Ce am făcut săptămâna asta, 11 iun 2023

Pare că luna iunie începe să semene cu cele de acum câtiva ani. O săptămână cu multe evenimente, cu multe opţiuni pentru pasionaţi de sport. Pentru mine au fost două la prima participare: alergare la Bloodfluencer Marathon şi voluntariat la Kids Run Sectorul 5.

Cum a fost la Bloodfluencer Marathon

Sâmbătă am avut bucuria să participăm cu toată familia la Bloodfluencer Marathon, un eveniment extrem de pitoresc în Dejani, la baza munţilor Fagaras. Un eveniment ce sărbătoreşte prin mişcare Ziua Mondială a Donatorului de Sânge şi promovează programul “N-avem SANGE?!”, unicul program derulat de Asociaţia HEM. El reprezintă un demers amplu, desfasurat la nivel naţional, pentru sprijinirea donării voluntare de sânge.

Traseul este preponderent pe trail sau drumuri forestiere şi are diferenţe destul de mici de nivel, ce îl face extrem de alergabil şi plăcut mai ales pentru cei care vor să guste puţin zona de munte fără a intra în porţiuni prea tehnice. Sunt curse de 42K, 21K, 10K, 5K dar si o cursă de family tot pe traseul de 5K.

Eu am alergat la semimaraton, Oana la 10K şi apoi am bifat împreună şi o tură cu fetele la cursa de family. Oana avut chiar o zi buna şi a prins podiumul 🙂

Dacă tot am alergat de 2 ori, ne-am meritat porţia de paste de la final. Ca să nu mai zic că, nu am rezistat şi am gustat puţin şi din fasolea verde gătită de armată la o bucătărie de campanie.

Dupa ce ne-am bucurat de zona de picnic şi iarba verde de la finish, am plecat rapid spre Bucureşti, pentru ca duminică ne astepta o alta activitate, tot cu sport, dar de data asta de partea opusă a baricadei.

Alergare în cartier la Kids Run Sector 5

Duminică dimineaţă am participat la o cursă pentru copii din sectorul 5, organizată de primarie. A fost o cursă desfasurată în cartier, pe o stradă între blocuri. Am fost iar în formaţie de 4 încercând să dăm o mână de ajutor ca voluntari.

Deobicei la curse, ca organizator eviţi puţin zonele astea pentru că tendinţa este să alegi bulevarde mari cu lucruri de văzut. Dar trebuie să recunosc că mi-a plăcut maxim atmosfera de cartier. Mi-am dat seama că de aici pleacă sportul, de la firul ierbii. Că el trebuie să fie la îndemană, lângă casă, în faţa blocului.

Cursele nu au fost necompetitive, dar extrem de numeroase, desi au fost starturi diferite pe categorii de vârstă. Unii copii au fost mai competitivi şi au tras de ei un pic, alţii mai la plimbare şi au mai tăiat traseul, dar cred că experienţa unei astfel de curse a fost de ajutor pentru toţi.

Dar poate cel mai fain a fost reacţia celor de la blocurile de lângă traseu. Pentru cine ştie străzile din cartier, e o imagine destul de ciudată să le vezi golite de maşini. Aşa că mă aşteptam să aud ceva comentarii clasice cu: mergeţi în parc, asta ne trebuie nouă etc.

Din fericire nu am auzit nici măcar unul, cel puţin eu. Ba din contra am avut aşa:
+ o doamnă şi-a cerut scuze că mai era maşina pe stradă. A fost plecată şi nu a văzut informarea din geam
+ după curse cât strada încă era închisă, vreo 2 părinţi au întrebat dacă se pot da copiii lor cu bicicleta pe stradă cât mai e aşa liberă
+ vreo 3 domni au făcut o cursă informală cu premiu o bere 😀

Ce urmează

Weekendul 17-18 va fi iar cu sport, încerc să dau o mână de ajutor la Europe Triathlon Junior Cup Izvorani. Dacă sunteţi în Bucureşti merită să daţi o fugă până la Ivorani pentru a urmării câteva curse scurte şi intense 🙂

Iar sâmbătă seara o să ies la o serată de alergare la Bucharest 10K GRAND PRIX.

Ne vedem pe 1 iulie la Carpathia Trails, 6 curse de la 6 la 100k, pe 3 munţi aşa că avem de treabă 😀 Înscrierile mai sunt deschise şi pentru concurenţi dar şi în echipa de voluntari

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1218

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.