Anul acesta am fost cam leneş la alergat pe coclauri. Cred că am alergat doar vreo 2-3 montane şi îmi era dor de o coborâre dinaia fără frâne, în care picioarele să se învârtă că nişte morişti. Aşa că sâmbătă, cu noaptea în cap, eram moţăind în tren pe drum către Azuga Trail Race. A fost un concurs foarte fain şi a meritat din plin efortul.
Dimineaţă m-am lipit rapid în echipă cu Mihai: echipa Trail-Running.ro. La ora 10 eram aliniaţi frumos cu spatele către Sorica, probabil să nu o înjuram de la start :-p, şi după un 3 .. 2 .. 1 Start pornim la goană. Se pleacă tărişor zic eu, dar fiind pe relativ plat, nu am nici o problemă să ţin ritmul. Distracţia începe la urcare.
Îmi sare pulsul imediat, dar îi las pe greuceni, scad un pic ritmul şi îmi revin. Cel puţin cu pulsul, pentru că în rest merge greu al naibii la deal. Nu sunt eu bun pe urcări, dar acum sunt şi fără antrenament aşa că trag un pic de mine la deal. Dacă nu eram în echipă cu Mihai, cred că o lăsam mai moale, dar aşa trăgeam cât puteam de tare. Capul în pământ şi târâi cât pot de repede picioarele ce le simţeam ca nişte butuci în sus.
După toată munca la deal au venit însă şi coborârile de care îmi era dor. Zburam la vale. Traseul era absolut superb, nici prea tehnic, numai bun de zburdat.
După ce m-am încărcat cu energie pe coborâre a venit normal şi cireaşa de pe tort: urcarea pe Sorica. A început binişor, însă pe măsură ce urcam am început să simt uşor cum se blochează picioarele. Crampele pisicii. Încercam diverse poziţii, mai tare pe stângul, ba pe dreptul, numai să nu prindă vreun cârcel. Când ajung în vârf, bucuros încep să alerg eu ca o floricică, dar nu fac trei paşi că un cârcel la gambă îmi spune: no you don’t. Mai încerc odată, la fel la dreptul. Picioarele se coalizaseră împotriva mea. Mă opresc îmi fac un pic de masaj, stretching şi mai dau odată cheie. Nimic.
Mă tot uit în urmă să văd dacă vine cineva, îmi era ciudă că urcasem cât am putut de tare şi acum m-ar fi putut lua cineva pe coborâre. O iau uşor cu lugu-lugu, hai cu un pic de mers, doi paşi mai rapizi, până la urmă se încălzesc muşchii şi reuşesc să îi păcălesc, încep să alerg uşor. Numai bine că am ajuns la o coborâre rapidă. Îi dau la vale cât pot de repede. Weeeee.
Trec linia de finish în 3h si 7 minute
Puncte tari organizare
– traseul absolut superb
– marcajele foarte dese
– tricoul la conservă 😀
– conceptul de echipă
– gulaş-ul de după finish
A fost un concurs foarte fain organizat de Sport La Orice Vârstă şi Lucian Almarii şi abia aştept să particip la următoarea cursă: Baneasa Trail Race
Aş vrea pe final să vă recomand şi pensiunea unde am stat Pensiunea Miraj. Pe lângă curăţenia impecabilă, mi-au plăcut şi micile detalii: aranjamente din prosoape, flori şi cel mai tare ciocolată 😀
