Se pare că începem o tradiție. Pentru al doilea an consecutiv, eu și Oana facem un concediu de iarnă la început de primăvară. Anul ăsta am ales Oslo, combinând două lucruri: ski cu biatlon sau mai exact Campionatul Mondial de Biatlon. De ce am ales asta va fi lesne de înțeles mai jos.
Allez Martin!
Nu de puține ori, stăteam liniștit când, de pe canapeaua din sufragerie, se aude o voce care ar face un microbist invidios: Hai Martin! Hai Bjorndalen! Iar când unul sau altul treceau primii linia de sosire, orice om de galerie putea lua lecții. Vecinii probabil se mirau la ce meci ne uităm și de ce nu au auzit niciodată Goool!
Acum ca am lămurit de ce Campionatul Mondial de Biatlon, trebuie să recunosc că Oslo e și pentru mine o destinație foarte faină și care merita bifată.
Ce e cu liniștea asta?
Nu prea suntem noi cu vizitatul de muzee, dar ne place să ne plimbăm pe străzi când mergem în orașe noi. Aici prima impresie a fost dacă am ajuns în oraș sau nu. Foarte puțini oameni pe stradă, puține mașini, nu tu agitație, nu tu claxoane. Era parcă ceva dubios, dar după câteva zile îți dai seama că poate tu ești cel care ai fost învățat prost.
Fiind așa puține mașini, oamenii nu erau foarte pasionați de culoarea roșie a semaforului, treceau în veselie pe roșu deși erau două lumini roșii uneori chiar și trei. Poate erau totuși patrioți și le place mai mult roșu.
Uite un magazin sportiv
Oana nu prea le are cu shopping-ul. Cel puțin nu cel clasic, după rochițe, genuțe și pantofi. Dar când vede un magazin sportiv e musai să îl vizităm. În Oslo cred că am dat peste cele mai multe magazine de sport pe metru pătrat. Performanța a fost de 3 magazine unul după altul. Am scăpat mai repede doar pentru că unul avea la etajul 3 raionul dedicat pescuitului pe care nu l-am vizitat.
La ski după muncă
Cred că numărul de magazine sportive este și pentru că multă lume face mișcare. Nu am văzut foarte mulți bicicliști, dar erau alergători pe stradă, prin parcuri. Cel mai frumos era să vezi că erau de toate vârstele, inclusiv un grup de alergare de oameni în vârstă.
Iar având pârtii de ski legate de metrou/tren, de fiecare dată când mergeam cu ele vedeam oameni cu skiuri. Oameni care mergeau înainte sau după muncă la ski sau chiar clase întregi de copii la ski nordic.
Ski în voie
Pârtile nu erau foarte lungi sau foarte grele. Aveau o pârtie neagră, dar cred că doar pentru diversitate, pentru că era maxim de roșu. Dar au fost foarte fun pentru că puteai să te dai în voie, uneori având doar 2-3 oameni lângă tine. Adevărul este că am mers și în timpul săptămânii, dar parcă tot erau foarte libere.
Relaxarea oamenilor era evidentă și aici de când soseai. Oamenii își lăsau bagajele de schimb (rucsac/încălțări) pur și simplu lângă centrul de închirieri. Noi, mai est-europeni, le-am lăsat în interior sub o bancă, deși erau și dulapuri cu cheie contra cost, dar ca să o cităm pe fata de la centrul de închirieri ‘toată lumea le lasă așa’.
Părinți inconstienți
Nu știu cum își permit norvegienii să ne spună nouă cum să creștem un copil când ei clar sunt inconștienți. Pe p#rtie prichindei de 5-6 ani se dădeau în voie fără supravegherea unui părinte care să îi explice la fiecare pas de ce a greșit, să nu mai cadă, de ce se tăvălește prin zăpadă sau cât de prost se descurcă.
Asta ca să nu mai spun că pe pârtie erau porțiuni de skipark cu trambuline, tevi și alte locuri periculoase unde orice copil putea intra fără nici un control.
Iar la arena de biatlon erau copii care se dădeau pur și simplu pe burtă în constumul de ski la vale pe zăpadă. Apoi stăteau așa murdari și uzi 2-3 ore cât dura competiția. Nici un părinte nu era interesat că putea răci, se putea lovi de un copac sau că tot cădeau când încercau să urce înapoi dealul. Și aici erau chiar și copii sub 4 ani…
PS: pentru că sarcasmul meu uneori a fost mai greu de detectat, as vrea să subliniez că partea cu părinții intră în această categorie.
Viața fără cash
Este chiar posibilă, cred, aici. Am putut folosi peste tot cardul. De la orice magazinaș, până la tarabe care vindeau hotdog la biatlon. Chiar și la orice stație de tren, la 15 km de oraș cu un peron de încapeau doar 2 vagoane de tren exista un automat de plată prin card.
Gânduri de final
Nu știu dacă mi-ar plăcea să locuiesc în Norvegia. Cu siguranță sunt lucruri care nu sunt oky, dar cu siguranță mi-ar plăcea să împrumut din modul extrem de relaxat cu care privesc viața. Nu știu dacă trăiești mai mult fiind mai puțin stresat ,dar cu siguranță cred că te vei bucura mai mult de viață.
