În ultimii un an-doi a crescut foarte mult numărul de concursuri, lucru care este benefic, dar totodată înseamnă că şi noi concurenţii suntem mai “mofturoşi” în alegerea curselor la care participăm. EcoMarathon este cred una din cursele care rămâne totuşi, cel puţin în calendarul meu, o constantă în fiecare an datorită peisajelor incredibile de pe traseu şi a organizării ireproşabile.
Până anul acesta deobicei făceam un duatlon de weekend combinând Ecomarathon cu Prima Evadare. Anul acesta am primit însă o propune şi mai atractivă din partea lui Mihai Guia: să facem o tură de cursieră prin zona Braşov. Sincer, în ultima perioadă, începe să îmi placă din ce în ce mai mult bicicleta de şosea aşa că am acceptat fără să mă gândesc prea mult.
Aşa că vineri am închiriat o maşină de la Autonom, am băgat bagajele şi pe Bici (aşa o cheamă, pentru că am înţeles că trebuie să le dai un nume :-p) şi am plecat spre Moeciu. Plecând din Militari am încercat să facem o combinaţie mergând pe ruta Piteşti – Pasul Rucăr Bran -Moeciu ca să evităm să mai traversăm o dată oraşul. Nu a fost însă cea mai fericită alegere aşa că am ajuns destul de târziu, pe la 11 noaptea. Chiar şi la ora asta târzie am reuşit îmi ridic kitul. Felicitări organizatorilor că au ţinut deschis până aşa târziu.
În kit am avut bucuria să primesc numărul 13. Număr care nu numai că a trezit invidia anumitor persoane care iubesc acest număr, dar mi-a oferit şi şansa de a intra de dimineaţă la start în sectorul de elite :).
3 … 2 … 1 … START
Ca de fiecare dată s-a plecat destul de tare. De data asta am stat însă mai rezervat, o dată pentru că ştiam ce urma :-p şi în al doilea rând pentru că vroiam să alerg mai uşor anul asta ca să am energie şi pentru a doua zi. Desigur cu toată lumea plină de energie în jur şi cu chef de alergare mă mâncau şi pe mine tălpile. Aşa că am decis să trag un pic pe prima tură nu la maxim dar destul cât să gâfâi un pic şi să ard energia de zburdat :).
Am urcat destul de bine până în şcoala din Fundata, cel puţin aşa credeam până când a trecut Marius Ionescu pe lângă mine (din păcate el s-a rătăcit). Când am văzut cu ce uşurinţă a urcat dealul pe lângă mine aproape că îmi venea să mă las de “meserie” :-p. Aş vrea să îl felicit pe Marius pentru atitudinea pe care a avut-o după cursă, era cu zâmbetul pe buze, nu era nervos că s-a rătăcit, nu era supărat pe organizatori, din contra îşi asumase vina că nu a fost atent la marcaje. Sincer la puţini sportivi am vazut o astfel de stare ZEN, motiv pentru care îl apreciez şi îl respect şi mai mult (chiar dacă nu prea se putea) pe Marius.
Am alergat cu noile anvelope: Inov8 X-Talon 212, care au ţinut foarte bine mai ales pe coborâri unde îmi plăcea să dau drumul la picioare, cu sărituri peste pietre, râuri. Mă vedeam o adevărată gazelă, dacă eram la un concurs de patinaj aş fi obţinut probabil 10 la impresie artistică şi doi la aterizarea în plonjon :-p. Totuşi, nu am căzut decât de două ori :-p. Ce să îi faci aşa se întâmplă când te uiţi la peisaj în loc să te uiţi pe unde calci :-p
La plimbare
Am terminat prima tură în cam 1h şi 14min după care am trecut în modul peisagistic. Mergeam destul de încet, aproape mers. Doar pe coborâri mai dădea drumul la picioare. Era într-un fel foarte plăcut să merg în concurs admirând peisajul care era absolut superb. Cu o săptămână înainte de concurs am fost la Moeciu şi s-a discutat depre inversarea sensului pe unele ture pentru a prinde concurenţii în poze cu faţa pe fundalul impresionant al munţilor. Nu ştiu dacă în momentul în care s-au stabilit turele şi sensul a fost o alegere conştientă dar aproape pe fiecare tură alergi cu faţa către nişte peisaje incredibile.
Nu de multe ori îți venea să te opreşti la umbra unui copac şi să stai să te bucuri de aceste privelişti. Lucru pe care l-am şi făcut de câteva ori :). Cel mai frumos a fost pe urcarea din bucla 3 când m-am oprit la “CP Bunicuţa” unde m-am aşezat la umbră pe o băncuță cu un pahar de apă în mâna şi am stat câteva minute bune să admir Bucegii care se vedeau extraordinar.
După ce urc cătinel până la Guțanu, pe coborârea spre finish dau uşor iar drumul la picioare. E păcat de aşa frumuseţe de coborâre. Cu puţin înainte de finish îl întâlnesc pe Cristi Ungureanu cu care m-am petrecut de mai multe ori pe traseu, mai exact Cristi m-a petrecut pe mine cu cântece şi voie bună, aşa că m-am bucurat foarte mult să coborâm şi trecem linia de finish împreună la 5h şi 16 min.
După finish nu mai fac prostia de la Semimaraton Braşov şi fug repede să mă schimb şi să îmi pun jambierele de la CompresSport pentru refacere. Nu de alta, dar a doua zi aveam bicicletă :). Nu înainte însă de a trece pe la CEM la pasta party şi la stat la un pic la povești cu prieteni dragi 🙂
Ce am învăţat
Mi-a plăcut foarte mult să fac o cursa de plăcere, să merg ca la plimbare. Fiind vorba de o cursă cu un traseu aşa frumos ca EcoMarathon a fost experienţă relaxantă şi foarte plăcută, una pe care cred că o să o mai repet 🙂
Felicitări!
Felicitări din suflet Silvia, Cornelia, Adi, Mihai & co pentru organizarea perfectă pe care se vede că o faceţi cu mare pasiune.
Felicitări şi greucenilor care au scos un timp absolut fantastic şi au făcut PB: Radu Milea, Sands Runners: Cristian Bornaz şi Sabin Vasile, Silviu Bălan şi mulţi alţii. Dar dintre toţi pentru mine cel mai spectaculos rezultat a fost a lui Luci Clinciu care a venit pe locul 10 cu un timp de 04:13:14 după ce tocmai terminase turul Carpatilor: Trans Carpathian Run. Chapeau Luci!
