Bike Me Up. Vatra Dornei. 1-3 iunie

Dacă ești pe lângă Vatra Dornei în perioada 1-3 iunie, poate dai o fugă și pe la Bike Me Up. Un festival la prima ediție, cu tot ce trebuie:downhill, cross-country, paradă și concerte 😉

Cred extrem de mult în puterea evenimentelor sportive de a crește numărul de oameni care fac mișcare. Căci parcă altfel te motivezi să ieși din casă cand știi că ai de alergat/pedalat pe undeva.

De aia îmi face mereu plăcere să dau vestea mai departe despre evenimente din tară, pentru că cineva din Vatra Dornei după două ture cu bicicleta poate nu ia în calcul să se antreneze pentru un eveniment în Cluj, dar sigur i-ar surăde ceva la el în “ogradă” :). Ca să nu mai zic că din cei care se uită mai ciudat la nebunii care pedalează sunt sigur că unii se vor uita la câteva zile după o bicicletă să își încerce și el norocul la anul.

Așa că dacă sunteți curioși puteți afla mai multe detalii pe site-ul oficial bikemeup.ro sau comunicatul de mai jos.

Pe lângă faptul că Vatra Dornei este una dintre cele mai importante stațiuni balneare din România, orașul din Suceava se aliniază în rândul celor care promovează mișcarea și respectul față de natură prin festivalul “Bike Me Up”.

În perioada 1-3 iunie, iubitorii de natură și mișcare în aer liber sunt așteptați la Vatra Dornei, la prima ediție a festivalului “Bike Me Up”. De la paradă de biciclete, la traseu downhill pe pârtia de sanie, la un traseu cross-country de 20 km, până la concerte cu Subcarpați și djs precum Vanotek și Paul Damixie, Bike Me Up își deschide porțile chiar de Ziua Copilului și ține tot weekendul.

Mai mult, organizatorii oferă peste 1000 de premii, printre care amintim un laptop, două imprimante, opt biciclete Pegas, din care trei electrice, articole sportive și multe altele. Pentru a intra în posesia premiilor, participanții trebuie să se înscrie la traseul de 20 km, unde biletul costă 73.83 lei. Intrarea în zona de distracție, concerte și relaxare este liberă.

Biletele pot fi cumpărate de aici: https://goo.gl/gcx4MA

Program:

Vineri, 1 iunie

  • Ora 11 – deschidere atelier de creație pentru înfrumusețarea bicicletelor
  • Ora 15 – Parada bicicletelor
  • Ora 17 – Traseu downhill de 1.5 km
  • Ora 19 – DJ Vanotek
  • Ora 22 – Concert Subcarpați

Sâmbătă, 2 iunie:

  • Ora 9 – Traseu 20 km – Treasure Hunt
  • Ora 16 – Premiere participanți
  • Ora 16:30 – warm-up cu Dj Anghel (Radio Guerrilla)
  • Ora 21 – warm-up cu Djs Gilda & Matei (Radio Guerrilla)
  • Ora 23 – DJ Paul Damixie

Duminică, 3 iunie:

  • Ora 13 – warm-up DJ Tension
  • Ora 13:15 – Alergare în pantă
  • Ora 15: – Dj Vasile

Organizatori: Neverland Place, Primăria Municipiului Vatra Dornei & Radio Guerrilla

Parteneri: Aqua Carpatica, Bicicletele Pegas, Ciuc, HP Inc. & Janta.ro.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1239

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.