Am bătut recordul mondial! Cum am alergat Legat de Cauza Hospice

Au trecut două zile de la Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon 2013 şi încă simt bucuria de la finish. Chiar dacă timpul în care am alergat nu a fost un PB, pot spune că sentimentul de atunci a fost mult mai puternic. Poate că e din cauza faptului că l-am împărtăşit alături de o echipă, poate că e de la legatidecauza.hospice.ro/” target=”_blank”>cauza Hospice pe care am susţinut-o sau poate e de la încurajările din timpul cursei şi felicitările de după de la o mulţime de oameni… Cert este că sunt foarte bucuros de această reuşită.

Nu am mai făcut de ceva vreme un maraton în viteză. Aproape doi ani. Aşa că îmi propusesem să mă antrenez temeinic, cu program ca la carte, respectat cât mai mult. Nu prea a ieşit cum îmi doream, însă mă simţeam pregatit în săptămâna dinainte. Cu emoţiile de rigoare bineînţeles.

Eram însă decis să compensez antrenamentul mai puţin perfect cu odihnă cât mai multă înainte de cursă ca să fiu “fresh” la start. După aia ştiam că sunt încăpăţânat şi pot strânge din dinţi dacă picioarele spun că nu mai pot. Oricum nici nu aveam de ales. Aveam să fiu legat de 5 motoraşe puternice care m-ar fi tras una două dacă slăbeam ritmul.

Vineri

Prin nişte circumstanţe mai puţin fericite, m-am trezit vineri că nu avem tricourile gata. Aşa că vineri în locul odihnei planificate am cutreierat oraşul cumpărând tricouri şi sunând în stânga şi în dreapta pentru a le inscripționa.

Cu tricourile a fost mai dificil decât mă aşteptam. Nu am găsit 6 tricouri în acelaşi magazin. Aparent s-au vândut multe pentru maraton. Era amuzant când întrebam de tricouri de alergare că vânzatorii zâmbeau şi mă întrebau: “Pentru maraton, nu? Nu mai avem decât 2. Am vândut multe săptămâna asta.”
Pe deoparte mă bucuram că aşa impact are maratonul, pe de alta mă şi vedeam fugărit de echipă că nu avem tricouri :)) Dar până la urmă i-am dat de capăt.

Pentru inscripţionare am avut noroc cu Lander, care m-a salvat şi de data asta. Nu înainte să se amuze pe seama mea: “Păi tocmai tu ai rămas fară tricou”.

Sâmbătă

De dimineaţă am plecat la Cursa Copiilor, unde am fost implicat împreună cu Ro Club Maraton în organizare. Anul acesta zic eu că ne-am descurcat de minune şi am reuşit să găsim o formulă faină pentru aceste curse. Desigur că mai sunt lucruri de îmbunătăţit, dar cred că ediţia de anul acesta a fost cea mai bine organizată.
Energizat de toţi picii care au alergat la maraton, am plecat să ridic tricourile. În momentul în care le-am văzut gata, mi s-a ridicat o mare piatră de pe inimă.
La ora 15:00 ne-am întâlnit cu toată echipa în piaţă. În acest moment totul era pregătit. Bandă aveam, tricourile erau gata, produsele de la High5 erau la noi, aveam echipa de biciclişti stabilită şi bicicletele de la MVCOM erau pregătite. Aşa că am facut o şedinţă tehnică, câteva repetări ale formaţiei de “luptă” şi ne-am îndreptat spre casă să ne odihnim. Cel puţin aşa speram.

Sâmbătă seara

Pentru că vineri am fost prins cu tricourile, nu am apucat să pregătesc brăţările pentru pacemakeri aşa că m-am apucat de ele imediat ce am ajuns acasă.
Speram să termin repede şi să mă odihnesc măcar acum. Am avut însă provocări noi. A trebuit să refac fișierul cu timpi pentru că nu le mai găseam pe cele de anul trecut şi apoi am mai făcut si un drum la supermarket pentru banda scotch. Mă bucuram totuşi că am ieşit un pic la aer.

