Am primit programul de antrenament pentru Maratonul International Bucuresti

Din când în când am perioade de leneveală sportivă. Perioade în care nu mă antrenez cine ştie ce, în care mai alerg un concurs, două din amintiri, totul după chef fără cine ştie ce obiectiv în minte. În ultima perioada am cam prelungit o astfel de perioada cam mult, aşa că Oana m-a pedepsit şi mi-a făcut ea programul de antrenament. De ce zic că m-a pedepsit? O să vedeţi imediat!

marathon_cartoon[1]

Întâi de toate vreau să subliniez că aceste perioade de leneveală cred că sunt benefice în felul lor. Îmi oferă timp să reflectez asupra ceea ce vreau să fac în continuare dar mai ales sunt perioade de refacere. Perioade în care dau corpului timp de relaxare necesar mai ales după nebuniile la care îl supun eu uneori :-p. Nu de alta dar trebuie întâi să uite de ultima, să zică că parcă nu a fost aşa greu înainte să îi zic de următoarea 😉

Revenind. Cum spuneam am luat o pauză cam lungă, asta mai ales în condiţiile în care la maratonul din toamnă vreau să alerg o altă nebunie (rămâneţi pe aproape că o să anunţ curând detalii 😀 ) la un timp destul de tare. Nu voi face record personal, dar voi fi prin zona, mai exact un 2h 50.

Aşa că Oana m-a pedepsit. Ca să va dau un exemplu de antrenament:
– 15 km, Fast paced run. Ritm 3:52-3:59 min/km. Detalii: Dacă nu poţi menţine timpul, ai voie să reduci, dar trebuie să fie totuşi peste nivelul de confort.
În traducere liberă, trebuie să sufăr :-p

Să îmi ţineţi pumnii să reuşesc să mă ţin de el 🙂

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1264

10 Comments

  1. Gabi eu zic ca este bine sa-ti asculti corpul si sa ai astfel de perioade de leneveala. Daca organismul iti cere inseamna ca are cate ceva de reparat.

  2. Succes. Si eu sunt intr-o perioada de leneveala. Am programul facut pentru primul meu maraton dar cu greu reusesc sa ma motivez sa alerg distantle impuse de my asics

  3. Salut. Sunt si eu printre cei care dupa 32-33 ani au fost loviti in cap cu ceva si s-au apucat de alergat. In momentul de fata ma pregatesc pt. maratonul de la Bucuresti, dar parca am prins gustul si as vrea si la Istanbul pe 17 noi. dar, si acum este partea cu dar, nu stiu cum trebuie sa fie pregatirea intre maratoane, cel de la Bucuresti fiind oricum primul.
    Cine ma poate ajuta cu vreun sfat? As aprecia gestul. [email protected]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.