceilalți participanți sunt mai bine pregătiți, cu atât crește șansa ca și tu să atingi nivelul maxim de performanță la pregătirea actuală, scopul final fiind ca fiecare participant să ajungă la un nivel mai ridicat de excelență în domeniul respectiv, competitivitatea fiind în primul rând cu propria persoană.
Din păcate competițiile sunt uneori interpretate ca o luptă. Moment în care scopul nu este atingerea unui nivel de excelență, ci dominarea adversarilor și atingerea victoriei cu orice preț. Oponenții nu mai sunt văzuți ca parteneri, ci ca dușmani, obstacole ce trebuie dărâmate sau distruse.
Lecția de competitivitate
Nu sunt de acord cu ideea de a elimina complet concursurile și clasamentele, cred că e o extremă. În aceeași măsură nu cred în extrema opusă, în “lecția de competitivitate”. Mă refer aici la ideea că cei mici ar trebui expuși de mici la situații extrem de competitive pentru a se obișnui cu “lumea reală”.
Nu știu de voi, dar până acum, după perioada de școală, nu am experimentat foarte multe situații în care realitatea este așa simplă ca un clasament la un concurs de alergare. Cine este cel mai bun avocat? Cel care are o casă de avocatură mai mare? Cine are cele mai multe cazuri câștigate? Cei mai mulți bani? Succesul în viață este de multe ori subiectiv și nu poate fi cuantificat așa ușor într-un clasament.
Ce putem învăța
Competitivitatea și competiția pot fi modalitatea prin care ne putem provoca și tinde mereu către îmbunătățire si învățare continuă. O competiție sănătoasă poate învăța copiii multe lecții importante în viață:
– să încerce să dea cel mai bun efort al lor, nu doar unul suficient pentru a căștiga
– să aibă un comportament fairplay
– să privească eșecurile ca pe o experiență din care pot învăța
– să primească atât victoriile, cât și înfrângerile cu demnitate și respect
– să trateze adversarii cu respect
– să își controlezi emoțiile înainte de o cursă, lucru care îi va ajuta și pentru emoțiile de la un interviu sau la un examen.
Pentru ca lucrurile astea să se întâmple trebuie ca focusul să fie pus pe “proces” și nu pe rezultat, acest lucru fiind și de bun simț. Până la urmă noi controlăm aproape integral procesul nostru, pentru că rezultatul este de multe ori determinat de un cumul de factori, nu toți fiind controlabili de noi.
Unde poate dăuna competitivitatea
Principalul lucru care cred că dăunează este accentul prea mare pus pe rezultat. Acest lucru poate determina copiii să se îngrijoreze prea mult asupra rezultatului și a modului în care acesta se va reflecta asupra lui. Dacă rezultatul este cel mai important, orice rezultat în afara de victorie va afecta puternic încrederea lui în sine.
Din punctul acesta, pornesc restul lecțiilor mai puțin plăcute:
– scopul scuză mijloacele
– concurenții sunt dușmanii ce vor victoria care ar trebui să fie a ta
– orice e sub podium nu contează
– dacă nu câștig înseamnă că nu sunt bun de nimic
etc.
O concluzie și un mic sfat
Competitivitatea nu poate fi evitată, dar putem încerca să inspirăm copiii să încerce să fie mereu mai buni decât ei și nu neapărat decât alții.
Un mod în care cred că putem ajuta copiii să aibe experiențe sportive mai frumoase este să îi încurajăm să laude efortul și calitățile celorlalți. Așa el va lăuda când alții sunt mai buni decât el, dar va primi și el laude de la alții când are o cursă frumoasă.
Salut.
Pentru inceput as vrea sa citez pe cineva. E dintr-un interviu cu Alfie Kohn.
“Competitia este daunatoare si in sfera relatiilor interpersonale pentru ca aduce cu sine invidie fata de castigatori, dispret fata de pierzatori, agresivitate, ostilitate, rivalitate, submineaza ajutorarea reciproca, increderea si comunicarea onesta. Dar cel mai surprinzator lucru este faptul ca cercetarile demonstreaza cum competitia si excelenta sunt doua lucruri opuse. Studii dupa studii arata ca daca eu ma gandesc cum sa-i inving pe altii, la serviciu, la scoala, la joaca, acasa, nu pot obtine cel mai bun rezultat de care sunt in stare si asta pentru ca in acel moment sarcina este vazuta doar ca ceva peste care trebuie sa treci ca sa obtii trofeul, recunoasterea. In plus, nu ma pot folosi de abilitatile si cunostintele oamenilor din jurul meu. Adevarata excelenta vine din cooperare, cand incercam sa invatam sau sa producem ceva impreuna. Dar cand toti ceilalti trebuie sa piarda daca vreau ca eu sa castig, pentru ca asta inseamna competitia, cu siguranta eu nu am sa-i ajut pe ei, ei nu ma vor ajuta pe mine si, in final, cu totii vom avea de pierdut in aceasta cursa spre victorie.”
Alfie Kohn este un tip care are o activitate de cercetare desul de intensa in domeniul educatiei.
Competitia e buna doar dintr-un singur punct de vedere: daca reusesti sa o internalizezi. Mai exact daca concurezi cu tine insuti. Cum zicea un clasic in viata (un instructor de fitness) – sa fii mai bun ca ieri si mai slab decat maine.
Acum nu zic, or fi si lucruri bune la un concurs din asta de copii. Ma gandesc la atmosfera si entuziasmul general. Dar nu cred ca e suficient sa compenseze aspectele negative. Dezamagirea ca nu a castigat desi parintele l-a indemnat sa dea totul, etc. Zice domul acela in filmul de mai sus. Cum convingi un copil de 3 ani sa participe la o cursa de copii? Nu stiu de ce, e nitel ciudat. E diferit de un om de 25 de ani care afla de un maraton si i se pare o provocare.
Dar cred ca e in regula totusi sa-l lasi, daca copilul vede o cursa din asta si isi exprima dorinta de a participa. Faptul ca participa la o competitie nu e neaparat sinonim cu cultivarea competitivitatii. O competitie poate sa fie o experienta placuta, depinde si de parinti, cat de multa presiune pun, cat ii streseaza pe copii.
Totusi marele beneficiul al sportului este ca te invata lucrul in echipa, nu ca te invata sa fii rau si sa-ti faci praf adversarul. Faptul ca o gasca de oameni fac acelasi lucru, se bucura si invata impreuna este cu adevarat valoros. Asta pe langa plusurile legate de dezvoltarea fizica, pe care le stim.