Pe întoarcere mă tot frământ.
Îmi simt picioarele grele, dar oare o să pot? Dacă o să dau greş din cauză că nu m-am antrenat bine? Dacă o să am crampe din cauză că nu m-am odihnit astea două zile? O iau uşor în alergare şi nu îmi place deloc cum mă simt. Parcă abia mă mişc. Mă dor si gambele.
Hai să o iau pe scări să vedem cum se simt.

Între timp a terminat şi Oana de cusut banda cu care o să alergăm la maraton (mulţumesc frumos, straşnică legătură a mai fost :-p ), aşa că pun ultimele lucruri pentru bagajul de cursă şi mă pun în pat.

Până să adorm continui să ma îngrijorez pentru ziua de mâine. La un moment dat încep să mă amuz gândindu-mă că în urmă cu doar câteva zile le spuneam alergătorilor din echipa Raiffeisen Runners despre acest lucru. Despre cum înainte de cursă, din cauza emoţiilor o să îşi pună tot felul de probleme şi acest lucru este normal mai ales la prima cursă. La mine nu era prima cursă, dar ceva era diferit aici. Aveam mai multe emoţii ca la primul maraton.
Poate din cauză că acum de mine depindea reuşita întregii echipe.

Duminică dimineață

De dimineață mă trezesc destul e bine. Mă simt odihnit, dar cu același nod în stomac. Încerc să nu mă gândesc prea mult și să mă concentrez pe ce am de făcut.

Ajungem la expo la 7:30 pentru ultimele pregătiri. Predau săculeții lui Andrei Chirtoc pentru hidratarea de pe traseu (mulțam fain!). Reușim să ne adunăm în final toată echipa pentru o poză la cortul Hospice și un interviu pentru Antena1. Numai bine că e deja 8:40.

Tragem o fugă cu toții până Izvor pentru o mică încălzire și ultima vizită la baie și apoi ne întoarcem la expo să luăm banda și să ne punem la start.

Cum era să ratăm recordul, de două ori în doar două minute

Cu cinci minute înainte de start ajung la standul Ro Club Maraton și caut cât pot de repede banda. Nu o văd. Mă trec toate transpirațiile și în câteva secunde deja văd dezamăgirea echipei. Dacă nu am scos-o din rucsacul care e la Andrei? Din fericire o găsesc și fugim repede afară să mergem la start.

Suntem doar 3, eu, Florin și George. Unde sunt ceilalți? Fug disperat în toate direcțiile. Nu îi găsesc. Pentru că toată dimineața ne-am tot căutat unii pe alții, vorbiserăm să mergem împreună la stand tocmai ca să nu ne rătăcim acum la start. Pentru două minute deja mă gândeam cât de stupid poate fi să ratăm recordul pentru că nu ne-am găsit la start. La primele curse ai coșmarul că întârzii la start sau că nu îl găsești, iar acum eu îl trăiam pe viu.

Apoi Florin propune să mergem să îi căutăm la start, unde din fericire îi găsim. Ne punem repede banda tocmai în timp pentru a lua startul.

3 .. 2 .. 1 .. START

Gata am plecat. De acum începe partea ușoară. Ne sincronzăm destul de bine și plecând din față nu avem mari probleme cu aglomerația.

De la Piața Unirii ni se alătură pe lângă Andrei, ref=”http://radusiralu.ro/” target=”_blank”>Radu și Roxana pe bicicletele de la MVCom. Ne intrăm în ritm și începem să facem glume: Facem comandă de niște mici la Alba Iulia? Până ne întoarcem îi gata comanda.

Deși cu o zi înainte, nu ne ieșise perfect alergarea legat, acum totul mergea ca pe roate. Ne verificăm unul pe altul. Suntem atenți la ceas. Verificăm la fiecare kilometru timpul și validăm ritmul: Hai mai încet. E bine așa. Grijă că am scăzut cam mult.

Radu ne ține de vorbă, mai facem mișto de noi, Roxana ne încurajează, concurenții ne salută. Cu atâta energie în jurul nostru trebuie să avem grijă să nu creștem prea tare ritmul.

La fiecare cinci kilometri schimbăm trena. Trec alte două persoane în față și avem parte de alimentare ca la ciclism de la Andrei. Unul dintre noi prinde săculețul și apoi ne împărțim între noi bunătățile de la High5

De pe la kilometru 30 însă începem să mergem mai în liniște. Deja începe să se simtă și oboseala așa că ne conservăm energia. Radu ce ne mai înveselește 🙂

Întoarcem la Victoriei și pe coborăre Miță ne spune că are probleme cu o gleznă. Avem un avans destul de bunicel așa că o luăm mai ușor pentru a nu risca agravarea gleznei și să trebuiască să încetinim și mai tare ritmul.

Ușor, ușor ajungem și la 3km de finish și Miță deja se vede că suferă destul de mult. Reușește însă să găsească energie să mențină ritmul. Încercăm să ne încurajăm unul pe altul. Hai că mai e puțin, încă 2 km, încă 1km.

Se vede linia de finish, suntem în grafic. Vom bate recordul cu un minut. Nu ne mai poate opri nimic.

Am reușit!

Trecem linia de finish pregătită cu drag de Oana și Andrei, cu ajutorul prietenilor de la Lander (mii de mulțumiri Bristena). Suntem cu toții extrem de bucuroși că am reușit acest proiect.

A fost greu, atât pregătirea proiectului dar și alergarea cursei. E cu totul altceva să alergi singur un maraton, tu centrezi, tu dai cu capul și cu totul altceva să o faci în echipă. E o presiune destul de mare să știi că alți oameni depind de tine. Atât colegii de echipă cât și cei care te-au suținut. Dar toate acestea fac ca satisfacția de la final să fie și mai mare.

Mulțumesc!

Această reușită nu ar fi fost posibilă fără aportul multor oameni dragi:
– echipei. Multumesc Victor, Stefan, Florin, George si Mihai că ați acceptat invitația de a face această cursă trăznită
– Hospice Casa Speranție pentru tot sprijinul acordat
– Plazza România și Catena pentru susținerea cauzei Hospice pentru care am alergat
– High5, pentru energia din timpul cursei
– MVCom pentru bicicletele geniale care ne-au însoțit pe traseu.
– Asociațiile Bucharest Running Club, Ro Club Maraton, Elite Running si People for Sport pentru promovarea acestei nebunii
– site-ul Galantom http://galantom.ro/ care ne-a găzduit și promovat
– tuturor celor care ne-au susținut, încurajat, donat pentru acest proiect

Nu în ultimul rând doresc șă îi mulțumesc Oanei care e un ajutor constant în toate proiectele, iar acesta nu face excepție (nu de alta dar ea a făcut legătura la propriu, a cusut de mână banda cu care ne-am legat).

Bineînțeles nu pot să nu mă înclin și în fața echipei de bicicliști: Andrei, Roxana si Radu. Vă mulțumesc din suflet ați fost geniali!

Intră în echipa Legați de Cauza Hospice!

Pe final aș dori să vă invit la un concurs special. Toți cei care au donat și o să doneze până duminică 13 octombrie pe pagina legatidecauza.hospice.ro/doneaza/ vor intra într-o tombolă pentru tricoul oficial. În plus atât căștigătorul tombolei cât și persoana care a donat cea mai mare sumă vor fi invitați la o întâlnire cu echipa de alergatori și echipa Hospice. Intâlnire unde ne veți putea descoase despre cum a fost la maraton, despre cum se aleargă legați dar puteți afla și mai multe detalii despre cauza pentru care am luptat cu toții: noul centru Hospice.